Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 iulie 2002
Dezbatere proiect de lege · respins
ªtefan Baban
Discurs
Programul ”PHARE 2000Ò se deruleazã într-un ritm foarte greoi.
Pânã în prezent, au fost consumate doar 4.000.000 de euro din cele 125.000.000 de euro, cât reprezintã fondurile alocate acestui program.
Menþionãm cã Memorandumul de finanþare a fost semnat cu Uniunea Europeanã în noiembrie 2000. Termenul limitã impus în vederea contractãrii celor 125.000.000 de euro expirã peste ºase luni. În aceastã perioadã, România va trebui sã recupereze tot ceea ce nu a reuºit sã facã într-un an ºi jumãtate, deoarece sumele necontractate vor fi, practic, pierdute.
20 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA a II-a, Nr. 111/4.VII.2002
Pentru utilizarea fondurilor contractate a fost acordat un alt termen: noiembrie 2004.
În ciuda acestei situaþii, Ministerul Dezvoltãrii ºi Prognozei se aratã a fi optimist, susþinând cã întregul proces de contractare va fi finalizat la timp, afirmând cã lucrurile se poticnesc în momentul aprobãrii de cãtre Comisia Europeanã a rapoartelor privind selectarea proiectelor de finanþare.
O altã problemã care întârzie acest proces este în viziunea ministerului de resort, schimbãrile de echipã care au avut ºi au loc în ultima vreme la Comisia Europeanã.
Dupã cum se ºtie, Programul ”PHARE 2000Ò conþine cinci capitole: dezvoltarea resurselor umane, pentru care sunt alocate 24,65 milioane de euro; sprijinirea I.M.M.-urilor, pentru care sunt alocate 24,65 milioane de euro; infrastructura regionalã ºi localã, pentru care sunt alocate 71,7 milioane de euro; supervizarea ºi monitorizarea proiectului de infrastructurã, pentru care sunt alocate 2,5 milioane de euro; ºi, în sfârºit, campania de promovare, evaluare, selecþie ºi control, pentru care sunt alocate 1,5 milioane de euro.
Fiecare capitol din cadrul programului se aflã în diferite faze de execuþie. Pentru capitolul ”Dezvoltarea resurselor umaneÒ au fost întocmite ºi înaintate ºapte rapoarte de evaluare, dintre care doar douã au fost aprobate, pentru altele cinci fiind solicitate clarificãri.
Pentru cel mai important capitol ”Infrastructura regionalã ºi localãÒ, Ministerul Dezvoltãrii ºi Prognozei a lansat licitaþii pentru ºapte proiecte, iar pentru alte proiecte dosarele de licitaþie au fost transmise Comisiei Europene, cu modificãrile solicitate.
Solicit Ministerului Dezvoltãrii ºi Prognozei lãmuriri necesare referitoare la acþiunile ce le va întreprinde pentru rezolvarea acestei probleme, în speþã derularea Programului ”PHARE 2000Ò, având în vedere faptul cã, în actualele condiþii, orice sursã de finanþare reprezintã pentru þara noastrã o adevãratã gurã de oxigen.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.