Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 februarie 2016
procedural · adoptat
Augustin Constantin Mitu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Propunerea legislativă se transmite către Camera Deputaților, ca primă Cameră sesizată.
4. Propunerea legislativă pentru completarea Legii
educației naționale nr. 1/2011.
Am deschis votul.
77 de voturi pentru, niciun vot împotrivă, 4 abțineri.
Se transmite Camerei Deputaților, ca primă Cameră sesizată, această propunere legislativă.
Următorul punct, 5, Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 1/2011 a educației naționale.
Am deschis votul.
78 de voturi pentru, niciun vot împotrivă, 4 abțineri.
Și această propunere se transmite Camerei Deputaților. Și ultima, 6, Propunerea legislativă privind învestirea personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare și de control cu exercițiul autorității publice pe timpul și în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Am deschis votul.
82 de voturi pentru, niciun vot împotrivă, două abțineri. Se transmite Camerei Deputaților, ca primă Cameră sesizată.
Trecem la secțiunea a II-a a ordinii de zi, inițiative legislative.
Punctul 1 de pe ordinea de zi, Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Emiratelor Arabe Unite pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnat la Dubai la 4 mai 2015.
Declar deschise dezbaterile generale.
Dau cuvântul reprezentantului Guvernului pentru a prezenta punctul de vedere.
Microfonul 9.
Domnul Gabriel Biriș, secretar de stat în Ministerul Finanțelor.
## **Domnul Gabriel Biriș** _– secretar de stat_
_în Ministerul Finanțelor Publice_ **:**
## Bună ziua!
Doamnelor și domnilor senatori,
Prin acord sunt stabilite cote de impozit și un tratament fiscal în avantajul contribuabililor din ambele state cu privire la impunerea, printre altele, a veniturilor din dobânzi, dividende și redevențe, salarii și pensii, a veniturilor obținute de profesori, cercetători, studenți, stagiari, artiști de spectacol și sportivi, precum și a veniturilor obținute din valorificarea capitalului.
Acest acord este pe modelul OECD, un model agreat și folosit în toată lumea.
De spus, de asemenea, că în Emiratele Arabe nu se percepe impozit pe venitul persoanelor fizice. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.