Ioan Munteanu

„Protecția socială a copiilor care au părinții plecați în străinătate”

Statisticile de ultimă oră scot în evidență cifre impresionante în ceea ce privește situația familiilor afectate de fenomenul migrației românilor spre alte țări din Europa.

Astfel, numărul total al copiilor ai căror părinți au fost împinși de sărăcie să-și câștige existența pe alte meleaguri este de 85.576, dintre care 25.048 sunt înregistrați ca fiind lipsiți de ambii părinți. Cei mai mulți dintre ei au fost lăsați în grija bunicilor, a altor rude sau la alte familii, fără ca autoritățile să fi fost sesizate în legătură cu situația lor.

Efectele migrației nu pot fi apreciate momentan pentru că ele se vor măsura în efecte de lungă durată. Chiar dacă pentru o scurtă perioadă de timp pot fi luate în calcul unele beneficii financiare, cei plecați să facă bani pentru a-și ajuta copiii și pe ceilalți membri ai familiei vor plăti, pe plan personal, mult mai mult decât modestele sume pe care le-au dobândit cu atâta trudă și umilință.

„Aș da toți banii de pe lume ca să mai dau timpul înapoi și să cresc alături de părinții mei”, își exprima dorința unul dintre miile de copii orfani cu părinți în viață. „Eu și părinții mei suntem niște străini, oricât am încerca să ne apropiem, nu reușim...”. Este cea mai dură judecată pe care copiii fără părinți au putut-o formula și căreia nimeni nu ar ști să-i dea un răspuns de bun-simț. Ce cuvinte să găsești pentru a explica, pe înțelesul sufletului lor, cumplitul sentiment de abandon pe care-l trăiesc în fiecare zi?

Imensa suferință a acestor copii care au fost privați de primul mediu educațional, cel al familiei cu ambii părinți alături de ei, se va răsfrânge asupra a tot ceea ce va însemna dezvoltarea lor ulterioară. Nu puține sunt cazurile de tulburări psihoafective, de deviații de comportament, de abandon școlar, de izolare față de grupul de prieteni, de nesupunere, de alegere a unor anturaje periculoase, mergând până la delincvența juvenilă sau la racolarea de minore de către rețelele de proxeneți. Cazul fetiței care a murit de dorul mamei, refuzând să mai mănânce, spune foarte multe despre dramele nerostite care se nasc în sufletul unui copil care nu mai întrevede speranța revenirii la familia normală de altădată...

Trebuie avută în vedere și situația, absolut de neconceput, în care mama își uită promisiunea de a se întoarce acasă și își reface viața alături de altcineva, acolo, pe alte meleaguri. Oare nu este prea mare acest preț pe care oamenii au trebuit să-l plătească pentru a scăpa de sărăcia din propria lor țară? Acești părinți, care și-au lăsat pruncii de izbeliște, care au pierdut cele mai frumoase momente din devenirea copiilor lor, sunt în cea mai dramatică postură din câte se pot imagina...

Plecând de la cele semnalate, consider că noi, societatea civilă, autoritățile locale, școala, serviciile de asistență socială, forumul legislativ al României trebuie să ne asumăm răspunderea față de acești copii lăsați în voia sorții. Pentru că deja există un proiect de lege care vizează situația lor, am rugămintea să ne ocupăm, în regim de urgență, de această situație care generează atâta suferință. Este de datoria noastră să găsim cele mai bune soluții pentru a diminua efectele acestui fenomen asupra celor care nu au nici cea mai mică vină pentru dezastrul în care trăiesc.