Florian Popa

„Propuneri de modificare a politicii de pregătire a specialiștilor în sistemul național de sănătate”

Rezidențiatul, organizat în prezent prin selecționarea cadrelor printr-un concurs național, bazat în principal pe răspunsul la teste dintr-o tematică și o bibliografie învechită și puțin adaptată la nivelul actual al cunoașterii medicale, ar trebui regândit cel puțin pe două paliere de interes.

Primul ar trebui să răspundă necesității imperioase a creșterii calității și competențelor specialistului din sănătate. Al doilea palier de gândire ar trebui îndreptat spre stabilitatea în teritoriu a specialiștilor medicali, răspunzând unui deziderat constituțional major care asigură asistența medicală întregii populații.

Dacă tematica și bibliografia în baza cărora se desfășoară concursul ar putea fi ușor modificată de universitățile de medicină din țară, modul de desfășurare a concursului ar necesita schimbări de acte normative.

Concursul, în opțiunea mea, ar trebui descentralizat, în realitate, centrat pe regiunile istorice ale țării, cu licențiați din școlile medicale din zonele organizatoare, evident nu exclusiv, poate chiar pe un chestionar care să răspundă nevoilor medicale ale zonei și specificului ei de patologie.

Eu consider că proba scrisă nu este suficientă în orientarea profesională a viitorului specialist. Cred că, în completarea textului scris, candidații ar trebui intervievați în zona profesională în care ar dori să se formeze, pentru a putea fi mai bine orientați în funcție de abilitățile, talentul și înclinarea lor profesională, de comisii de specialiști abilitați care să răspundă necesității de creștere valorică a viitorilor profesioniști medicali.

În finalul concursului de selecție zonal, în ordinea valorică a evaluării, rezidenții și-ar putea alege școlile de medicină din arealul geografic pentru care au optat, pentru pregătirea teoretică și practică ulterioară, aceasta asigurând stabilitatea lor și angajând comunitatea pe care o vor deservi la păstrarea și îmbogățirea capitalului uman profesionist de care are nevoie.

În final, aș mai avea o observație de făcut privind perioada de pregătire a specialistului. În prezent, în concordanță cu Procesul de la Bologna, licențiații în medicină generală, medicină dentară și farmacie au un program de învățământ întins pe 5 și 6 ani de școală.

După această perioadă, pregătirea prin rezidențiat pentru a deveni specialiști cuprinde o perioadă de 3 până la 7 ani, în funcție de specialitate. O socoteală simplă ne face să observăm că cel mai tânăr specialist în medicină, spre exemplu în medicină de familie, ajunge să profeseze, în condiții norocoase, la 27 de ani, iar un altul, neurochirurg, spre exemplificare, la vârsta de 31 de ani.

După părerea mea, perioada este mult prea lungă, scurtarea ei s-ar impune în pregătirea profesională actuală modernă. Condensarea timpului de parcurgere a curriculelor