Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 aprilie 2014
other · respins
Alexandru Nazare
Intervenție de marcare a Zilei mondiale a sănătății
Discurs
## Procedând la dezbatere.
Acest Acord de parteneriat pe care aș vrea să-l dezbatem astăzi seamănă foarte mult cu acel avion al companiei din Malaezia, care a dispărut fără urmă și-l caută toată lumea și nimeni nu-l găsește. Pentru că un specialist a aruncat cu acest acord, undeva, pe la Bruxelles și s-a tot dus, s-a întors, a fost un du-te vino, un ping-pong, așa, cu acordul. Și, într-un final, experții Comisiei Europene încearcă să găsească în interiorul lui cât de cât o strategie și nu o găsesc. Se tot strofoacă să găsească strategia. Și ne spun de atâtea ori: „România, faceți o strategie, veniți cu o viziune, cum vreți să cheltuiți banii.” Că n-o să se poată experții Comisiei Europene să facă o astfel de strategie în locul nostru.
Suntem la a doua dezbatere convocată de PDL pe acest subiect tocmai pentru că la prima dezbatere nu s-a rezolvat nimic. Din toate chestiunile pe care le-am ridicat nu s-a rezolvat nimic. Chiar i-am dat prim-ministrului o listă cu 10 întrebări pe fonduri europene la care încă nu mi-a răspuns nimeni, dar o să le reformulez astăzi, pentru că observăm că distanța dintre modelul polonez pe care l-ați invocat și modelul acesta pe care l-ați trimis mai nou la Bruxelles este de ani-lumină între polonezi și România. De ce?
Și sunt trei lucruri pe care vrem să le dezbatem astăzi și trei soluții pe care le oferim.
Prima dintre ele. De ce avem programe naționale și n-avem programe regionale? Polonia are programe regionale. De ce să nu decidă regiunile cum să-și cheltuiască banii? De ce, spre exemplu, să avem un POSDRU național, când șomajul e într-un fel la Arad și în alt fel la Brăila.
Al doilea punct pe care-l propunem astăzi. Deci, pe lângă programe regionale, și nu naționale, propunem ca 25% din fonduri să fie gestionate de către regiuni. Știți foarte bine că toată lumea...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.