Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 mai 2019
Informare · informare
Antoneta Ioniță
Discurs
„PSD pune în pericol statutul României în Uniunea Europeană de dragul lui Dragnea”
Adoptarea în Camera Deputaților a modificărilor aduse Codului penal și Codului de procedură penală, modificări supuse dezbaterii parlamentare în 24 aprilie, în miercurea din Săptămâna Patimilor, ar putea reprezenta un lung șir de patimi pe care PSD le atrage asupra României. Ați încercat, dragi colegi de la PSD, să modificați legile justiției „noaptea, ca hoții”, dar ați fost prinși și demascați. Pentru că PSD nu are nimic sfânt, într-un moment în care mai tot românul creștin se pregătea pentru Paște ați făcut ce modificări ați crezut de cuviință, ignorând o dezbatere clară și transparentă cu profesioniștii din sistem, așa cum ar fi fost normal, o stratagemă prin care PSD a dorit să scape de protestele societății civile, proteste care în 2017 au dus la demisia ministrului justiției Florin Iordache.
„Vom studia cu atenție măsurile adoptate, înainte de a decide pașii următori. Înțelegem că ele încă nu sunt promulgate sau intrate în vigoare. Doresc să vă reamintesc că această comisie a fost foarte clară în privința poziției sale asupra situației statului de drept în România. România trebuie să reia urgent procesul de reformă. Dacă nu se dă curs îngrijorărilor noastre, Comisia va trebui să acționeze rapid și să folosească mijloacele avute la dispoziția sa.” Am citat aici din poziția oficială a Comisiei Europene, imediat după adoptarea modificărilor legislative, o comisie îngrijorată de această nouă „șmecherie” a actualei guvernări.
Aceste cuvinte pot fi interpretate ca un avertisment foarte clar cu privire la ce se întâmplă în România. De dragul lui Liviu Dragnea, PSD pune într-un real pericol statutul României în Uniunea Europeană, iar viitorul României nu poate fi în afara Uniunii Europene, așa cum dorește PSD. Retorica partidului lui Liviu Dragnea de a se plasa împotriva Uniunii Europene face rău României, pe termen mediu și lung. De acord, în Europa există și atitudini eurosceptice, este dreptul cetățenilor să se îndoiască de anumite măsuri adoptate în cadrul Uniunii. Numai că la PSD putem vorbi despre un adevărat eurocinism. De fapt, vrem bani europeni, dar să-i cheltuim cum vrem noi, fără control, fără reguli, fără sfaturi și opinii din partea partenerilor europeni sau din partea instituțiilor europene.
Călcăm statul de drept în picioare de dragul unui singur om, condamnat penal într-o primă instanță. Modificăm legi pentru a scăpa infractorii dovediți de pușcărie. Ca țară, ne-am asumat responsabilități în cadrul Uniunii Europene, dar le nesocotim. Astăzi, tocmai ca urmare a acestei politici duplicitare, PSD nu mai este bine primit în grupul socialiștilor europeni, la Comisia Europeană nu îi mai ascultă nimeni, iar credibilitatea actualului Guvern Dăncilă este nulă. Ați putea spune că este o chestiune care privește doar partidul lui Liviu Dragnea și relațiile pe care PSD le are cu partenerii externi, dar nu, nu este așa! Prin gesturile sale iresponsabile, PSD pune în pericol statutul României în Uniunea Europeană și diminuează șansele țării noastre de a obține finanțări europene și, prin urmare, de a ne dezvolta și de a reduce decalajele.