Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 octombrie 2006
procedural · adoptat
Gheorghe Funar
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
Propunerea noastr„ legislativ„ este sus˛inut„ ∫i a fost sus˛inut„ cu argumente, dac„ a˛i fost aten˛i, de c„tre senatorul György Frunda. Domnia Sa spunea c„ aici, Ón Parlament, trebuie discutat„ autonomia teritorial„, ∫i nu Ón alt„ parte.
Ce am constatat noi, ini˛iatorii? C„ udemeri∫tii, Ón frunte cu ministrul de stat Markó Béla, au ˛inut adun„ri la Odorheiul Secuiesc, la Ditr„u, la Miercurea-Ciuc, la T‚rgu-Mure∫, la Sf‚ntul Gheorghe, la Luti˛a, ∫i urmeaz„, unde au cerut autonime teritorial„ pe criterii etnice Ón public, pe stadioane, pe dealuri, pe c‚mpii ∫i a∫a mai departe. S-a Ónc„lcat Constitu˛ia, cum s-a subliniat aici.
Noi, constat‚nd c„ nu avem un cadru legislativ suficient pentru autorit„˛ile locale, inclusiv pentru ∫eful statului sau primul-ministru, ca s„ asigure respectarea prevederilor constitu˛ionale, v-am supus aten˛iei aceast„ propunere legislativ„, care vizeaz„ interzicerea adun„rilor publice Ón cadrul c„rora se pune problema autonomiei teritoriale pe criterii etnice.
Da˛i-le ∫ansa, doamnelor ∫i domnilor senatori, ∫efului statului, primului-ministru ∫i prefectului s„ interzic„ manifest„rile care urmeaz„, altfel nu cred c„ ve˛i dormi lini∫ti˛i, dumneavoastr„ ∫i urma∫ii urma∫ilor dumneavoastr„.
Pentru c„ eu am afirmat ∫i Ón emisiunea pe care o ve˛i vedea poate unii dintre dumneavoastr„ la B1 TV Ón seara aceasta ∫i care l-a f„cut s„ plece din emisiune pe domnul senator Frunda György...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.