Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 februarie 2017
Declarații politice · respins
Tinel Gheorghe
Discurs
Proiectul acesta de act normativ, la momentul acela la care a fost inițiat, propus, era corect sau a fost corect fundamentat, pentru că el venea să modifice un act normativ intrat în vigoare – Ordonanța nr. 3 – în 2015, care obliga asociațiile de producători agricoli constituite în baza Legii nr. 26/2000 să se transforme în cooperative agricole sau grupuri de producători. Ce să-i faci? Are stânga aceasta o nostalgie extraordinară cu cooperativele acestea agricole de producție. Nu te lasă până nu te înregimentezi, neam.
Și noi spuneam atunci: domnule, lăsați-le să funcționeze. Spuneam în comisie. Și eram de acord cu inițiatorii, că ar trebui lăsate asociațiile acestea de producători să funcționeze așa cum s-au constituit ele, pentru că erau la început, încă nu prinseseră forma aceasta de finanțare, în așa fel încât să se dezvolte. Când vii dintr-o dată și spui: nu, te transformi în grup de producători, îi dai și termen, dacă nu, nu primești subvenție, e clar că apare acolo un talmeșbalmeș, nimeni nu mai știe ce are de făcut.
A venit Guvernul și a spus: sub nicio formă, de la 1 ianuarie 2016, nimeni nu primește – deci după 2 ani de finanțare, 2014–2015 erau oricum pierduți –, nu primește subvenție dacă nu se transformă în cooperativă agricolă. Ceea ce... eu întreb Guvernul, dar n-am pe cine să întreb: câte s-au transformat în cooperative agricole? Pentru că acesta era sen... Niciuna!
În loc să lăsăm textul, că era corect, Guvernul greșise și Parlamentul venea să îndrepte o greșeală, o eroare, a venit onor Guvernul și a spus: nu, voința noastră este aceasta.
Și eu cred că era corectă propunerea. Și ar fi propunerea corectă și acum. S-o rediscutăm, s-o întoarcem în comisie. Eu m-așteptam ca domnul președinte al Comisiei pentru agricultură, care este și el inițiator al acestui text de lege, să vină și să spună: domnule, haideți s-o mai gândim o dată, s-o reîntoarcem în regim de urgență în comisie, s-o discutăm, pentru că nu e viabilă legislația pe care a adoptat-o Guvernul Ponta atunci.
Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal se va abține... la acest text de lege, pentru că noi spunem că ea ar fi trebuit mult aprofundată și discutată. Nu produce efecte textul de lege care este în vigoare acum.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.