Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 mai 2021
Declarații politice · respins
Corneliu Olar
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
„Procesul de cadastrare trebuie finalizat cât mai curând, iar legislația adaptată imediat!”
Este inadmisibil ca, după mai bine de trei decenii de la căderea comunismului, România să nu aibă finalizată înregistrarea sistematică a proprietăților. Din anul 2005 și până în prezent, procesul de cadastrare s-a desfășurat cu viteza melcului, înregistrându-se doar 17,5 milioane de proprietăți, dintr-un total care depășește 40 de milioane.*
Așadar, după 16 ani de la începutul acestui proces, nu am ajuns nici măcar la jumătate, procentul fiind de 43,9%. Situația este cu atât mai gravă cu cât multe dintre programele de finanțare europeană, inclusiv plățile pe suprafață din agricultură, precum și marile lucrări de infrastructură, sunt condiționate de existența unui sistem cadastral complet.*
Dacă ne uităm în istoria ultimilor ani, nu putem să nu remarcăm faptul că PSD, în loc să sprijine acest proces, l-a împiedicat sistematic*