Marius Rogin

„Procesul de integrare sud-american”

Pe fondul unei mișcări „revoluționare” foarte diferite celei din secolul al XIX-lea, dar având în prim-plan personaje oarecum asemănătoare (cel puțin din punct de vedere al charismei) și idei similare, America de Sud pleacă pe drumul autonomiei pe harta geopolitică a lumii. Recent, sub coordonarea Braziliei, cei doisprezece președinți ai statelor sud-americane au pus bazele unei colaborări instituționale pe o gamă largă de domenii. Această colaborare a căpătat ulterior denumirea de integrare, iar organizarea este comparată cu cea a Uniunii Europene.

Pe perioada Războiului Rece, America de Sud era considerată _backyard_ -ul Statelor Unite și orice personaj politic ce urmărea să obțină cea mai înaltă funcție în stat într-o țară sud-americană avea nevoie de binecuvântarea Washington-ului. Alternativele nu erau deloc atrăgătoare. Ca urmare a acestei politici, la finalul Războiului Rece existau încă un număr mare de dictaturi în America de Sud. După prăbușirea acestora, a urmat o perioadă caracterizată de probleme.

Totuși, pe măsură ce lumea se îndrepta din ce în ce mai hotărât spre multipolarism, în America de Sud un val de victorii socialiste obținute de „lideri bolivarieni”, cum ar fi Nestor Kirchner în 2003 (Argentina), Luis „Lula” da Silva în 2003 (Brazilia) sau Evo Morales în 2006 (Bolivia), au pus bazele unei colaborări mai strânse ce avea ca țel atingerea unor obiective comune.

În centrul acestor eforturi s-a aflat Brazilia, statul ce aspiră la status-ul de putere regională și chiar la poziția de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU. Eforturile diplomaților brazilieni au avut ca rezultat semnarea, în cadrul celui de-al treilea Summit Prezidențial Sud-American (desfășurat la Cuzco – Peru în 2004), a „Declarației de la Cuzco” ce conținea decizia statelor din America de Sud de a crea o „comunitate de națiuni” (doar atât deocamdată) caracterizată de o „integrare a popoarelor”. Declarația face referire la obiectivele comune, printre care cele mai importante sunt convergența organizațiilor deja existente și a statelor nemembre, dar semnatare ale declarației, coordonarea eforturilor diplomatice pentru a întări poziția Americii de Sud ca actor distinct în relațiile internaționale și armonizarea politicilor agricole și rurale.

Au fost obținute progrese și pe plan extern prin două declarații ce puneau bazele colaborării cu Uniunea Africană și Țările Arabe. La 23 iulie 2008, în timpul președinției braziliene, a fost semnat la Brasil Tratatul Constitutiv al Uniunii Națiunilor Sud-Americane.

Conform tratatului constitutiv, UNASUR are personalitate juridică și își va desfășura activitatea prin intermediul consiliului șefilor de stat și de guvern, ce se întâlnesc anual, al consiliului miniștrilor de externe, ce se întâlnesc bianual, al consiliului reprezentanților, ce se întâlnesc o dată la două luni sau de câte ori este necesar, și al secretariatului permanent. Consiliul șefilor de stat și de guvern stabilește liniile generale ale politicilor uniunii și prioritățile. Există o președinție rotativă care propune agenda pentru anul în curs, prezidează ședințele și reprezintă pe plan extern uniunea. Toate deciziile UNASUR se iau prin consens, orice stat-membru se poate abține de la a participa la o politică adoptată pe o perioadă de timp determinată sau nedeterminată. Tratatul fondator menționează și crearea unui parlament al cărui rol urmează a fi stabilit la următoarea întâlnire a șefilor de stat și guvern.