Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 noiembrie 2011
Declarații politice · adoptat tacit
Gheorghe Eugen Nicolăescu
Discurs
„Prudența PDL-istă”
Cu toate că proiectul de buget pentru anul 2012 trebuia depus în Parlament până la data de 15 octombrie 2011, acest document întârzie să apară.
Premierul Boc ne-a explicat, plin de importanță, că proiectul de buget este finalizat, dar că va fi înaintat Parlamentului după ce Comisia Europeană va anunța prognoza de creștere economică și după ce va fi stabilit nivelul deficitului bugetar pentru anul viitor, în urma negocierilor cu FMI și CE.
Atât Emil Boc, cât și stăpânul său, Traian Băsescu, ne-au mai spus o poveste despre prudența care trebuie să fie cuvântul de bază pentru cheltuirea banului public în anul 2012.
Între două pahare de vin ciocnite cu acoliții de la putere cu ocazia zilei sale de naștere, Băsescu a amintit adunăturii de portocalii că prudența este esențială și că, pentru niște voturi, nu trebuie să batjocorească efortul uriaș pe care l-au depus românii în 2010 și 2011.
Despre ce prudență vorbesc aceste personaje care și-au împărțit banii publici după bunul-plac între ei și gașca lor așa cum ne-au obișnuit?
De ce nu au curajul să vorbească despre imprudența cu care, de când s-au cocoțat la putere, au aruncat banii în proiecte inutile, ca celebrele terenuri de fotbal în pantă și bazine care au fost închise pentru că nu aveau adresabilitate?
De ce nu spun nimic despre situația jalnică în care au ajuns spitalele din această țară, cele pe care (încă) nu le-au închis?
Poate că marele nostru premier Boc are vreo idee năstrușnică și îi învață pe cei de la Institutul de Boli Cardiovasculare „C.C. Iliescu” din București cum să împartă „cu prudență” cei 87 de lei pe care îi au în buget pentru luna decembrie.
De ce nu au curaj să ne povestească câte ceva despre sumele astronomice cheltuite pentru câțiva kilometri de așazisă autostradă, care măsoară mai puțin decât măsoară panglicile pe care le taie Boc la fiecare inaugurare penibilă?
Cu siguranță că cetățeanul de rând va fi foarte prudent atunci când va trebui să cheltuiască fiecare leuț din bugetul propriu. Dar asta nu este o noutate. Românul a tot exersat
acest tip de prudență încă din 2009, încât a ajuns să își lase pe lista de priorități numai strictul necesar, atât cât să își asigure supraviețuirea.
Din păcate, Băsescu și slugile lui credincioase de la putere nu au reușit să fie un exemplu de prudență și eficiență în cheltuirea banilor publici, dar au reușit să aducă înșelăciunea și furtul la un asemenea nivel încât cu greu mai poți avea încredere în orice declarație a lor, oricât de „nevinovată” ar părea.
Nu cred că își imaginează cineva că proiectul de buget pe anul 2012 va fi foarte transparent și va cuprinde un capitol în care va fi prevăzut câți bani își propune PDL să fure, cu gândul la alegerile de anul viitor. Nici vorbă. Ei vor fi iar acei „băieți deștepți” și vor transforma aceste sume pentru partid în „investiții prudente”, dar absolut necesare pentru creșterea economică și bunăstarea „poporului suveran”.