Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 septembrie 2007
other · Trimis la votul final
Lia Olguța Vasilescu
Discurs
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea Legii învățământului nr. 84/1995 privind unele măsuri de protecție a minorilor.
Se constată că reglementările în discuție, deși cu intenții foarte bune și pornind de la realități ale vieții sociale, nu se încadrează în obiectul general de reglementare a legii organice în cauză, al cărei scop principal de reglementare îl reprezintă sistemul național de învățământ.
Camera Deputaților este prima Cameră sesizată.
Cu 12 voturi pentru respingere și 3 împotrivă, propunem plenului respingerea propunerii legislative, din următoarele motive: protecția copilului este oglindită legislativ de o serie de acte în vigoare, care, în linii mari, conțin unele aspecte ale prezentei propuneri legislative; modul de derulare și mai ales scopul anchetei sociale nu este precizat, astfel că pot apărea situații care să rămână în afara cadrului legislativ propus sau să permită abuzuri ori superficialități; comisia de lucru este insuficient reglementată, ca, de altfel, și modul de remunerare a membrilor săi; cu privire la amenzile contravenționale, se constată că lipsesc o serie de prevederi referitoare la organul abilitat de lege să constate și să aplice amenzile, precum și prevederi referitoare la normele de aplicare; insuficiența reglementărilor referitoare la obligațiile și cazurile de contraveniență a conducerii unităților școlare a elevilor ai căror părinți se află la muncă în străinătate; insuficiența unui personal calificat, psihologi care să desfășoare munca de asistență socială cerută prin prezenta reglementare, mai ales în medii defavorizate, cum ar fi zonele și localitățile izolate, localitățile rurale, în general. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.