Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 mai 2017
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Mihăiță Găină
Discurs
„Programul «Prima chirie» ajută stimularea mobilității forței de muncă”
Programul „Prima chirie” este încă un succes repurtat de Cabinetul Grindeanu. Cu toate că a fost una dintre temele contestate de opoziție, Guvernul nu doar că și-a ținut și această promisiune, ci a și emis deja normele de aplicare
ale programului prin care se acordă o primă de relocare șomerilor înregistrați la agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă care își schimbă domiciliul la o distanță mai mare de 50 km pentru a se reangaja.
Potrivit noii reglementări, prima de relocare se acordă la cerere, lunar, pentru o perioadă de maximum 36 de luni, dacă persoanele care solicită acest drept se încadrează în muncă, cu normă întreagă, pentru cel puțin 12 luni, și nu se cumulează cu alte prime de mobilitate. Această primă se acordă persoanelor ale căror venituri nete lunare realizate de acestea, dacă sunt persoane singure sau împreună cu familia, nu depășesc 5.000 de lei/lună. Prima de relocare este de 75% din suma necesară pentru acoperirea cheltuielilor pentru locuire, respectiv chirie și utilități, la noul domiciliu sau reședință, în limita sumei de 900 de lei lunar.
Pe lângă această înlesnire, Guvernul a venit și cu o procedură simplificată de accesare a banilor. Astfel, pentru a beneficia de prima de relocare, persoanele care îndeplinesc cerințele legii trebuie să depună la agențiile pentru ocuparea forței de muncă în evidențele cărora sunt înregistrate documente care să ateste îndeplinirea condițiilor menționate în lege, în termen de 60 de zile de la data încadrării în muncă.
Prima de relocare se acordă lunar, începând din luna următoare depunerii documentelor, pentru o perioadă de cel mult 36 de luni. Pentru acordarea acesteia, beneficiarul trebuie să depună, lună de lună, documente care să ateste plata chiriei, a facturilor la utilități, declarații și adeverințe privind veniturile realizate, astfel încât să dovedească faptul că se încadrează în prevederile legii.
Și, grație acestei noi măsuri, PSD demonstrează că este interesat de problemele reale ale oamenilor! De aceea, țin să-i asigur pe toți românii, în special pe ialomițenii pe care îi reprezint în Parlament, că noi, cei de la PSD, vom continua să ne facem treaba bine!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.