Adrian Țuțuianu

Propunerea legislativă despre care vorbim este una care a mai fost discutată în urmă cu două săptămâni în cadrul Senatului României. Am dat atunci câteva explicații. Am să insist astăzi pe câteva chestiuni de natură tehnică, juridică, profesională și mai puțin pe chestiuni care sunt, în bună parte, declarații politice.

În primul rând, problema societăților cu acțiuni la purtător se pune doar pentru o anumită categorie de societăți. Este vorba de cele care sunt deținute public sau cele care sunt definite de legislația privind valorile mobiliare ca fiind „societăți deschise”. În rest, toate societățile reglementate de Legea nr. 31/1990 sunt societăți care au acționariat sau asociați la vedere.

În al doilea rând, istoric, Codul comercial român de la 1887 reglementa societatea anonimă pe acțiuni, Codul comercial din 1938, Codul lui Carol al II-lea, care nu a intrat în vigoare niciodată, dar a fost considerat avansat pentru vremea respectivă, reglementa, de asemenea, societățile pe acțiuni.

În al treilea rând, Legea nr. 31/1990, care a suferit modificări și completări importante în cei 27 de ani de aplicare, reglementează foarte limpede tipurile de acțiuni care pot fi deținute de societățile comerciale: acțiuni nominative, acțiuni la purtător, acțiuni preferențiale cu drept de dividend prioritar.

Câteva trimiteri la textele normative în cauză, precizând de la început că Legea nr. 31 este pe acquis-ul comunitar, ea a transpus toate directivele europene incidente în materie.

Art. 91 din Legea nr. 31/1990 prevede că în societatea pe acțiuni capitalul social este reprezentat prin acțiuni emise de societate, care, după modul de transmitere, pot fi nominative sau la purtător. Acțiunile nominative pot fi convertite în acțiuni la purtător și invers prin hotărâre a adunării generale extraordinare, în condițiile art. 115 din lege. Dreptul de proprietate asupra acțiunilor se transferă prin simpla tradițiune a acestora, dacă sunt acțiuni la purtător.

Art. 49 din Legea nr. 98/2016, care trebuie avut în vedere – și lucrul acesta este adus în atenția noastră și de Consiliul Legislativ –, prevede că autoritățile contractante au obligația să acorde operatorilor economici un tratament egal și nediscriminatoriu și să acționeze într-o manieră transparentă și proporțională. Iar art. 53 din același act normativ prevede că orice operator economic are dreptul de a participa la procedura de atribuire în calitate de ofertant sau candidat, individual ori în comun cu alți operatori economici, inclusiv în forme de asociere temporară.

De asemenea, dacă privim ansamblul reglementării, putem să distingem două principii fundamentale care stau

la baza achizițiilor publice: principiul nediscriminării – ceea ce ni se propune astăzi este o discriminare – și cel de-al doilea principiu este acela al posibilității oricărui agent economic de a avea dreptul la un tratament egal.