Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 februarie 2023
other · adoptat
Daniela Oteșanu
Propunerea legislativă pentru modificarea art. 150 alin. (1) din Ordonanța
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată interes de grup · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„PSD s-a ținut de cuvânt și a implementat programele de stimulare a natalității și măsurile de sprijin pentru familii și tineri, așa cum și-a asumat când a intrat la guvernare*”
Creșterile de venituri și măsurile de sprijin, care au intrat în vigoare la începutul anului, se datorează în cea mai mare parte acțiunii PSD în coaliția de guvernare. Susținerea categoriilor vulnerabile și asigurarea echității sociale, într-un moment economic foarte dificil, reprezintă principalul motiv al intrării PSD la guvernare.
Faptul că astăzi avem aceste creșteri de venituri ne arată că prezența PSD în acest guvern este benefică pentru cetățeni. Aș vrea să amintesc doar câteva măsuri, și anume: creșterea salariului minim, de la 2.550 de lei la 3.000 de lei, de care va beneficia în special angajații din mediul privat; creșterea salariului minim în construcții, de la 3.000 de lei la 4.000 de lei; creșterea punctului de pensie, de la 1.586 de lei la 1.785 de lei; sprijin de 1.400 de lei anual pentru energie, pentru pensionarii cu pensia mai mică de 2.000 de lei și pentru persoanele cu dizabilități și venituri sub 2.000 de lei; creșterea alocațiilor pentru copii cu 5,1%, majorarea indemnizației pentru creșterea copilului cu 12,6%; majorarea cu 12,6% a unor alocații și indemnizații pentru categoriile vulnerabile.
Cele mai importante acțiuni, pe care doresc să le detaliez, se referă la programele concrete inițiate și puse în practică de miniștrii PSD pentru încurajarea și stimularea natalității, tinerilor și familiilor cu copii.
Așa cum știți, situația demografică a României s-a degradat constant de la Revoluție încoace, odată cu emigrația masivă și scăderea naturală. Fenomenul s-a accentuat în ultimii ani, pentru că mortalitatea e în ușoară creștere, iar natalitatea la polul opus.
PSD, cu susținerea specialiștilor din partid, a parlamentarilor și a membrilor din actualul Executiv, a venit cu măsuri concrete, care, începând de anul trecut și de anul acesta, vor fi puse în practică.