Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 octombrie 2017
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Claudiu Vasile Răcuci
Discurs
„PSD s-a ținut de cuvânt – în 9 luni, viața e mai scumpă, nu mai bună!”
În urmă cu puțină vreme, am fost cu toții martorii unei demonstrații de vădită aroganță, venită din partea unui membru al Guvernului Tudose, care făcea eforturi să ne explice cât de valoroasă este o bancnotă de 100 de euro în România și că ea face cât 200 de euro în Occident. Așadar, românii n-ar trebui să se plângă niciun moment, căci tare bine mai trăiesc de când guvernează Dragnea și Vâlcov. Personal, am crezut că este doar o scăpare naivă a unui tânăr ministru, copil de bani gata, care nu știe cum se câștigă pâinea zi de zi. Din cluburile de fițe, viața se vede în alte culori.
N-a trecut mult timp și am observat că minciuna și aroganța este politică de stat între reprezentanții PSD și ALDE. Nu cred că este cineva care să nu fi rămas uimit de perseverența în minciună a președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, care-i certa pe jurnaliștii care și-au permis să-l întrebe dacă 4,5 lei este totuna cu 5,1 lei pentru un litru de carburant. Nici în perioada comunistă nu exista atâta obrăznicie în minciună cum a demonstrat al doilea om în statul român.
Apoi am înțeles că minciuna este luată în brațe de toți reprezentanții actualei majorități. Liviu Dragnea dă vina pe inamicii externi nevăzuți pentru creșterea prețului la gaze și la energia electrică, Guvernul dă vina pe BNR pentru explozia ratelor bancare pentru creditele în lei și pentru prăbușirea cursului de schimb al leului în raport cu moneda unică europeană, iar Mihai Tudose spune că benzina nu a scumpit-o el, ci uraganele din America! Așadar, dacă ar fi să „înghițim” minciunile actualilor reprezentanți ai Guvernului, ei și-au făcut datoria, însă „dușmanii” le subminează politicile economice performante. Cine Dumnezeu ar mai putea să creadă o asemenea minciună?
În urmă cu mai bine de o lună afirmam că, la o contabilizare a activității Guvernului PSD–ALDE după primele 8 luni, nu avem nici măcar un motiv de apreciere la adresa acestuia! Investițiile publice și private s-au prăbușit, bugetul stă mai prost ca niciodată, iar dezechilibrele macroeconomice se adună, unul câte unul, precum norii înaintea furtunii. Spuneam atunci că nu au făcut absolut nimic pentru o Românie a zilei de mâine și, la 9 luni de guvernare, îmi mențin afirmațiile. Mai mult decât atât, Guvernul PSD–ALDE ar fi făcut bine dacă s-ar fi rezumat la a nu face nimic. Mai grav este că tot ceea ce a făcut produce efecte negative asupra prosperității românilor.
Carburanți mai scumpi și cu peste 10% în numai două săptămâni, produse la raft mai scumpe și cu 25%, facturi amețitoare la energie electrică și gaz – reprezintă cu toate prețul plătit de români pentru că au îndrăznit, au crezut și au sperat că vor trăi mai bine. Din păcate, într-un timp-record, de numai 9 luni, oricare român poate constata pe pielea lui că viața este mai scumpă de la o zi la alta. Cât de cinic să fii ca Guvern să-l păcălești pe un pensionar că i-ai crescut pensia cu 20 de lei și că viața lui este mai bună, atâta vreme cât, prin creșterea prețurilor, pensionarul cumpără astăzi mai puțin ca ieri și mâine mai puțin decât astăzi? Cât de cinic să fii ca Guvern să-l păcălești pe angajat că-i va crește leafa, atâta vreme cât Guvernul va transfera toată povara fiscală aplicată asupra muncii doar asupra angajatului, fără să pregătească în niciun fel o asemenea măsură majoră?