Liviu Stancu

Punctele de vedere exprimate aici pornesc de la prezumția dobândirii licite a bunului. Cred că ambii vorbitori la acest subiect s-au referit la faptul că, prin Constituție, dobândirea unui bun se prezumă ca a fi licită.

Recunosc că și eu, când am văzut proiectul, m-am întrebat exact în acord cu Domniile Lor, numai că specialiștii noștri mi-au prezentat o serie de materiale prin care Curtea Constituțională a decis că prezumția de dobândire licită a bunului este relativă. Deci suntem în fața unei prezumții relative, și nu a unei prezumții absolute, urmând ca în realizarea textului de lege să se facă aplicarea acestui tip de raționament juridic pe care Curtea Constituțională l-a oferit.

Să nu uităm că această agenție a plecat de la următoarea premisă: că, în condițiile în care bunurile sunt sechestrate, proprietarul părăsește interesul de a-și gestiona respectivele bunuri, astfel că ele urmează, într-un anumit interval de timp, formule de degradare. Există bunuri care, nevalorificate fiind, bunuri care se consumă foarte rapid... Să nu uităm că... Un exemplu foarte simplu – automobilele. Deci să nu uităm că aceste bunuri își pierd din valoare foarte, foarte rapid. Agenția urmează să gestioneze aceste bunuri în cadrul bunurilor care se devalorizează cu rapiditate, urmând a le înstrăina, sumele respective, obținute prin valorificare, urmând a fi depuse într-un cont, iar, în condițiile în care suspectul, în finalul urmăririi penale sau în urma judecății, se constată că este nevinovat, urmează a primi valorile care au fost deja consemnate în conturile bancare, astfel încât, practic, patrimoniul acestuia nu suferă prejudicii.

Cam aceasta este filozofia mecanismului de valorificare a bunurilor care, așa cum arătam, își pierd foarte rapid din valoare. Aceasta este rațiunea. Am arătat care este rațiunea, dacă vreți, juridică pe care Curtea Constituțională a stabilit-o în deciziile sale, cu care a construit prezumția relativă de dobândire licită a bunului.