Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 martie 2019
other
Sorin Ioan Bumb
Discurs
„PSD își bate joc de militarii României”
Am fost, de curând, martorii unui nou episod de grobianism și mârlănie marca PSD. Dacă gafele „Veoricăi”, cu fițuică sau fără, deja nu mai surprind pe nimeni, luarea la mișto a unor soldați de elită ai României chiar de către politrucul care le este vremelnic ministru denotă un cinism și o lipsă de respect care ne aduc aminte de comisarii politici puși în fruntea armatei de ocupația sovietică.
Gestul ministrului apărării naționale, Gabriel Leș, de a-și butona telefonul, în timp ce ostașii din batalionul Șoimii Carpaților îi prezentau onorul, reprezintă mai mult decât lipsă de respect. Este o veritabilă batjocură, un afront direct la adresa celor care își riscă viața și sănătatea în teatrele de război de pe tot mapamondul, ca să apere alianțele la care România este parte și să susțină astfel securitatea și siguranța țării și a noastră, a tuturor.
De altfel, însăși numirea lui Gabriel Leș în fruntea Armatei, fără ca acesta să fi făcut vreo zi de pregătire militară, este o bătaie de joc la adresa acestei instituții a României și a întregului său istoric de luptă pentru apărarea patriei. În plus, episodul mânărelilor făcute de PSD cu fregate, rachete și alte elemente din dotarea armatei, de unde băieții deștepți au încercat „să-și tragă” ceva, este o altă palmă peste obrazul bravilor ostași români. PSD a mers până acolo încât a creat un imens scandal, lăsând Armata fără șef de Stat Major, doar ca să-și vadă afacerile încheiate, fără să se gândească vreo secundă la cât de mult afectează credibilitatea României în cadrul NATO și al structurilor de securitate în care aceasta este parte.
Nu pot să nu mă întreb: ce exemplu poate da cetățenilor, în caz de mobilizare, domnul Gabriel Leș? De curaj, onoare sau bărbăție nu poate fi nicidecum vorba.
De aceea, îi solicit domnului Gabriel Leș să le ceară scuze în mod public ostașilor pe care i-a jignit prin atitudinea sa necivilizată, iar apoi să-și prezinte demisia din fruntea Ministerului Apărării Naționale.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.