Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 decembrie 2015
procedural · adoptat
Ioan Chelaru
Discurs
Programul pentru această săptămână vi-l aduc la cunoștință și îl supun după aceea și aprobării dumneavoastră.
15.00–16.00, lucrări în plenul Senatului; 17.30–19.00, ședință comună a Senatului și Camerei Deputaților.
Marți, 15 decembrie: 10.00–24.00, ședință comună a Senatului și Camerei Deputaților.
Miercuri, dezbaterea și adoptarea Proiectului legii bugetului de stat și al legii bugetului asigurărilor sociale de stat. Miercuri, ora 11.00, ședință comună a Senatului și Camerei Deputaților – mesajul Președintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis, adresat Parlamentului. După acest mesaj, continuăm dezbaterile până la votul final, estimat în acest moment la ora 14.00.
Joi, 17 decembrie: 9.00–14.00, lucrări în comisiile permanente.
Vineri, 18 decembrie, și sâmbătă, 19 decembrie – activități în circumscripțiile electorale.
- Supun aprobării dumneavoastră programul pe care vi-l
- propune Biroul permanent pe săptămâna aceasta.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.