Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 martie 2016
Dezbatere proiect de lege · respins
Georgică Severin
Discurs
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare abrogarea unor articole din Legea nr. 500/2004.
Potrivit expunerii de motive, inițiatorul dorea evitarea situației în care nicio instituție din România nu poate monitoriza mesajele care sunt transmise prin intermediul emisiunilor în limba maghiară, acestea nefiind subtitrate.
Comisia pentru administrație a dat aviz negativ, Comisia pentru drepturile omului, la fel, aviz negativ.
Propunerea legislativă a fost luată în dezbatere de Comisia pentru cultură și media și, respectiv, de Comisia pentru învățământ, știință și tineret în ședințele din 24 noiembrie și 8 decembrie.
În cursul dezbaterilor a fost evidențiat faptul că nu se poate pune problema subtitrării emisiunilor transmise în direct în limbile minorităților naționale, iar pentru transmisiile înregistrate reglementarea există și este stabilită prin lege.
În urma dezbaterilor, cele două comisii au hotărât, cu majoritatea voturilor senatorilor prezenți – 12 voturi pentru, două voturi împotrivă și două abțineri –, să adopte raport comun de respingere.
În fond, este vorba de o suprareglementare. Legea este ordinară. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.