ªtefan Lãpãdat

”Proprietatea agricolã de la Cuza încoaceÒ.

Reforma agricolã de la 1864, înfãptuitã în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a impulsionat diferenþierea þãrãnimii, ceea ce a dus, pe de o parte, la creºterea proprietãþii moºiereºti ºi chiabureºti, iar, pe de altã parte, la pierderea pãmântului de cãtre pãturile de jos ale acesteia. În Vechiul Regat, dupã unele statistici din 1903 ºi 1905, 91,9% din populaþie trãia în mediul rural. Marii proprietari funciari, în numãr de 7.790, deþineau o datã ºi jumãtate mai mult pãmânt decât 957.287 gospodãrii þãrãneºti luate la un loc; 423.403 posedau pânã la 3 ha teren agricol, iar 300.000 de familii din mediul rural nu aveau nici o palmã de pãmânt.

Sistemul împovãrãtor al obligaþiilor ºi privaþiunilor de tot felul au adus þãrãnimea într-o cumplitã stare de sãrãcie ºi umilinþã, determinând impacturi sociale explozive la 1888, 1894, 1899, ce au culminat cu marea rãscoalã de la 1907, care este tratatã atât de superficial în manualele de istorie din ultimii ani. Este inadmisibil de a trece cu vederea amploarea, intensitatea ºi urmãrile sociale ºi politice ale rãscoalei care s-a declanºat la 8 februarie în satul Flãmânzi, din judeþul Botoºani, pe marea moºie a trustului Fischer, ºi s-a extins în toatã Moldova, Muntenia ºi Oltenia, pânã în satul Flãmânda din judeþul Mehedinþi. Nu se poate minimaliza sacrificiul celor 11.000 sau 12.000 de victime, dupã cum informau ziarele ”AdevãrulÒ ºi ”DimineaþaÒ, patronate de Constantin Mille, urmare a represiunilor cu tunurile.

Reforma agrarã din 1945 frâneazã calea modernizãrii agriculturii, prin împãrþirea pãmântului la mii ºi mii de familii.

Colectivizarea agriculturii a generat anarhie ºi nestimularea muncii. Prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, conform principiului _restitutio în integrum,_ pãmânturile au fost înapoiate în suprafeþe mult mai mici decât la colectivizarea þãranilor, iar fermele de animale ale fostelor C.A.P.-uri, inventarul modern (tractoare, combine, pluguri) ºi sediile C.A.P.-urilor au fost furate sau însuºite la preþuri de nimic. Aceste mãsuri reparatorii au avut drept efect negativ transformarea României dintr-o þarã exportatoare de produse agricole în þarã importatoare.

Din 1990 pânã în prezent, guvernele perindate au venit cu soluþii proprii sau din import pentru modernizarea agriculturii, vehiculându-se ºi ideea ”constituirii de cooperativeÒ dupã modelul Franþei, Greciei, Suediei, Austriei ºi Danemarcei, dar nici unul nu a constituit o ”fermã agricolã-modelÒ pentru locuitorii din mediul rural.

Privatizarea I.A.S.-urilor a fost finalizatã, iar cele privatizate au fost mai întâi jefuite de propriii manageri, micºorându-se baza tehnico-materialã.

Restituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole ºi a celor forestiere (Legea nr. 18/1991 ºi Legea nr. 1/2000), dupã rapoartele prefecþilor, s-ar apropia de final, dar mã întreb: Au fost respectate întocmai cele douã legi privind aplicarea lor, din moment ce reclamaþiile ºi procesele nu mai contenesc? Este normal sã aparã doi proprietari pe aceeaºi suprafaþã de teren, în urma hotãrârilor judecãtoreºti, unul câºtigã la Drobeta-Turnu Severin, iar celãlalt la Craiova? Ce altã lege poate rezolva conflictul? Poate ”Legea jungleiÒ, dreptatea realizându-se cu parul sau toporul!