Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 iunie 2010
Informare · adoptat
Mircea Dan Geoană
Discurs
Programul de lucru de astăzi este programul obișnuit al unei zile de luni. Avem transmisie radiofonică de la ora 18.00 pentru întrebări și interpelări.
Cine este pentru acest program de lucru?
Cu 74 de voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abținere, programul de lucru a fost aprobat.
Aș dori să vă informez cu privire la exercitarea de către senatori a dreptului de sesizare a Curții Constituționale. În conformitate cu prevederile art. 15 alineatele (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, s-au depus la secretarul general al Senatului, în vederea exercitării de către senatori a dreptului de sesizare a Curții Constituționale, următoarele legi:
– Lege pentru aprobarea Contractului de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții, aferent Proiectului de modernizare a metroului din București – etapa a IV-a, magistrala 5 Drumul Taberei – Pantelimon, tronsonul Drumul Taberei – Universitate, semnat la București la 12 noiembrie 2009;
– Lege pentru ratificarea Protocolului privind conservarea și utilizarea durabilă a diversității biologice și a diversității peisajelor, adoptat și semnat la București la 19 iunie 2008, la Convenția-cadru privind protecția și dezvoltarea durabilă a Carpaților, adoptată la Kiev la 22 mai 2003.
Această notă a fost adusă la cunoștința dumneavoastră în plenul nostru de astăzi, 21 iunie 2010.
Trecem la punctul 2 din ordinea de zi, aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea următoarei inițiative legislative: Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.
Doamna secretar de stat, vă rog, foarte, foarte succint. Microfonul 10.
Motivați această solicitare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.