Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 martie 2010
other · retras
PROGRAMUL LECTURA 2008 TÂRGURILE GAUDEAMUS
Discurs
Programul LECTURA, inițiat și derulat de Radio România, a împlinit în anul 2008 15 ani de existență, interval în care au avut loc, sub sigla GAUDEAMUS, 47 de evenimente expoziționale dedicate cărții și educației.
Programul este format din: Târgul Internațional Gaudeamus – Carte de Învățătură, Caravana Gaudeamus (serie de evenimente organizate în principalele centre universitare din țară), Târgul Internațional Gaudeamus – Carte Școlară și alte proiecte conexe.
Edițiile organizate pe parcursul anului 2008 s-au derulat sub semnul aniversării a 80 de ani de la înființarea Radio România, campania de organizare corelându-se cu cea de schimbare a identității vizuale a instituției.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.