Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 decembrie 2013
Declarații politice · adoptat tacit
Gheorghe Saghian
Discurs
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea cadrului juridic privind reducerea tăierilor ilegale, administrarea în regim silvic a micilor proprietăți, întărirea controlului și înăsprirea pedepselor, creșterea gradului de prelucrare internă și reducerea exportului de bușteni.
Consiliul Legislativ a depus aviz favorabil, cu observații și propuneri.
Comisia pentru administrație publică, aviz favorabil, cu amendamente.
## Comisia juridică, aviz negativ.
În ședințele comisiei s-au dezbătut amendamentele cuprinse în avizul Comisiei pentru administrație publică. În cadrul dezbaterilor s-au formulat amendamente care, supuse votului, au fost adoptate și se regăsesc în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul raport. Amendamentele
respinse se regăsesc în anexa nr. 2, care face parte integrantă din raport.
La dezbaterea proiectului de lege a participat doamna ministru Lucia Varga.
În ședințele din datele de 29 octombrie 2013, 5, 12, 19 și 28 noiembrie 2013 și 3 decembrie 2013, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, să adopte raport de admitere, cu amendamente.
Comisia supune spre dezbatere și adoptare plenului Senatului raportul de admitere cu amendamente.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Senatul este prima Cameră sesizată. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.