Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 martie 2010
other
Promovarea și vizibilitatea mediatică a Radio România Cultural
Raportul de activitate al Societății Române de Radiodifuziune – 2008
Discurs
Promovarea emisiunilor noi și a grilelor noi de programe s-a realizat atât pe post, cât și în cotidianele mari și în periodicele culturale – și, totodată, prin calendare, obiecte inscripționate, afișe ș.a. Au fost totodată încheiate parteneriate cu manifestări și instituții de prestigiu (Institutul Cultural Român, Filarmonica „George Enescu”, Teatrul Bulandra, Festivalul Internațional de teatru de la Sibiu etc.), care au avut efectul multiplicării imaginii postului Radio România Cultural la evenimente dintre cele mai diverse.
S-au organizat evenimente ale postului Radio România Cultural: dintre care se remarcă tradiționala **Gală a Premiilor Radio România Cultural pentru anul 2007 (desfășurată în martie 2008),** ce a reunit personalități de marcă din diferite domenii.
## C. **Radio România Muzical „George Enescu”**
Radio România Muzical „George Enescu” este, în continuare, **unicul post de muzică clasică din România.** Emite non-stop prin rețea terestră acoperind 25% din teritoriul țării, prin satelit, în sistem T–DAB (digital) exclusiv în București, prin internet.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.