Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 septembrie 2021
other · respins
George-Cătălin Stângă
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
„Programul «Anghel Saligny» – șansa României la dezvoltare!”
Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, aprobat în ședința de guvern, este un program cerut de comunitățile locale, pentru că el susține dezvoltarea echilibrată a României.
Programul „Anghel Saligny”, promovat de Guvernul condus de Florin Cîțu și susținut de PNL, este esențial pentru dezvoltarea României, a zonei rurale din țara noastră. Orice formațiune politică care se opune acestui program va trebui să dea explicații în fața românilor* care au nevoie de modernizarea comunităților în care trăiesc.
Prin adoptarea ordonanței de urgență a fost creat cadrul normativ necesar pentru implementarea acestui program, care răspunde unor probleme reale.
Prin acest program se vor realiza drumuri, gaze, apă și canalizare, la care mulți români nu au încă acces. De aceea, PNL nu a cedat la amenințări și șantaj*.
În România anului 2021 mai sunt multe investiții publice de făcut pentru a le asigura cetățenilor un trai decent, la standarde europene. Guvernul Cîțu și-a asumat finanțarea acestor investiții, pe bază de proiecte viabile și în condiții de corectitudine maximă, și trebuie sprijinit să facă acest lucru. Pentru binele nostru, al tuturor!