În acest an sunt bani, subliniez, doar pentru 30 de kilometri de autostradă. Dacă adăugăm porțiunea din Autostrada Transilvania, finalizată în 2009, rezultă că în 2011 și 2012 Guvernul ar trebui să dea gata 930 de kilometri pentru a-și îndeplini promisiunea din campania anului 2008.
Știu că este criză și nu sunt bani. Trec și peste faptul că în Programul de guvernare aprobat de Parlament în decembrie 2009, când Boc ar fi trebuit să știe foarte bine de ce resurse dispune, Executivul își asumă finalizarea, până în 2012, a peste 750 de kilometri de autostradă. Basmul despre cei „1.000 de kilometri de autostradă până în 2012” îmi pare a fi o paradigmă a promisiunilor mincinoase și a lipsei de viziune ale acestui Guvern.
Dacă veniturile salariale și pensiile scad, dacă vor crește și povara fiscală, și șomajul, iar investiții nu se fac, atunci ce face acest Executiv pentru cetățenii României? Lipsește un proiect (realist, pe cât posibil!) care să ofere cetățenilor acestei țări speranța că România va ieși, până la urmă, din criză, nu cu promisiuni fantasmagorice de genul „100.000 de locuințe pentru tineri”.
Când nu sunt bani pentru infrastructură, iar în 2009 ANL a finalizat sub 4.000 de locuințe, cum va fi posibil ca, începând cu 2010, să se construiască anual 33.000 de case și apartamente? Și trebuie spus că nu toate proiectele de reformă necesită investiții uriașe.
Dar, de când au scăpat de PSD, cei din PD-L au uitat de promisiunile privind descentralizarea sau reforma în justiție și în administrație. Nu mai există niciun interes pentru finalizarea rapidă a Codurilor de procedură civilă și penală.
De fapt, lupta PD-L cu corupția s-a transformat în mitinguri de susținere a primarilor Gutău și Solomon.
Proiectul privind depolitizarea radioului și a televiziunii publice este înnămolit prin Parlament, în condițiile în care lideri ai PD-L ar vrea să-l pună pe fostul candidat PNL Florin Călinescu în fruntea TVR. Vasile Blaga pare să fi uitat de promisiunile privind transferul de putere de la centru către autoritățile locale.
La televizor mai apar doar parlamentari din eșalonul trei al partidului, precum și un Emil Boc din ce în ce mai uzat. La Senat, coaliția majoritară a intrat într-un război de uzură și pare că nu are niciun plan clar pentru a finaliza, cu succes, procedura de înlocuire a lui Mircea Geoană.
*
## „România, groapa de deșeuri nucleare a Europei?”
Mai multe țări din cadrul Uniunii Europene susțin depozitarea tuturor deșeurilor radioactive într-un singur loc. Se vehiculează ideea ca România să depoziteze deșeurile Europei, chiar dacă legislația națională interzice importul.
În întreaga lume, foarte puține state și-au construit depozite permanente pentru deșeuri nucleare, preferând să le păstreze în instalații provizorii.
România are două depozite pentru astfel de deșeuri și urmează să construiască alte două. Cele existente sunt folosite doar pentru depozitarea deșeurilor proprii – slab și mediu radioactive –, provenite din medicină și cercetare, la Băița-Bihor. Cele generate de Centrala Nuclearo-Electrică de la Cernavodă se depozitează provizoriu pe amplasamentul centralei.
Autoritățile române au în plan construirea a două depozite definitive: unul de suprafață, pentru deșeurile slab și mediu active, la Saligny, și celălalt, de mare adâncime, pentru cele înalt radioactive. Primul este planificat a deveni funcțional peste patru ani, celălalt urmează să fie construit până în 2055. Potrivit Agenției Nucleare și pentru Deșeuri Radioactive, pentru depozitul de deșeuri slab și mediu active sunt estimate costuri între 150 și 220 milioane euro. Depozitul pentru deșeuri înalt radioactive presupune sume mult mai mari, între 2,88 și 4,4 miliarde euro.
Înainte de a se lua vreo decizie în acest sens ar trebui ca populația să fie informată foarte bine cu privire la construirea unui astfel de depozit. De ce să aducem deșeurile Europei aici, în condițiile în care noi nu suntem în stare deocamdată să ne gestionăm propriile deșeuri radioactive? Noi nu reușim să ne descurcăm nici cu deșeurile din fostele mine de uraniu.
Noi nu putem fi groapa de gunoi a Europei. Ne momesc cu bani ca să construiască acest depozit, dar nu este etic să depozitezi asemenea deșeuri în alte țări. *
## „Migrația medicilor”
Potrivit regulilor Organizației Mondiale a Sănătății, dacă migrația medicilor într-o țară depășește 2% din totalul personalului medical, statul trebuie să declare cod roșu și să ia măsuri. După integrarea României în Uniunea Europeană, mulți medici români au luat în serios varianta emigrării. Îndată ce au văzut oportunitatea de a lucra în străinătate, sute și apoi mii de medici au emigrat în Vest, sătui de salariile mici, de lipsa aparaturii și a medicamentelor și uneori obligați să renunțe la timpul liber pentru a se dedica în totalitate profesiei.
Motivele plecării pentru a profesa într-o altă țară țin, în primul rând, de câștigurile medicilor, care au fost întotdeauna degradante, iar potrivit grilei noii legi a salarizării unice, un medic specialist este situat sub nivelul unui secretar de comună cu mai puțin de 3.000 de locuitori.
În al doilea rând, un alt motiv pentru care medicii aleg să emigreze este dorința acestora de a-și dezvolta cariera profesională și de a atinge performanța, depășind frustrările acumulate în România din cauza lipsei echipamentelor medicale.
Riscăm să rămânem fără doctori dacă în fiecare an două mii de medici părăsesc România, iar studenții se gândesc și ei să lucreze în străinătate.
Deși media emigranților a fost până acum în jur de 6-7%, măsurile luate de Guvern prin Ministerul Sănătății au fost inexistente. În 2009 au părăsit România cinci mii de angajați din sistemul de sănătate – 1.800 de medici și restul asistente. Aceasta face ca în țară să avem acum puțin peste 40.000 de medici, și multe județe cu specializări rămase fără doctori sau comune care nu mai au medic de familie.
*
„Pierderi financiare pentru narcomanii trimiși în închisoare”
Pentru fiecare consumator de droguri trimis în închisoare statul cheltuiește 2.300 de lei pe lună, de patru ori mai mult decât ar costa tratarea acestuia într-o clinică privată. Lipsa unei legislații complete și corecte, dar și a unor politici publice axate pe prevenirea consumului de droguri, pe tratarea toxicomanilor și pe reintegrarea socială a acestora nu doar că aruncă România în rândul statelor din lumea a treia, dar o face să piardă lunar zeci sau chiar sute de mii de euro de la buget.
Pentru fiecare dintre ei, statul va cheltui 76,6 lei/zi de închisoare, adică aproape 2.300 de lei/lună, iar acest total e doar o mică parte a costurilor, pentru că trebuie adăugați banii cheltuiți de poliție pentru a-i prinde, dar și fondurile pentru a-i judeca, în condițiile în care tratamentul asigurat unui narcoman în cea mai scumpă clinică privată din Capitală ajunge la doar 600 de lei/lună. Iar dacă ar fi suportat de stat, întrucât o clinică privată vizează profitul, prețul medicației și consilierii ar fi probabil de zece ori mai mic.
Așadar, un calcul simplu arată că dacă ar investi în tratarea consumatorilor în clinici private, și nu în detenția acestora, statul ar economisi anual, în fiecare caz, aproximativ 20.400 de lei (adică, aproape 5.000 de euro). Dacă luăm în calcul și faptul că, doar în fiecare din ultimii cinci ani, au ajuns după gratii cel puțin 200 de consumatori, economia ar ajunge la cel puțin 1.000.000 de euro anual.
Iar pierderile financiare pe care statul le suportă de la buget sunt în continuă creștere. Motivul: prin includerea pe lista drogurilor a multora dintre substanțele vândute legal până pe 15 februarie în „magazinele de vise” s-a creat o nouă clasă de consumatori, care îngroașă rândurile celor „apți” de pușcărie: dependenții de „Special Gold” sau de etnobotanice.
Pierderile financiare sunt doar o problemă pe termen scurt, pentru că, odată ajuns în închisoare, consumatorul intră într-o lume fără ieșire: mare parte dintre acești tineri devin doar specialiști în comiterea de infracțiuni. Acolo se consumă droguri injectabile în condiții nesterile, drept pentru care riscul de îmbolnăvire cu HIV și hepatita C e foarte
crescut. Și ar trebui să mai punem la socoteală și faptul că, în mai toate penitenciarele de la noi, există un risc major de infectare cu TBC cu bacil multirezistent. Chiar și în cazul în care rămân în detenție doar șase luni, e suficient să contracteze aceste boli și, odată cu ele, și comportamente antisociale pe care le aduc apoi în societate. Din păcate, varianta aleasă de statul român, aceea de stat polițienesc, care preferă să-i trateze pe acești oameni în pușcărie, nu e nici pe departe cea mai bună.
Simpla scoatere în ilegalitate a unor substanțe nu înseamnă că am eradicat consumul. Nu putem rezolva această problemă doar prin interzicere, ci prin instrucție, informare, tratament și reinserție socială. Mingea e acum în terenul Guvernului, al prim-ministrului. Astfel, pentru drogurile de risc (cum este cannabisul), singura măsură ar trebui să fie includerea în programe de reabilitare, iar pentru drogurile de mare risc (heroină, cocaină, ecstasy sau «Special Gold»), primul pas să fie includerea în programe de reabilitare, apoi amendă și, în ultimă instanță, detenția, au subliniat oficialii organizației.
În acest moment, în pușcării sunt mai mulți consumatori decât traficanți. Raportat la numărul de consumatori care riscă să ajungă după gratii, cel al traficanților nu reprezintă mare lucru. Oricum, statisticile arată că, anual, aproximativ 60% dintre cei anchetați pentru infracțiuni prevăzute de legea privind consumul și traficul de stupefiante sunt consumatori. Îngroșarea rândurilor narcomanilor ajunși după gratii vine de la legislația proastă. Astfel, articolul 16 din Legea privind combaterea consumului și traficului de stupefiante prevede că persoana care a comis o infracțiune de acest gen beneficiază de reducerea la jumătate a pedepsei dacă denunță sau facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au comis infracțiuni legate de droguri. Din păcate, consumatorii „toarnă” tot consumatori. Extrem de rar se ajunge la dealeri.
Pe de o parte, nu au încredere în capacitatea sistemului de a păstra confidențialitatea datelor de identificare a martorilor în cazul unui proces împotriva unui dealer. Pe de altă parte, se tem că rudele sau complicii celor arestați vor ajunge cu siguranță la ei pentru a se răzbuna. Așa se face că, în locul traficanților, de cele mai multe ori ajung în închisoare tot consumatori.
Două articole ale noului Cod – așteptat să intre în vigoare abia la finele lui 2011 – conțin și alternative la încarcerarea consumatorilor, prin aplicarea de măsuri terapeutice. Acestea ar putea fi puse urgent în practică, cu voia Guvernului. E vorba de sănătatea a mii de tineri.
*
## „Tinerii încep să gândească verde”
Aducerea copilului spre natură este principalul scop al educației ecologice în școli. Din acest punct de vedere, natura va completa învățarea, iar profesorul intră în planul doi. În România, statul nu acționează ca suport al inițiativelor ecologice ale tinerilor. Totodată, România nu are parte de cursuri de educație ecologică în școli. Un caz ilustrativ este cel al Grupului Școlar Industrial „Ștefan Anghel”, din Reșița, unde chiar și orele de biologie au fost scoase din programă. Acolo însă profesoara Lucia Munteanu a avut inițiativă și a înființat o clasă de protecție a mediului.
Sistemul de învățământ trebuie schimbat, iar educația ecologică să își primească importanța cuvenită. Educația
ecologică nu este înțeleasă în multe dintre școlile românești. De multe ori, se confundă ecologizarea cu salubrizarea. Cheia succesului stă în implicarea profesorilor, învățătorilor, pentru că ei petrec cel mai mult timp cu elevul. Scopul final este reducerea poluării, consumului de apă și energie în școli. De exemplu, în orașul Luxemburg s-a construit recent prima școală 100% ecologică, construită din materiale ecologice, și care folosește energie regenerabilă la încălzire.
La summitul pe probleme de mediu de la Copenhaga, România a fost criticată pentru modul în care își administrează ariile protejate. Nu avem încă instituții de stat capabile să facă față acestei probleme. Chiar și programele guvernamentale de anvergură au dat de cele mai multe ori greș. „Casa verde”, spre exemplu, program anunțat anul trecut, a fost restrâns treptat, fiind inaccesibil românului de rând.
Un alt eșec poate fi socotit programul „Marea debarasare”, în urma căruia au fost strânse prea puține deșeuri electrice, cu mult sub cota estimată inițial.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.