Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 decembrie 2019
Informare · informare
Sorin Ioan Bumb
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară interes de grup · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
## „PSD a amanetat dezvoltarea României”
În ultima jumătate de an, numeroase avertismente venite dinspre mediul privat, dinspre mediul bancar și, mai ales, dinspre instituțiile europene au arătat că bugetul României nu poate suporta experimentele fanteziste făcute de PSD.
Primele semne ale dezastrului au fost explozia prețului la carburanți și energie, precum și devalorizarea accentuată a leului, care umflă facturile românilor, anulând orice creșteri electorale de salarii sau pensii. În plus, criza de la nivelul administrațiilor locale, al căror sistem de finanțare a fost aruncat în aer de măsurile aiuristice ale PSD, a distrus întreg sistemul de investiții publice*, blocând numeroase investiții deja licitate și aflate în execuție. PSD a amanetat astfel dezvoltarea României, generând piedici uriașe în dezvoltarea comunităților locale.
Deficitul bugetar pentru anul în curs a ajuns la un scor record de 4,4%, gaura depășind cu mult 20 de miliarde de lei*, iar măsurile luate de PSD au lovit direct în fundamentul economiei naționale. Creșterea economică trâmbițată de PSD s-a dovedit doar o gogoașă electorală, în realitate producția industrială scăzând dramatic și trăgând după ea, ca o piatră de moară, PIB-ul României.
Desigur că PSD ar fi putut găsi soluții pentru a face rost de bani la buget. Ar fi putut să recupereze banii datorați bugetului național de către Voiculescu. Ar fi putut să scadă cheltuielile bugetare, renunțând la sinecurile de milioane de prin diversele companii de stat. Ar fi putut să nu le ofere scutiri de taxe și impozite oamenilor de afaceri care făceau donații consistente la partid. Ar fi putut să se concentreze pe atragerea fondurilor europene și pe realizarea marilor proiecte de infrastructură, pentru care banii zac nefolosiți la Bruxelles.