Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 mai 2022
Declarații politice · respins
Oana-Gianina Bulai
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„Proiectul «Viitorul ești tu!» continuă”
Susținerea tinerilor ar trebui să fie o prioritate pentru toți factorii de decizie. Sprijinirea dezvoltării acestora, contribuirea la identificarea și fructificarea potențialului pe care îl are fiecare tânăr din țara noastră sunt esențiale12 dacă ne dorim să avem o generație de campioni*, de profesioniști, de lideri.
În 2020 am inițiat Proiectul „Viitorul ești tu!”, primul program educațional complementar de leadership gândit pentru tineri la nivel național. Proiectul-pilot a fost demarat în județul Neamț, în municipiul Roman, la care au participat tineri de peste 14 ani. Cele trei ateliere organizate în Roman în 2020 au reprezentat un real succes. Am reușit ca de la 67 de tineri participanți la prima întâlnire să avem prezenți 130 la cea de-a doua, pentru ca la ultima întâlnire să vină alături de noi peste 300 de tineri dornici să învețe și să își descopere adevăratul potențial.
Nașterea acestui proiect a venit în condițiile în care realitățile sociale sunt în continuă și rapidă schimbare, iar pregătirea școlară nu acoperă întreaga nevoie de dezvoltare personală și cunoaștere a regulilor sociale, economice, administrative și politice, care influențează evoluția tinerilor.