și să susțină interesul copiilor din România prin majorarea alocațiilor. Românii sprijină masiv inițiativa PSD de respectare a dreptului copiilor, după cum o demonstrează reacțiile copleșitoare, pozitive la campania publică realizată în acest sens.
Peste un milion de accesări ale site-ului psd.ro/alocații au avut loc în primele ore, după anunțul făcut de PSD, care a invitat cetățenii să le scrie parlamentarilor puterii pentru a-i convinge să voteze amendamentul PSD privind creșterea alocațiilor. Asta arată cât de stringentă este această chestiune pentru cea mai mare parte dintre copiii, părinții și bunicii interesați de viitorul României.
Chiar dacă este în opoziție și nu are majoritatea în Parlament, PSD face tot ce-i stă în putință pentru accesul
copiilor la educație în condiții decente. În acest sens, le comunic colegilor parlamentari care susțin Guvernul austerității naționale* și care au votat împotriva amendamentului PSD de majorare a alocațiilor că le vom face cunoscute numele și îi vom expune oprobriului public.
În fapt, amendamentul PSD prevedea ca Guvernul să aplice legea dublării alocațiilor, adoptată de PSD în decembrie 2019 și promulgată de președintele Iohannis în ianuarie 2020, Legea nr. 14/2020. Pe scurt, să-și respecte promisiunile electorale, astfel încât să se majoreze alocațiile de la 214 lei la 300 de lei pentru copiii între doi și 18 ani și de la 427 de lei la 600 de lei pentru copiii sub doi ani sau copiii cu dizabilități.
Guvernul Orban și partidele care l-au susținut, USR și UDMR, împreună cu președintele Iohannis, au blocat de patru ori aplicarea acestei legi, prin ordonanțe de amânare, prin eșalonarea dublării, prin contestații la CCR sau prin retrimiterea legii la reexaminare.
Acum, partidele din coaliția austerității au mințit deja de mai multe ori copiii și părinții cu privire la intrarea în vigoare a acestei legi.* Au mințit când au amânat majorarea de la 1 ianuarie 2020 la 1 august 2020, deci nu au respectat promisiunea.
Au mințit din nou când au eșalonat dublarea în cinci tranșe egale semestriale. Au acordat doar două dintre acestea, iar pe 30 decembrie 2020, cu o zi înainte de revelion, senatorii PNL, USR PLUS și UDMR au anulat celelalte trei tranșe, venind cu o nouă promisiune că vor da restul pe 1 septembrie 2022, la fel cum promiteau că vor da pe 1 august 2020.
Să vă fie rușine că și în 2021 ați votat împotriva accesului copiilor la condiții decente de educație. *Ați batjocorit milioane de copii și familiile acestora!12
Impactul bugetar implicat de amendamentul PSD privind creșterea alocațiilor era de 3,15 miliarde lei pe anul 2021, ceea ce reprezenta 0,27% din PIB.* De aceste creșteri ar fi beneficiat 3,6 milioane de copii, respectiv 3,27 milioane cu vârsta între doi și 18 ani și 396.000 de copii sub doi ani sau cu dizabilități.
Daniela Oteșanu · 3 martie 2021 · monitorul.ai
Voce
voce proprie
Marker
Cadru
Justificarea este ancorată explicit în interesele electoratului și ale partidului (PSD).
„PSD va lupta în continuare pentru creșterea alocațiilor copiilor”