Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 noiembrie 2013
Declarații politice · adoptat tacit
Damian Drăghici
Discurs
„Promovarea pe plan internațional a românilor de valoare” Domnule președinte, Stimați colegi,
## Doamnelor și domnilor,
În această perioadă contradictorie pe care o trăim, de multe ori ni se pare dificil să ne păstrăm mândria de a fi cetățeni români, mai ales că imaginea noastră negativă în lume este accentuată de diferite canale media străine, care
ne portretizează negativ, fie ca cerșetori, hoți, tâlhari, criminali și câte și mai câte.
Și totuși realitatea este cu totul alta. Există mulți români celebri în lume cu care putem și trebuie să ne mândrim.
Un exemplu recent este jucătoarea de tenis Simona Halep, care a fost declarată „Omul zilei” de un important cotidian românesc, pentru tot ceea ce a realizat în acest an în tenisul mondial. Ea visează la un titlu de Mare Șlem și să facă, în 2014, pasul între primele zece, alăturându-se astfel marilor sportivi români: Ilie Năstase, Nadia Comăneci și Gheorghe Hagi, care au dus faima sportului românesc în lume.
Unii pot face din nou observația că de prea multe ori în istoria României personalitățile noastre de valoare au fost apreciate mai mult în străinătate decât în propria lor țară. Așa este, nu întotdeauna am știut să ne prețuim adevăratele valori la momentul potrivit. Avem în istoria culturii românești multe astfel de valori care sunt tot atâtea motive de mândrie. Constantin Brâncuși, Emil Cioran, Mircea Eliade, Sergiu Celibidache, Ion Perlea au avut succes în străinătate, dar nu și în România.
Această atitudine negativă față de elite a fost dusă la limite absurde de regimul comunist, care i-a catalogat, pe nedrept, pe intelectualii stabiliți în străinătate ca transfugi sau uneori chiar ca trădători de țară. Această atitudine negativă a dus la crearea unei importante diaspore românești.
Dintre cei mai importanți români din străinătate amintesc doar trei nume: dramaturgul Eugen Ionescu, membru al Academiei Franceze, istoricul religiilor și scriitorul Mircea Eliade și eseistul și filozoful Emil Cioran.
Închei spunând că și în zilele noastre sunt mulți români necunoscuți pentru propriul popor și mai importanți pentru străini: medici, artiști, arhitecți, sportivi. Din nefericire, încă nu am creat acele condiții care să-i determine pe toți cetățenii români să rămână în țară și, din aceste motive, decid să plece pentru a trăi și a munci în alte țări, acolo unde sunt apreciați la adevărata lor valoare, unde au oportunități și unde sunt respectați.
Cred că noi toți avem datoria de a continua acele proiecte care-și propun să promoveze oameni de valoare nu numai în sport, ci și în alte domenii care pot accelera evoluția spre o Românie modernă, contribuind astfel la reconstrucția elitei românești și la cunoașterea și afirmarea acesteia pe plan internațional.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .