Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 aprilie 2018
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Adrian Țuțuianu
Discurs
Punctul 1, Proiectul de lege pentru ratificarea Tratatului dintre România și Republica Federativă a Braziliei privind asistența judiciară reciprocă în materie penală, semnat la Brasília la 13 iunie 2017 (L185/3.04.2018).
Declar deschise dezbaterile generale asupra proiectului de lege.
Dau cuvântul reprezentantului Guvernului, doamna secretar de stat de la Ministerul Justiției, Sofia Mariana Moț, pentru prezentarea proiectului de lege.
Vă rog, microfonul 9.
## **Doamna Sofia Mariana Moț** _– secretar de stat la Ministerul Justiției_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Tratatul bilateral privind asistența judiciară reciprocă în materie penală a fost negociat la Brasília în perioada 24–25 martie 2008, a fost semnat la 13 iunie 2017 și a fost adoptat în ședința Guvernului României din 6 decembrie 2017.
Tratatul reglementează principalele forme de asistență judiciară în materie penală, în scopul facilitării cooperării dintre autoritățile române și cele braziliene. Se referă, în principiu, la notificările actelor de procedură, înființarea comisiilor rogatorii, executarea cererilor de percheziție și așa mai departe.
Încheierea tratatului nu aduce atingere altor obligații internaționale ale României și este conform cu prevederile Constituției și ale legislației române.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.