Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 mai 2022
Declarații politice · adoptat
Dan-Constantin Șlincu
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
„PSD ia atitudine pentru sancționarea dublului standard și protejarea consumatorilor”
La inițiativa ministrului social-democrat al economiei, au fost aprobate săptămâna trecută două ordonanțe de urgență: una cu privire la combaterea dublului standard practicat de unii comercianți față de consumatorii români și cealaltă în legătură cu apărarea consumatorilor în fața unor practici ilegale și speculative.
Așadar, primul act normativ prevede înăsprirea sancțiunilor pentru contravenții în domeniul protecției consumatorului. Realitatea a demonstrat că amenzile și sancțiunile pe care le poate aplica statul în cazul unor încălcări grave ale drepturilor consumatorilor sunt mult prea mici în raport cu gravitatea unor contravenții, cum a fost, de exemplu, în cazul milioanelor de facturi calculate greșit. Atunci sancțiunile legale ce puteau fi aplicate au fost mult prea mici în raport cu gravitatea și amploarea încălcărilor furnizorilor de energie electrică.
Drept urmare, PSD a realizat, prin reprezentanții săi din Guvern, un proiect de lege care să permită statului să intervină mai sever pentru a-i apăra pe consumatori în fața unor practici ilegale sau speculative. Astfel, a fost stabilită o amendă de 4% din cifra de afaceri pentru „încălcări pe scară largă” sau „încălcări pe scară largă cu o dimensiune specifică Uniunii Europene”. Formularea provine din Regulamentul european privind cooperarea dintre autoritățile naționale* însărcinate să asigure aplicarea legislației în materie de protecție a consumatorului. Potrivit acestui regulament, o „încălcare pe scară largă” are loc atunci când faptele sancționate într-un anumit stat al Uniunii Europene s-au mai produs în cel puțin alte două state membre, indiferent dacă acele fapte au încetat sau sunt încă în desfășurare. „Încălcarea pe scară largă cu o dimensiune specifică Uniunii” se referă la încălcări ale unor drepturi ale consumatorilor care afectează cetățenii din cel puțin o treime din statele membre ale UE. Deci această reglementare este foarte precisă, este proporțională cu gravitatea faptelor și nu lasă loc unor sancțiuni arbitrare.