**Protec˛ia Copilului Boto∫ani.** Cu prilejul deplas„rii la sediul Direc˛iei Generale de Asisten˛„ Social„ ∫i Protec˛ia Copilului Boto∫ani s-au purtat discu˛ii cu directorul general, directorul general adjunct ∫i directorul administrativ al institu˛iei publice men˛ionate, privind problemele cu care ace∫tia se confrunt„. Totodat„, au fost puse la dispozi˛ia reprezentan˛ilor institu˛iei Avocatul Poporului note de fundamentare a bugetului institu˛iei prin care au fost prezentate, defalcate pe anumi˛i indicatori (drepturi cu caracter social, hran„, medicamente ∫i materiale sanitare, echipament, cazarmament), drepturile materiale cuvenite pentru un copil sau persoan„ major„ (cu ∫i f„r„ handicap) protejat„ Ón unit„˛i de tip reziden˛ial ∫i de tip familial.
A fost stabilit„ o persoan„ de contact, care v-a r„spunde de bunul mers al raporturilor Direc˛iei Generale de Asisten˛„ Social„ ∫i Protec˛ia Copilului Boto∫ani cu institu˛ia Avocatul Poporului, respectiv directorul general adjunct al Direc˛iei Generale de Asisten˛„ Social„ ∫i Protec˛ia Copilului Boto∫ani.
Consider‚ndu-se c„ institu˛ia Avocatul Poporului a reu∫it s„ clarifice problemele ridicate ∫i s„ sprijine solu˛ionarea lor, dosarul de autosesizare a fost Ónchis dup„ primirea adresei Direc˛iei Generale de Asisten˛„ Social„ ∫i Protec˛ia Copilului Boto∫ani cu privire la
rezultatul cercet„rilor efectuate ∫i la m„surile luate Ón situa˛ia reclamat„ de cei trei tineri ai centrului de plasament de tip familial îSf. Nicolae“, din comuna Tru∫e∫ti, jude˛ul Boto∫ani.
## _**C. Dreptul la liber„ circula˛ie (art. 25 din Constitu˛ie)**_
Œn cursul anului 2005 au fost Ónregistrate la institu˛ia Avocatul Poporului **16 peti˛ii** privind o posibil„ Ónc„lcare a dreptului la liber„ circula˛ie, ceea ce reprezint„ men˛inerea unui nivel asem„n„tor cu cel Ónregistrat Ón anul 2004.
Din analiza peti˛iilor av‚nd ca obiect posibile Ónc„lc„ri ale prevederilor art. 25 din Constitu˛ia Rom‚niei, a rezultat c„ Avocatul Poporului a fost sesizat Ón repetate cazuri de c„tre persoanele returnate din diferite ˛„ri cu care ˛ara noastr„ are Óncheiate documente de readmisie sau a persoanelor care au primit interdic˛ie, pentru o anumit„ perioad„, de a mai circula Ón afara ˛„rii, datorit„ faptului c„ au r„mas peste grani˛e mai mult dec‚t le permitea viza pe care a primit-o de la autorit„˛ile consulare ale statelor Ón care au c„l„torit.
Institu˛iei Avocatului Poporului i-a fost solicitat sprijinul ∫i pentru acordarea statutului de refugiat Ón Rom‚nia. Aceast„ categorie de peti˛ionari a fost Óndrumat„ s„ se adreseze Oficiului Na˛ional pentru Refugia˛i din cadrul Ministerului Administra˛iei ∫i Internelor, ori dup„ caz, organelor teritoriale ale Ministerului Administra˛iei ∫i Internelor, Ón conformitate cu prevederile Ordonan˛ei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul refugia˛ilor Ón Rom‚nia, cu modific„rile ∫i complet„rile ulterioare.
De asemenea, institu˛ia Avocatul Poporului a fost sesizat„ Ón leg„tur„ cu greut„˛ile Ónt‚mpinate de cet„˛eni la solicitarea eliber„rii unui pa∫aport de c„tre Direc˛ia de pa∫apoarte din cadrul Ministerului Administra˛iei ∫i Internelor.
## **FI™√ DE CAZ** — solu˛ionat prin interven˛ia institu˛iei Avocatul Poporului
**Dosar nr. 16692/2005.** Nicoleta (nume fictiv), a sesizat institu˛ia Avocatul Poporului Ón leg„tur„ cu o posibil„ Ónc„lcare a dreptului la libera circula˛ie ∫i posibila v„t„mare de o autoritate public„. Peti˛ionara sus˛inea c„, prin dispozi˛ia Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea ∫i Eviden˛a Pa∫apoartelor Simple Vaslui, i s-a suspendat dreptul de folosire a pa∫aportului, pe o perioad„ de 1 an de zile, Óntruc‚t a dep„∫it termenul de ∫edere pe teritoriul statului italian.
Totodat„, din cerere rezulta c„ peti˛ionara are probleme grave de s„n„tate, motiv pentru care, Ón luna martie a anului 2005, s-a deplasat Ón Italia, unde a fost supus„ unei interven˛ii chirurgicale, urmat„ de o perioad„ de convalescen˛„ ∫i de recuperare.
Nicoleta a contestat Ón termen m„sura de suspendare a dreptului de folosire a pa∫aportului la organul competent, respectiv la Direc˛ia General„ de Pa∫apoarte, Óns„, pe motiv c„ aceast„ autoritate nu i-a comunicat Ón termen de 30 de zile modul de solu˛ionare a contesta˛iei formulate, obliga˛ie legal„ Ón sarcina direc˛iei, Nicoleta a solicitat sprijinul Avocatului Poporului.
Aspectele sesizate au fost aduse la cuno∫tin˛a Direc˛iei Generale de Pa∫apoarte. Ca urmare a
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 76 bis/19.V.2006
demersului efectuat de institu˛ia Avocatul Poporului, ni s- a comunicat modul de solu˛ionare a contesta˛iei peti˛ionarei, c‚t ∫i copia r„spunsului transmis acesteia Ón data de 20 octombrie 2005.
## _**D. Dreptul la via˛„ intim„, familial„ ∫i privat„ (art. 26 din Constitu˛ie)**_
Lezarea acestui drept constituit obiectul cererilor a **34 de peten˛i** care s-au adresat institu˛iei Avocatul Poporului, ceea ce reprezint„ o cre∫tere sim˛itoare Ón peisajul cererilor adresate institu˛iei, Ón raport cu anul precedent (de la 9 cereri Ón 2004 la 34 cereri Ón 2005). Cele mai multe dintre peti˛ii au fost pl‚ngeri cu privire la solu˛iile date de instan˛ele de judecat„ Ón litigii dintre persoane fizice.
## _**E. Dreptul la informa˛ie (art. 31 din Constitu˛ie)**_
Œn anul 2005, peti˛iile av‚nd drept obiect Ónc„lcarea dreptului la informa˛ie au ocupat locul al doilea, Ón ordinea ponderii, num„rul lor cifr‚ndu-se la **704 cereri** , ceea ce reprezint„ un procent, de asemenea, de aproape 13% din totalul peti˛iilor primite de Avocatul Poporului. Cre∫terea fa˛„ de anul precedent este de la 403 peti˛ii Ón anul 2004 la 704 peti˛ii Ón 2005. Acest aspect ne atrage aten˛ia, dincolo de cre∫terea interesului cet„˛enilor de a se informa de la organele ∫i autorit„˛ile competente, ∫i asupra unei comodit„˛i sau re˛ineri, ce se poate constata la unele autorit„˛i o dat„ cu stabilizarea, cre∫terea siguran˛ei, pe func˛ia cu care au fost Ónvestite.
Principalele aspecte sesizate Ón aceste peti˛ii se refer„ la: solicitarea de informa˛ii referitoare la eliberarea adeverin˛elor necesare pentru Óntocmirea sau completarea dosarelor de pensii; informa˛ii ce ˛in de prevederile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informa˛ii de interes public; documente necesare ob˛inerii drepturilor prev„zute de Legea nr. 18/1991 a fondului funciar; aspecte legate de aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensa˛ii cet„˛enilor rom‚ni pentru bunurile trecute Ón proprietatea statului bulgar, Ón urma aplic„rii Tratatului dintre Rom‚nia ∫i Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicat„ etc.
Din examinarea acestor peti˛ii se eviden˛iaz„ faptul c„ exist„ unele autorit„˛i ∫i institu˛ii publice care nu-∫i respect„ at‚t obliga˛ia constitu˛ional„ de a da solicitan˛ilor informa˛iile cerute, potrivit Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informa˛iile de interes public.
Institu˛ia Avocatul Poporului a ac˛ionat prompt, sesiz‚nd prim„riile, prefecturile, Arhivele Na˛ionale, alte autorit„˛i ∫i institu˛ii publice, care nu ∫i-au respectat obliga˛ia de a r„spunde solicit„rilor peten˛ilor cu privire la treburile publice ∫i problemele de interes personal.
**FI™E DE CAZURI** — solu˛ionate de institu˛ia Avocatul Poporului
**Dosar nr. 14882/2005** . Cati (nume fictiv) a sesizat institu˛ia Avocatul Poporului Ón leg„tur„ cu refuzul primarului ora∫ului Ludu∫ de a-i elibera adeverin˛a necesar„ la recalcularea pensiei.
Aspectele semnalate au fost analizate Ón contextul unei posibile Ónc„lc„ri a dreptului de peti˛ionare ∫i a
dreptului la informa˛ie, prev„zute de articolele 51 ∫i 31 din Constitu˛ia Rom‚niei. Institu˛ia Avocatul Poporului a sesizat primarul ora∫ului Ludu∫.
Ca rezultat al demersului Óntreprins de institu˛ia Avocatul Poporului, cererea a fost solu˛ionat„, Ón sensul c„ petentei i s-a eliberat adeverin˛a cu nr. 8941 din 20 septembrie 2005.
**Dosar nr. 83/2005** _**.**_ Mircea (nume fictiv) a sesizat institu˛ia Avocatul Poporului Ón leg„tur„ cu tergiversarea, de c„tre Prefectura jude˛ului Covasna, a formul„rii unui r„spuns la cererea prin care a solicitat eliberarea unei copii certificate a unei adrese Óntocmit„ de Comisia Local„ Sf. Gheorghe de aplicare a Legii nr. 18/1991, cerere care a fost trimis„ Comisiei Jude˛ene Covasna de aplicare a respectivului act normativ.
Ca rezultat al demersului Óntreprins de institu˛ia Avocatul Poporului, Prefectura jude˛ului Covasna ne-a confirmat cele sesizate ∫i ne-a Ón∫tiin˛at c„ a expediat petentului, la domiciliu, o copie a actului care-1 interesa. Petentul, printr-o adres„ ulterioar„, ne-a comunicat c„ a primit copia adresei solicitate.
**Dosar 14016/2005.** Irina (nume fictiv) a sesizat institu˛ia Avocatul Poporului Ón leg„tur„ cu refuzul Arhivelor Na˛ionale de a-i elibera copii dup„ documentele necesare, Ón vederea constituirii dosarului prev„zut de Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensa˛ii cet„˛enilor rom‚ni pentru bunurile trecute Ón proprietatea statului bulgar, Ón urma aplic„rii Tratatului dintre Rom‚nia ∫i Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicat„.
Cererea a fost analizat„ Ón contextul posibilei Ónc„lc„ri dreptului la informa˛ie (art. 31 din Constitu˛ia Rom‚niei) ∫i a dreptului de peti˛ionare (art. 51 din Constitu˛ia Rom‚niei).
Institu˛ia Avocatul Poporului a solicitat informa˛ii de la Arhivele Na˛ionale.
Ca rezultat al demersului Óntreprins de institu˛ia Avocatul Poporului, Arhivele Na˛ionale au solu˛ionat cererea, Ón sensul c„ peti˛ionara a primit copii dup„ toate actele solicitate.
## _**F. Dreptul la ocrotirea s„n„t„˛ii (art. 34 din Constitu˛ie)**_
Œn anul 2005, institu˛ia Avocatul Poporului a fost sesizat„ cu **42 de peti˛ii** , ce aveau ca obiect ocrotirea s„n„t„˛ii. Multe dintre peti˛ii nu au fost de competen˛a institu˛iei, altele nu probau afirma˛iile cu privire la Ónc„lc„rile pretinse, dar majoritatea s-au referit la probleme reale ale cet„˛enilor Ón raporturile lor cu institu˛iile care se ocup„ de s„n„tatea public„. Lipsa medicamentelor din farmacii, imposibilitatea unor persoane de a reu∫i s„ ob˛in„ medicamentul necesar Ónainte de epuizarea fondurilor compensatorii au fost probleme serioase care au afectat via˛a unora dintre peten˛i.
Nu au lipsit nici peti˛ii cu privire la rela˛iile dintre cet„˛eni ∫i institu˛iile sau organele administrative ale sectorului de s„n„tate public„. Red„m mai jos c‚teva moduri de solu˛ionare a unor peti˛ii din domeniul s„n„t„˛ii.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 76 bis/19.V.2006
**FI™E DE CAZURI** — solu˛ionate de institu˛ia Avocatul Poporului
**Dosar nr. 13067/2005** . Ana (nume fictiv) a sesizat institu˛ia Avocatul Poporului Ón leg„tur„ cu faptul c„, de∫i era beneficiar„ a Legii nr. 189/2000 privind aprobarea Ordonan˛ei Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea ∫i completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunist„ cu Óncepere de la 6 martie 1945, precum ∫i celor deportate Ón str„in„tate ori constituite Ón prizonieri, republicat, cu modific„rile ulterioare ∫i ar fi trebuit s„ beneficieze de un bilet gratuit pe an, pentru tratament Óntr-o sta˛iune balnear„, Casa local„ de pensii sectorul 3, municipiul Bucure∫ti, nu i-a eliberat acest bilet de tratament gratuit de patru ani.
Cererea a fost analizat„ din perspectiva unei posibile Ónc„lc„ri a dreptului la ocrotirea s„n„t„˛ii (art. 34 din Constitu˛ia Rom‚niei) ∫i a dreptului persoanei v„t„mate de o autoritate public„ (art. 52 din Constitu˛ia Rom‚niei).
Institu˛ia Avocatul Poporului a sesizat Casa local„ de pensii a sectorului 3, municipiul Bucure∫ti. Œntruc‚t Casa local„ de pensii a sectorului 3 nu a r„spuns Ón termenul legal de 30 zile, potrivit competen˛elor sale, institu˛ia Avocatul Poporului s-a adresat Casei de Pensii a Municipiului Bucure∫ti.
Ca rezultat al demersurilor Óntreprinse de Avocatul Poporului, cererea a fost solu˛ionat„ favorabil, Ón sensul c„ petentei i-a fost repartizat un bilet de tratament gratuit pentru trimestrul IV al anului 2005.
**Dosar nr. 296/2005** . Tudor (nume fictiv) a sesizat Biroul Teritorial Alba Iulia al institu˛iei Avocatul Poporului Ón leg„tur„ cu faptul c„ nu a primit r„spuns, Ón termenul legal, la cererea adresat„ Casei de Asigur„ri de S„n„tate Alba de a beneficia de servicii de s„n„tate ∫i medicamente la spitalul din localitate. Aspectele semnalate au fost analizate Ón contextul posibilei Ónc„lc„ri a dreptului la ocrotirea s„n„t„˛ii ∫i a dreptului de peti˛ionare prev„zute de art. 34 ∫i de art. 51 din Constitu˛ia Rom‚niei.
Au fost solicitate informa˛ii de la Casa de Asigur„ri de S„n„tate Alba, Ón leg„tur„ cu cele sesizate de petent.
Ca rezultat al demersului Óntreprins de Biroul Teritorial Alba Iulia, autoritatea sesizat„ a comunicat c„ petentul este Ónregistrat Ón baza de date a Casei de Asigur„ri de S„n„tate Alba cu men˛iunea îOPSNAJ“, nefiind validat ca persoan„ asigurat„ de aceast„ cas„ de s„n„tate. Se face precizarea c„ validarea persoanelor Ónregistrate cu men˛iunea îOPSNAJ“ se face lunar de c„tre Casa de Asigur„ri de S„n„tate a Ap„r„rii, Ordinei Publice, Siguran˛ei Na˛ionale ∫i Autorit„˛ii Judec„tore∫ti. Pentru a- ∫i clarifica situa˛ia, petentul a fost Óndrumat a se adresa casei îOPSNAJ“.
## _**G. Dreptul la un mediu s„n„tos ( art. 35 din Constitu˛ie)**_
Œn anul 2005, peti˛iile adresate institu˛iei Avocatul Poporului care au vizat Ónc„lcarea dreptului la un mediu s„n„tos, prev„zut de art. 35 din Constitu˛ie au cunoscut o cre∫tere spectaculoas„ fa˛„ de anul precedent. Aceast„ cre∫tere (de la 8 cereri Ón anul 2004, la 111 cereri Ón anul 2005) nu se poate explica dec‚t prin cunoa∫terea,
Ónsu∫irea ∫i aprecierea acestui drept, introdus recent Ón Constitu˛ie, de o mas„ din ce Ón ce mai larg„ de cet„˛eni, precum ∫i printr-o Ónsu∫ire mai bun„ a spiritului european, cu privire la ecologie ∫i ambient. Exercitarea dreptului la libera circula˛ie de c„tre un num„r cresc‚nd de cet„˛eni rom‚ni, are efecte ∫i Ón ceea ce prive∫te atitudinea fa˛„ de mediul Ónconjur„tor.
Aspectele sesizate Ón aceste peti˛ii s-au referit la poluarea mediului Ónconjur„tor ∫i la respectarea dispozi˛iilor legale privind asigurarea unui mediu Ónconjur„tor s„n„tos ∫i echilibrat ecologic. Œn aceste cazuri, institu˛ia Avocatul Poporului a sesizat autorit„˛ile publice care au, potrivit legii, Óndatorirea de a proteja ∫i a ameliora mediul Ónconjur„tor, a∫a cum se poate vedea ∫i din fi∫a de caz prezentat„ mai jos.
**FI™√ DE CAZ** — solu˛ionat de institu˛ia Avocatul Poporului
**Dosar nr.11355/2005.** Maria (nume fictiv) a sesizat institu˛ia Avocatul Poporului Ón leg„tur„ cu o posibil„ Ónc„lcare a dreptului la un mediu s„n„tos ∫i a dreptului la proprietate privat„ (art. 35 ∫i art. 44 din Constitu˛ia Rom‚niei) de c„tre organele de poli˛ie din localitatea Berca. Peti˛ionara a solicitat sprijinul institu˛iei Avocatul Poporului Ón clarificarea ∫i solu˛ionarea problemei privind distrugerea podului de la M„r„cineni ∫i consecin˛ele produse de acest eveniment.
Astfel, traficul rutier a fost deviat prin localitatea de domiciliu a peti˛ionarei, localitatea Berca, jude˛ul Buz„u, iar participan˛ii la trafic (Ón special traficul greu) nu respectau viteza maxim„ admis„. Pe cale de consecin˛„, trepida˛iile produse la nivelul solului afectau structura de rezisten˛„ a imobilelor din localitate. Totodat„, Maria afirma c„, de∫i a solicitat sprijinul organelor locale de poli˛ie, Ón sensul vegherii acestora la respectarea vitezei maxime admise, nu s-a dispus nici un fel de m„sur„ Ón acest sens.
Ca urmare a demersului efectuat de institu˛ia Avocatul Poporului la Inspectoratul Jude˛ean de Poli˛ie Buz„u, acesta ne-a informat c„ prin localitatea Berca a fost deviat traficul u∫or, iar pentru a se asigura fluen˛a acestuia s-au luat m„suri de semnalizare corespunz„toare. Totodat„, s-a ac˛ionat îpentru sanc˛ionarea conduc„torilor auto care nu respect„ limitele de tonaj ∫i greutate, precum ∫i prevenirea abaterilor frecvent generatoare de accidente, Ón anumite locuri ∫i zone unde configura˛ia drumului a permis desf„∫urarea acestor activit„˛i. S-a ac˛ionat ∫i pentru combaterea vitezei excesive, cu aparatur„ de supraveghere“, fiind aplicate numeroase sanc˛iuni Ón acest sens. Mai mult, la data de 28 mai 2005 au fost deschise circula˛iei cele dou„ poduri militare peste vadul r‚ului Buz„u ∫i, prin urmare, traficul u∫or a revenit la traseul ini˛ial.
## _**H. Dreptul de peti˛ionare ( art. 51 din Constitu˛ie)**_
Din examinarea con˛inutului peti˛iilor adresate institu˛iei Avocatul Poporului, s-a constatat c„, Ón anul 2005, solicit„rile care se refereau la Ónc„lcarea dreptului de peti˛ionare au ocupat locul al treilea, ca pondere, Ón totalul cererilor primite ∫i analizate, num„rul ridic‚ndu-se la **700 cereri** .
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 76 bis/19.V.2006
Datorit„ specificului acestui drept, Ónc„lcarea sa este asociat„ Ón majoritatea cazurilor, cu Ónc„lcarea unuia sau mai multor drepturi, spre exemplu, dreptul de proprietate privat„, garantat de art. 44 din Constitu˛ie, dreptul la un nivel de trai decent, prev„zut de art. 47 din Constitu˛ie, dreptul la informa˛ie, prev„zut de art. 31 din Legea fundamental„, dreptul persoanei v„t„mate de o autoritate public„, prev„zut de art. 52 din Constitu˛ie.
Astfel, persoanele fizice au adus la cuno∫tin˛a Avocatului Poporului faptul c„ s-au adresat unor autorit„˛i publice prin cereri, reclama˛ii, sesiz„ri, propuneri pentru rezolvarea unor probleme de ordin personal privind pensiile, proprietatea, taxele ∫i impozitele, acordarea ajutorului social, acordarea de l„muriri cu privire la stadiul de solu˛ionare al notific„rilor depuse de persoanele Óndrept„˛ite, conform Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate Ón mod abuziv Ón perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, la stadiul de solu˛ionare a dosarelor privind compensa˛iile acordate conform Legii nr. 9/1998 sau solicitarea unor informa˛ii de interes public potrivit prevederilor Legii nr. 544/2001, dar au Ónt‚mpinat greut„˛i din partea autorit„˛ilor publice sesizate.
Unele autorit„˛i au refuzat s„ Ónregistreze peti˛iile, altele, Ón situa˛ia Ón care peti˛ia era Ónregistrat„, fie nu au transmis peti˛ionarului r„spunsul Ón termenul prev„zut de lege, fie tergiversau solu˛ionarea aspectelor semnalate.
Institu˛ia Avocatul Poporului a intervenit Ón sprijinul peten˛ilor ∫i solicit„rilor acestora li s-a r„spuns cu promptitudine. Red„m mai jos rezultatele unei **anchete** efectuate de Avocatul Poporului ∫i c‚teva cazuri, a∫a cum au fost solu˛ionate de institu˛ia noastr„.
**Dosar nr. 13558/2005.** Prin cererea nr. 13558 din 20 iulie 2005, Gheorghe (nume fictiv), domiciliat Ón municipiul Bucure∫ti, membru al Consiliului de conducere — ASOCIAfiIA 21 DECEMBRIE 1989, ne-a sesizat Ón leg„tur„ cu o posibil„ v„t„mare, de c„tre Prim„ria Comunei Snagov, jude˛ul Ilfov, a drepturilor sale prin privarea de r„spuns la cererea adresat„ acestei institu˛ii, aspect prev„zut de art. 51 din Constitu˛ia Rom‚niei, precum ∫i cu nerespectarea dispozi˛iilor art. 5 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 341/2004 privind recuno∫tin˛a fa˛„ de eroii-martiri ∫i lupt„torii care au contribuit la victoria Revolu˛iei Rom‚ne din Decembrie 1989.
Astfel, petentul ne-a informat c„ a formulat o cerere c„tre Prim„ria Comunei Snagov Ónregistrat„ cu nr. 9.249 din 2 august 2004, prin care a solicitat atribuirea unei suprafe˛e de teren, Ón baza art. 5 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 341/2004, la care nu a primit r„spuns. Ca urmare a refuzului autorit„˛ii de a-i r„spunde petentului am considerat oportun s„ ne adres„m primarului comunei Snagov, c„ruia i-am supus aten˛iei situa˛ia creat„.
Prin adresa nr. 13.303 din 29 septembrie 2005, Ónregistrat„ la institu˛ia Avocatul Poporului cu nr. 15.872 din 29 septembrie 2005, Prim„ria comunei Snagov ne-a comunicat faptul c„, Ón comun„ îÓnc„ nu s-a solu˛ionat aplicarea Legii nr. 18/1991, republicat„, ∫i totodat„ exist„ deficit de teren aplic‚ndu-se ∫i coeficientul de reducere de 12%“.
Av‚nd Ón vedere adresa comunicat„ de prim„rie, precum ∫i faptul c„ nu am primit r„spuns din partea secretarului comunei Snagov cu privire la aspectele
sus˛inute Ón convorbirea telefonic„ din data de 6 octombrie 2005, am efectuat **o anchet„.** Ancheta a avut ca obiect discutarea cu persoanele competente asupra motivelor pentru care nu s-a dat curs solicit„rii peti˛ionarului.
Œn prealabil, a fost contactat telefonic secretarul comunei Snagov care ne-a asigurat c„ va fi prezent la sediul prim„riei pentru a discuta cu privire la situa˛ia creat„, lucru pe care Óns„, nu l-a f„cut.
De aceea, problemele care f„ceau obiectul anchetei au fost discutate cu primarul comunei Snagov.
1. Prima problem„ expus„ a fost cu privire la atribuirea unei suprafe˛e de teren, Ón temeiul Legii nr. 341/2004. Œn acest sens, primarul comunei Snagov, jude˛ul Ilfov, Ón calitatea sa de pre∫edinte al Comisiei locale de fond funciar, a sus˛inut c„ procedura pentru **constituirea dreptului de proprietate** Ón baza Legii nr. 341/2004 a fost suspendat„ o dat„ cu apari˛ia Legii nr. 247/2005 privind reforma Ón domeniile propriet„˛ii ∫i justi˛iei, precum ∫i unele m„suri adiacente.
Av‚nd Ón vedere faptul c„, Legea nr. 247/2005 reglementeaz„ **doar repunerea Ón termen a persoanelor Óndrept„˛ite la reconstituirea dreptului de proprietate** , f„r„ a se prevedea suspendarea **constituirii dreptului de proprietate** Ón baza altor legi, am apreciat c„ m„sura de suspendare a procedurii de constituire a dreptului de proprietate apare ca nejustificat„.
De asemenea, am fost informa˛i c„ la nivelul comunei Snagov exist„ un deficit de teren, aplic‚ndu-se un coeficient de reducere de 12%. Cu privire la posibilitatea Comisiei locale de a face demersuri pentru trecerea Ón domeniul privat a unor terenuri, primarul ne-a Ónvederat c„ s-a ini˛iat un proiect privind trecerea unei suprafe˛e de teren de 125 ha aflat„ Ón administrarea RAPPS. Œns„, chiar dac„ acest proiect se va finaliza Ón mod favorabil, prioritate vor avea persoanele care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate ∫i numai Ón cazul Ón care va mai r„m‚ne teren disponibil se va constitui dreptul de proprietate beneficiarilor Legii nr. 341/2004, de∫i nu exist„ nici un act normativ care s„ instituie un regim preferen˛ial Ón acest sens.
2. Cea de-a doua problem„ a vizat num„rul persoanelor, beneficiare ale Legii nr. 42/1990 abrogat„ prin Legea nr. 341/2004, c„rora li s-au atribuit teren. Astfel, ni s-a adus la cuno∫tin˛„ c„, de∫i a existat Ónc„ de la Ónceput un deficit de teren s-a constituit, totu∫i, dreptul de proprietate, pentru aproximativ 100 de revolu˛ionari, asupra unor suprafe˛e de teren diferite ca m„rime, cuprinse Óntre 1000 mp — 5000 mp. Mai mult dec‚t at‚t, ni s-a comunicat faptul c„ Ón temeiul Legii nr. 341/2004 nu s-a atribuit teren. Ultima anex„ aprobat„ de c„tre Comisia jude˛ean„ din cadrul Prefecturii jude˛ului Ilfov era din iulie 2004. A∫adar, cererile depuse la prim„rie dup„ validarea ultimei anexe nu au mai fost onorate, din lipsa terenului.
Cu privire la solicitarea de a ne pune la dispozi˛ie Ónscrisuri doveditoare a celor sus˛inute, primarul comunei Snagov ne-a informat c„ nu ne poate comunica nici un act, deoarece at‚t secretarul, c‚t ∫i persoanele Óns„rcinate din cadrul Oficiului de cadastru nu sunt la sediul prim„riei ∫i ne-a asigurat c„ Ón data de
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 76 bis/19.V.2006
4 noiembrie 2005 ne va transmite toate documentele necesare.
Cu prilejul efectu„rii anchetei, din sus˛inerile primarului comunei Snagov, a rezultat c„ atribuirea de teren Ón temeiul Legii nr. 341/2004 nu reprezenta o prioritate pentru Comisia local„ de stabilire a dreptului de proprietate. Cauza invocat„ de acesta a fost **at‚t lipsa de teren** , dar ∫i redeschiderea procedurii Ón temeiul Legii nr. 247/2005.
Fa˛„ de cele expuse ∫i av‚nd Ón vedere faptul c„ primarul comunei Snagov nu ne-a transmis nici un Ónscris Ón dovedirea sus˛inerilor sale, s-a propus continuarea demersurilor pentru solu˛ionarea cererii nr. 13558 din 20 iulie 2005, prin sesizarea prefectului jude˛ului Ilfov, Ón leg„tur„ cu urm„toarele aspecte:
• criteriile care au stat la baza acord„rii, Ón trecut, de terenuri potrivit Legii nr. 42/1990, abrogat„ prin Legea nr. 341/2004, de∫i a existat Ónc„ de la Ónceput un deficit de teren ∫i s-a aplicat un coeficient de reducere de 12%;
• care este ultima anex„ aprobat„ de c„tre prefect, Óntocmit„ Ón vederea atribuirii de teren Ón conformitate cu Legea nr. 42/1990 sau Legea nr. 341/2004;
• care sunt motivele pentru care s-a decis suspendarea procedurii de constituire a dreptului de proprietate Ón temeiul unor legi speciale p‚n„ la Óncheierea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate, av‚nd Ón vedere c„ Legea nr. 247/2005 nu prevede o asemenea m„sur„, ci doar repunerea Ón termen pentru reconstituirea dreptului de proprietate, Ón condi˛iile legii;
• Ón ce m„sur„ au fost transmise c„tre Secretariatul de Stat pentru Problemele Revolu˛ionarilor liste nominale cu situa˛ia acord„rii drepturilor ce revin persoanelor prev„zute prin Legea nr. 341/2004, Ón conformitate cu prevederile art. 12 din acela∫i act normativ;
• care sunt m„surile legale ce se impun Ón vederea solu˛ion„rii cererii petentului.
Totodat„ s-a formulat r„spuns c„tre petent pentru a-l informa asupra demersurilor efectuate, rezultatelor acestora ∫i posibilit„˛ii de a sesiza instan˛a de judecat„.
**FI™E DE CAZURI** — solu˛ionate prin interven˛ia institu˛iei Avocatul Poporului
**Dosar nr. 13.611/2005** . Daniel (nume fictiv) a sesizat institu˛ia Avocatul Poporului Ón leg„tur„ cu refuzul Ministerului Administra˛iei ∫i Internelor de a-i r„spunde la cererile privind eliberarea adeverin˛elor de salarizare.
Aspectele semnalate au fost analizate Ón contextul unei pretinse Ónc„lc„ri a dreptului de peti˛ionare, prev„zut de articolul 51 din Constitu˛ia Rom‚niei. Institu˛ia Avocatul Poporului a sesizat Ministerul Administra˛iei ∫i Internelor.
Ca rezultat al demersului Óntreprins de institu˛ia Avocatul Poporului, cererea a fost solu˛ionat„, Ón sensul c„ Serviciul Arhiv„ din cadrul Secretariatului General al Ministerului Administra˛iei ∫i Internelor i-a r„spuns petentului prin adresa nr. 31047/A din 23 august 2005.
**Dosar nr. 14861/2005.** Balthazar (nume fictiv), cet„˛ean german, a sesizat institu˛ia Avocatul Poporului Ón leg„tur„ cu refuzul Ambasadei Rom‚niei Ón Germania de a-i r„spunde la memoriul din 5 mai 2005.
Aspectele semnalate au fost analizate Ón contextul unei pretinse Ónc„lc„ri a dreptului de peti˛ionare, prev„zut
de articolul 51 din Constitu˛ia Rom‚niei. Institu˛ia Avocatul Poporului a sesizat Ambasada Rom‚niei Ón Germania.
Ca rezultat al demersului Óntreprins de institu˛ia Avocatul Poporului, cererea a fost solu˛ionat„, Ón sensul c„ solicitarea petentului a fost Ónaintat„ Direc˛iei Generale Afaceri Consulare din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, cu rug„mintea de a dispune Óntreprinderea demersurilor necesare pe l‚ng„ institu˛iile competente, Ón vederea solu˛ion„rii c‚t mai rapide a problemei acestuia.
**Dosar nr. 13218/2005.** Sturdzana (nume fictiv) domiciliat„ Ón Germania a sesizat institu˛ia Avocatul Poporului Ón leg„tur„ cu refuzul Oficiului Jude˛ean de Cadastru ∫i Publicitate Imobiliar„ Ia∫i de a-i furniza informa˛ii privind terenul revendicat. Aspectele semnalate au fost analizate Ón contextul unei pretinse Ónc„lc„ri a dreptului de peti˛ionare ∫i a dreptului la informa˛ie, prev„zute de articolele 51 ∫i 31 din Constitu˛ia Rom‚niei. Institu˛ia Avocatul Poporului a sesizat Oficiul Jude˛ean de Cadastru ∫i Publicitate Imobiliar„ Ia∫i.
Ca rezultat al demersului Óntreprins de institu˛ia Avocatul Poporului, Oficiul Jude˛ean de Cadastru ∫i Publicitate Imobiliar„ Ia∫i a solu˛ionat cererea, Ón sensul c„ a trimis peti˛ionarei documentele solicitate.
**Dosar nr. 12696/2005.** Anton (nume fictiv) a sesizat institu˛ia Avocatul Poporului Ón leg„tur„ cu refuzul Autorit„˛ii Na˛ionale pentru Protec˛ia Consumatorilor de a- i r„spunde la peti˛iile prin care reclama Ónc„lcarea, de c„tre firma MEDIA GALAXY, a obliga˛iei de a preda, odat„ cu produsul cump„rat, traducerea Ón limba rom‚n„ a instruc˛iunilor de folosire.
Aspectele semnalate au fost analizate Ón contextul unei pretinse Ónc„lc„ri a dreptului de peti˛ionare, prev„zut de articolul 51 din Constitu˛ia Rom‚niei. Avocatul Poporului a sesizat Autoritatea Na˛ional„ pentru Protec˛ia Consumatorilor.
Ca rezultat al demersului Óntreprins de institu˛ia Avocatul Poporului, Autoritatea Na˛ional„ pentru Protec˛ia Consumatorilor a solu˛ionat cererea, Ón sensul c„ peti˛ionarul a primit traducerea instruc˛iunilor.
**Dosar nr. 15699/2005.** Marcu (nume fictiv) a sesizat institu˛ia Avocatul Poporului Ón leg„tur„ cu refuzul bibliotecilor jude˛ene din C„l„ra∫i, respectiv, Satu Mare, de a-i r„spunde la memoriile prin care solicita achitarea contravalorii c„r˛ilor trimise.
Aspectele semnalate au fost analizate Ón contextul unei pretinse Ónc„lc„ri a dreptului de peti˛ionare ∫i a dreptului de proprietate privat„, prev„zute de articolele 51 ∫i 44 din Constitu˛ia Rom‚niei. Institu˛ia Avocatul Poporului a sesizat Biblioteca jude˛ean„ îAlexandru Odobescu“, din C„l„ra∫i, ∫i Biblioteca jude˛ean„ Satu Mare. Ca rezultat al demersurilor Óntreprinse de institu˛ia Avocatul Poporului, cererea a fost solu˛ionat„, Ón sensul c„ ambele biblioteci i-au expediat petentului suma cuvenit„.
**Dosar nr. 14016/2005.** Ionica (nume fictiv) a sesizat institu˛ia Avocatul Poporului Ón leg„tur„ cu refuzul Arhivelor Na˛ionale de a-i elibera copii dup„ documentele necesare pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensa˛ii cet„˛enilor rom‚ni pentru bunurile trecute Ón proprietatea statului bulgar Ón urma aplic„rii Tratatului dintre Rom‚nia ∫i
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 76 bis/19.V.2006
Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicat„.
Aspectele semnalate au fost analizate Ón contextul unei pretinse Ónc„lc„ri a dreptului de peti˛ionare ∫i a dreptului la informa˛ie, prev„zute de articolele 51 ∫i 31 din Constitu˛ia Rom‚niei. Institu˛ia Avocatul Poporului a sesizat Arhivele Na˛ionale.
Ca rezultat al demersului Óntreprins de institu˛ia Avocatul Poporului, Arhivele Na˛ionale au solu˛ionat cererea, Ón sensul c„ peti˛ionara a primit copii dup„ toate actele solicitate.
**Dosar nr. 14215/2005.** Eliza (nume fictiv) a sesizat Biroul teritorial Bac„u Ón leg„tur„ cu refuzul Consiliului local al sectorului 3, Bucure∫ti, de a-i trimite anexa succesoral„ necesar„ Ón procesul de partaj. Deoarece adresa c„tre autoritatea Ón cauz„ nu a dat un rezultat pozitiv, Biroul teritorial Bac„u ne-a transmis dosarul, pentru continuarea demersurilor.
Institu˛ia Avocatul Poporului a sesizat Prefectura municipiului Bucure∫ti.
Ca rezultat al demersului Óntreprins de institu˛ia Avocatul Poporului, Prefectura Municipiului Bucure∫ti a solu˛ionat favorabil cererea, Ón sensul c„ a intervenit la primarul sectorului 3, urm‚nd ca m„surile adoptate s„ fie aduse la cuno∫tin˛a petentei Ón termen legal.
**Dosar nr. 13682/2005.** Un deputat a sesizat institu˛ia Avocatul Poporului Ón leg„tur„ cu refuzul Ministerului Justi˛iei — Comisia pentru constatarea calit„˛ii de lupt„tor Ón rezisten˛a anticomunist„ de a r„spunde la memoriul domnului Sabin (nume fictiv).
Aspectele semnalate au fost analizate Ón contextul unei pretinse Ónc„lc„ri a dreptului de peti˛ionare, prev„zut de articolul 51 din Constitu˛ia Rom‚niei. Institu˛ia Avocatul Poporului a sesizat Ministerul Justi˛iei — Comisia pentru constatarea calit„˛ii de lupt„tor Ón rezisten˛a anticomunist„.
Ca rezultat al demersului Óntreprins de institu˛ia Avocatul Poporului, peti˛ia a fost solu˛ionat„, Ón sensul c„ Ministerul Justi˛iei i-a r„spuns petentului.
**Dosar nr. 14411/2005.** Coralia (nume fictiv) a sesizat institu˛ia Avocatul Poporului Ón leg„tur„ cu refuzul Prim„riei municipiului Bucure∫ti de a-i r„spunde la cererea nr. 450086 din 7 mai 2005, privind clarificarea situa˛iei juridice a apartamentului Ón care locuie∫te.
Aspectele semnalate au fost analizate Ón contextul unei posibile Ónc„lc„ri a dreptului la un nivel de trai decent, prev„zut de art. 47 ∫i a dreptului de peti˛ionare, prev„zut de articolul 51 din Constitu˛ia Rom‚niei. Institu˛ia Avocatul Poporului a sesizat Prim„ria municipiului Bucure∫ti.
Ca rezultat al demersului Óntreprins de institu˛ia Avocatul Poporului, cererea a fost solu˛ionat„, Ón sensul c„ petenta a fost informat„ c„ Ón eviden˛ele Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 figureaz„ cereri de restituire Ón natur„/desp„gubiri pentru apartamentul s„u ∫i au fost constituite dosarele cu nr. 834, 4663 ∫i 20501.
## _**I. Dreptul persoanei v„t„mate de o autoritate public„ (art. 52 din Constitu˛ie)**_
Dreptul persoanei v„t„mate de o autoritate public„ a fost invocat Óntr-un num„r de **256 peti˛ii** . Œn ceea ce prive∫te drepturile invocate de persoanele fizice Ón rela˛iile cu autorit„˛ile publice, peti˛iile fac referire
la v„t„marea unor drepturi ∫i interese legitime, prin nerespectarea unor dispozi˛iile legale privind: dreptul la pensie; ajutorul social prev„zut de Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat; eliberarea unor titluri de proprietate, conform prevederilor Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar sau Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate Ón mod abuziv Ón perioada 6 martie 1945 — 22 decembrie 1989, modificat„ ∫i completat„.
**FI™E DE CAZURI** _—_ solu˛ionate prin interven˛ia institu˛iei Avocatul Poporului
**Dosar nr. 80/2005** . Radu (nume fictiv), a sesizat institu˛ia Avocatul Poporului Ón leg„tur„ cu faptul c„ s-a adresat Serviciului Public de Impozite ∫i Taxe Constan˛a, cu o cerere prin care solicita informa˛ii privitoare la pretinsa restan˛„ a impozitului pe anii 2000-2005. Petentul men˛iona Ón cerere c„ a depus la termen documentele necesare, Ón calitate de beneficiar a Decretului-lege nr. 118/1990, Óns„ a constatat ca i-a fost emis„ o dispozi˛ie de plat„ ilegal„. Ca atare, petentul a solicitat institu˛iei Óndreptarea acestei erori, solicitare la care nu a primit nici o solu˛ie.
Aspectele semnalate au fost analizate Ón contextul dreptului persoanei v„t„mate de o autoritate public„, prev„zut de art. 52 din Constitu˛ia Rom‚niei.
Fat„ de cele expuse ∫i Ón conformitate cu art. 4 ∫i art. 22 din Legea 35/ 1997, privind organizarea ∫i func˛ionarea institu˛iei Avocatul Poporului, republicat„, am solicitat informa˛ii Ón leg„tur„ cu cele sesizate de la Serviciul Public de Impozite ∫i Taxe Constan˛a.
Ca urmare a interven˛iei institu˛iei Avocatul Poporului, Agen˛ia Fiscal„ nr. 1 Constan˛a a dat r„spuns prin adresa nr.82424/ 01.08.2005 Ón leg„tur„ cu cele sesizate de petent. Potrivit r„spunsului primit, petentul a beneficiat de scutire la plata taxelor locale Ón procent de 50%.
**Dosar nr. 1071/2005.** Alexandru (nume fictiv) a sesizat institu˛ia Avocatul Poporului Ón leg„tur„ cu refuzul Prefecturii jude˛ului Bra∫ov de a-i comunica data la care ar trebui, Ón conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de r„zboi, precum ∫i unele drepturi ale invalizilor ∫i v„duvelor de r„zboi ∫i respectiv, a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 13 alin. (3) ∫i (4) din aceea∫i lege, s„ Ói fie acordate desp„gubiri b„ne∫ti reprezent‚nd contravaloarea terenului (500 m[2] teren — loc pentru cas„ sau 1 ha teren arabil Ón extravilan) la care ar fi fost Óndrept„˛it.
Cererea a fost analizat„ Ón contextul dreptului persoanei v„t„mate de o autoritate public„, prev„zut de art. 52 din Constitu˛ia Rom‚niei.
Ca rezultat al demersului Óntreprins de institu˛ia Avocatul Poporului, autoritatea public„ sesizat„ ne-a comunicat c„ prin Hot„r‚rea nr. 98/2004 _,_ Comisia jude˛ean„ de aplicare a legilor fondului funciar a aprobat acordarea de desp„gubiri b„ne∫ti, care s„ reprezinte contravaloarea terenului la care erau Óndrept„˛i˛i veteranii de r„zboi, Ón condi˛iile precizate de Legea nr. 44/1994.
**Dosar nr. 205/2005** . Mann (nume fictiv) a sesizat Biroul Teritorial Alba Iulia al institu˛iei Avocatul Poporului Ón leg„tur„ cu tergiversarea solu˛ion„rii unei peti˛ii, Ónregistrate la Prim„ria ora∫ului Cugir.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 76 bis/19.V.2006
Aspectele semnalate au fost analizate Ón contextul dreptului persoanei v„t„mate de o autoritate publica, prev„zut de art. 52 din Constitu˛ia Rom‚niei.
Au fost solicitate informa˛ii de la Prim„ria ora∫u1ui Cugir, Ón leg„tur„ cu cele sesizate de petent ∫i s-a constatat c„ problema cu care se adresase ar fi trebuit verificat„ de c„tre agen˛ii poli˛iei comunitare din cadrul prim„riei.
Ca rezultat al demersului Óntreprins de c„tre institu˛ia Avocatul Poporului, autoritatea sesizat„ a comunicat c„, Ón data de 31 august 2005, petentului i s-au transmis r„spunsul Ón care se men˛ionau ∫i m„surile luate Ón vederea punerii sale Ón drepturile prev„zute de lege.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.