Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 iunie 2018
Declarații politice · respins
Cornel Mircea Sămărtinean
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
„Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, PL-x 351/2018, șansa dezvoltării infrastructurii județului Timiș”
În calitate de deputat ales în Circumscripția electorală nr. 37 Timiș, am readus de 10 ori până în prezent în atenția Ministerului Transporturilor situația dezastruoasă a infrastructurii județului Timiș, referitoare la nedemararea procedurilor de finanțare și execuție a lucrărilor de finalizare a centurii sud a municipiului Timișoara, varianta de ocolire. Centurile ocolitoare reprezintă cheia modernizării infrastructurii rutiere din România. Menirea unor astfel de artere este legată de scoaterea traficului greu din localitățile respective, dar și de imaginea mai largă asupra rețelei de transport dezvoltate la nivelul Uniunii Europene. Constatăm faptul că și în anul 2018 județul Timiș este cvasiabsent din lista de investiții ale Guvernului României în infrastructură, având în vedere că acest obiectiv nu este inclus în Programul de guvernare 2018–2020, capitolul „Politici pentru infrastructura de transport”, subcapitolul „Măsuri Transport rutier”.
Este dovedită incapacitatea CNAIR – SA de a își atinge principalele obiective, reprezentate de dezvoltarea rețelei de autostrăzi, construirea unei rețele de drumuri expres, realizarea de centuri și variante ocolitoare pentru orașele mari, conexiunea municipiilor reședință de județ și a localităților urbane limitrofe la autostrăzi și drumuri expres, dar și de a asigura implementarea proiectelor de infrastructură de transport transeuropene pe care le gestionează în prezent, așa cum acestea sunt definite de legislația în vigoare.
Săptămâna trecută, în ședința din 12 iunie 2018, Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului a avizat favorabil, cu unanimitate de voturi, Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, PL-x 351/2018. Acest proiect de lege are ca obiect de reglementare transmiterea dreptului de proprietate asupra drumurilor de interes național care reprezintă variante de ocolire a municipiilor reședință de județ sau a municipiilor din proprietatea publică a statului în proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale, la cererea autorităților publice locale.
Adoptarea acestui proiect legislativ în plenul Camerei Deputaților, în calitate de for decizional, reprezintă șansa realizării centurii-sud a municipiului Timișoara, responsabilitatea realizării acestui obiectiv revenind în acest sens direct în sarcina administrației publice locale din județul Timiș. Astfel, administrația publică locală din Timiș are posibilitatea legală de a prelua în administrare centura-sud a municipiului Timișoara, varianta de ocolire, asigurându-se cadrul legal pentru implicarea acestora în soluționarea optimă, în interesul cetățenilor, a problemelor legate de infrastructura rutieră a municipiului Timișoara.