Se încarcă documentul…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă documentul…
Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 aprilie 2018
Senatul · MO 70/2018 · 2018-04-23
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Notă pentru exercitarea de către senatori a dreptului de sesizare a Curții Constituționale asupra următoarelor legi depuse la secretarul general al Senatului, conform prevederilor art. 15 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată: – Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 108/2017 privind prorogarea unui termen – procedură de urgență; – Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2017 privind aprobarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 50 de unități de învățământ preuniversitar de stat – procedură de urgență; – Legea privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție; – Legea privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol; – Legea privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 20/2017 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și modificarea și prorogarea unor termene; – Legea pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 7/2017 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul sănătății; – Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal; – Legea pentru completarea art. 165 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal; – Legea pentru completarea art. 6 din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000; – Legea privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 19/2017 pentru modificarea Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern și pentru prorogarea termenului prevăzut la art. III pct. 1 din Legea nr. 191/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern;
· procedural · adoptat
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· other
4 discursuri
## **Domnul Adrian Țuțuianu:**
Bună ziua, stimați colegi!
Rugămintea este să introduceți cartelele în aparate, ca să putem începe în câteva minute ședința.
Doamnelor și domnilor senatori,
Declar deschisă ședința plenului de astăzi, 23 aprilie 2018, ședință condusă de Adrian Țuțuianu, vicepreședinte al Senatului, asistat de doamna Emilia Arcan și domnul Gheorghe Baciu, secretari ai Senatului.
Vă anunț că, din totalul de 136 de senatori, până la acest moment și-au înregistrat prezența la lucrări un număr de 70.
Ordinea de zi pentru ședința plenului de astăzi a fost distribuită.
Dacă sunt comentarii?
Nu avem comentarii pe ordinea de zi.
Vot · approved
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Vă rog să repetăm votul. A fost o defecțiune tehnică.
Vă rog să votați.
62 de voturi pentru, nicio abținere, un vot împotrivă.
Înțeleg că nu au funcționat aparatele la toți colegii. Mai repetăm o dată, poate vedem despre ce e vorba.
Vot · approved
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Ordinea de zi a fost aprobată.
Adăugăm votul doamnei Arcan Emilia, a cărei cartelă nu funcționează.
Programul de lucru pentru astăzi este următorul: între ora 16.00 și ora 18.00, lucrări în plenul Senatului, cu dezbaterea inițiativelor legislative înscrise în ordinea de zi, vot final pe inițiative legislative cu caracter organic la ora 17.00; 18.00–18.15, pauză; 18.15–19.45, întrebări, interpelări și răspunsuri – transmisie radio.
Dacă sunt intervenții în legătură cu programul propus? Nu.
Vot · approved
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Programul de lucru de astăzi a fost aprobat.
Vă rog să-mi permiteți să prezint nota pentru exercitarea de către parlamentari a dreptului de sesizare a Curții Constituționale.
În conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, s-au depus la secretarul general al Senatului, în vederea exercitării de către senatori a dreptului de sesizare a Curții Constituționale, următoarele legi:
1. Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 108/2017 privind prorogarea unui termen – procedură de urgență.
· Informare
1 discurs
<chair narration>
#144812. Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2017 privind aprobarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 50 de unități de învățământ preuniversitar de stat – procedură de urgență.
3. Legea privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție.
4. Legea privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol.
· legislative transmission
1 discurs
<chair narration>
#149815. Legea privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 20/2017 pentru reglementarea unor măsuri fiscalbugetare și modificarea și prorogarea unor termene.
· Dezbatere proiect de lege
1 discurs
<chair narration>
#151346. Legea pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 7/2017 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul sănătății;
· Dezbatere proiect de lege
1 discurs
<chair narration>
#152677. Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
· Dezbatere proiect de lege
1 discurs
<chair narration>
#153528. Legea pentru completarea art. 165 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
· Dezbatere proiect de lege
1 discurs
<chair narration>
#155399. Legea pentru completarea art. 6 din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000.
· other
1 discurs
<chair narration>
#1562810. Legea privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 19/2017 pentru modificarea Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern și pentru prorogarea termenului prevăzut la art. III pct. 1 din Legea nr. 191/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern.
· Dezbatere proiect de lege
1 discurs
<chair narration>
#1592611. Legea privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 12/2017 pentru modificarea art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea și utilizarea fondului locativ de protocol și bunuri mobile din domeniul public al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”.
· Dezbatere proiect de lege
1 discurs
<chair narration>
#1627812. Legea pentru completarea art. 36 din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic.
· other
1 discurs
<chair narration>
#1635413. Legea privind aprobarea Programului de investiții pentru înființarea centrelor de colectare și/sau prelucrare a laptelui în zona montană.
· Dezbatere proiect de lege · adoptat
173 de discursuri
## **Domnul Adrian Țuțuianu:**
Vă mulțumesc.
Vot · approved
Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente (L80/2018) 12–13
2. Proiectul de lege privind utilizarea datelor din registrul cu numele pasagerilor pentru prevenirea, depistarea, investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor de terorism și a infracțiunilor grave, precum și pentru prevenirea și înlăturarea amenințărilor la adresa securității naționale (b197/23.04.2018).
Inițiator: Guvernul României.
Domnul Valeriu Mihai, secretar de stat, Ministerul Afacerilor Interne.
Microfonul 10, vă rog.
Doamnelor și domnilor senatori,
Urgența este justificată de faptul că prin proiectul de lege se transpune Directiva 2016/681 a Uniunii Europene, al cărei termen se împlinește la data de 25 mai 2018.
Mulțumesc.
Domnul Băsescu. Microfonul central.
Cu rugămintea, dacă e o chestie de procedură. Pe fond, discuțiile le facem...
## Pe procedură.
Vă mulțumesc, domnule președinte. Dragi colegi,
Vă propun să nu aprobăm procedura de urgență pentru o astfel de lege. Și vă dau și argumente.
După marele dezastru _nine eleven_ , am dat instituțiilor de forță din toate statele democratice atribuțiuni să știe și când respirăm, și cum respirăm. Această directivă face parte din acest set. De aceea, vă propun să o examinăm în termeni normali, pentru că, uneori, instituțiile noastre au pasiunea să exagereze solicitările în acest sens, de supraveghere a populației și când merge cu avionul. Probabil că următoarea directivă va fi dacă în timp ce zburăm am mers la toaletă, că s-ar putea să se pună bombe în toaletă. Ca atare, vă solicit să nu aprobăm procedură de urgență. Este o lege sensibilă, care trebuie bine analizată.
Vă mulțumesc.
## **Domnul Adrian Țuțuianu:**
În regulă. Mulțumesc.
Vot · approved
Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente (L80/2018) 12–13
Procedura de urgență a fost aprobată.
3. Propunerea legislativă privind punerea în acord a prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, cu deciziile Curții Constituționale și Decizia CEDO din 7 martie 2017 – cazul Cerovsek și Bozicnik contra Sloveniei (L237/18.04.2018).
Inițiator: domnul senator Șerban Nicolae. Vă rog, microfonul central.
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi, Susținem procedura de urgență.
Fac precizarea că procedura de urgență nu reduce durata dezbaterilor parlamentare, nici nu restrânge termenul de adoptare tacită. Procedura de urgență scurtează termenele date altor instituții, care trebuie să avizeze sau să comunice puncte de vedere, și, de asemenea, restrânge la 48 de ore termenul pentru sesizarea Curții Constituționale după adoptarea de către cele două Camere ale Parlamentului a proiectului de lege sau a propunerii legislative.
În aceste condiții, dezbaterea nu este prescurtată, nu se restrânge nimic din dreptul parlamentarilor de a lua cunoștință de toate aspectele prevăzute de propunerea legislativă.
Vă rog să fiți de acord că aceste propuneri, și aceasta, și următoarea, au nevoie de procedura de urgență, în așa fel încât dezbaterea să se poată desfășura în bune condiții, transparent, în condițiile în care s-a întârziat foarte mult. E vorba de angajamente internaționale. Vă rog să observați că această propunere vine în urma unei decizii a Curții Constituționale și a unei decizii CEDO din 2017.
Recent am aflat, chiar de la președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, că o decizie CEDO dată în 2007 a primit reglementarea specifică în România abia în 2014 și că până atunci s-a încheiat, în 2009, un protocol secret între instituții ale statului român.
Dacă în materie procedurală aplicăm protocoale secrete în loc să punem în aplicare, prin lege, decizii ale CEDO sau ale Curții Constituționale, atunci avem dubii cu privire la funcționarea democratică a statului român.
Vă rog să susțineți procedura de urgență.
## **Domnul Adrian Țuțuianu:**
Vă mulțumesc.
Vot · approved
Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente (L80/2018) 12–13
4. Propunerea legislativă privind punerea în acord a prevederilor Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, cu deciziile Curții Constituționale, Directivei (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, Directivei 2014/42/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite în Uniunea Europeană (L238/18.04.2018).
Din partea inițiatorilor, domnul senator Șerban Nicolae. Vă rog.
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi,
Nu reiau argumentația prezentată, este identică cu cea de la punctul precedent și cu cea de la punctul următor. Vă rog să susțineți procedura de urgență, așa cum a fost formulată, pentru a putea începe dezbaterile pe această propunere legislativă.
Mulțumesc.
## **Domnul Adrian Țuțuianu:**
## Vă mulțumesc.
Vot · approved
Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente (L80/2018) 12–13
Procedura de urgență a fost aprobată.
5. Propunerea legislativă privind punerea în acord a prevederilor Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, cu deciziile Curții Constituționale, Directivei (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, Directivei 2014/42/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite în Uniunea Europeană, precum și deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului (L239/18.04.2018).
Domnul Șerban Nicolae, microfonul central, din partea inițiatorilor.
## Mulțumesc, domnule președinte.
## Doamnelor și domnilor colegi,
Pentru aceleași argumente, și vă mulțumesc, având în vedere votul exprimat în cazul acestora, vă rog să fiți de acord că fac parte din același pachet. Ele merg la aceeași comisie specială, care are ca atribuții dezbaterea și elaborarea raportului privind armonizarea legislației în materie penală și în materie procesual civilă cu deciziile Curții Constituționale, ale Curții Europene a Drepturilor Omului și cu directivele europene ratificate.
Vă rog să fiți de acord cu procedura de urgență. Mulțumesc.
## **Domnul Adrian Țuțuianu:**
## Vă mulțumesc.
Vot · approved
Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente (L80/2018) 12–13
## Procedura de urgență a fost aprobată.
La punctul 2, secțiunea I a ordinii de zi, avem aprobarea prelungirii la 60 de zile a termenului de dezbatere a unei inițiative legislative.
Biroul permanent al Senatului, în ședința din 23 aprilie 2018, a analizat solicitarea Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări privind prelungirea la 60 de zile a termenului de dezbatere, conform art. 93 alin. (3) din Regulamentul Senatului, pentru următoarea inițiativă
legislativă – Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale (L130/19.02.2018).
Potrivit art. 93 alin. (4) din Regulamentul Senatului, caracterul complex al legii se stabilește prin hotărârea plenului, la propunerea Biroului permanent.
Supun aprobării dumneavoastră această solicitare.
Vot · approved
Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente (L80/2018) 12–13
A fost aprobată propunerea Biroului permanent de prelungire a termenului de dezbatere.
La punctul 3, secțiunea I a ordinii de zi, avem aprobarea transmiterii către Camera Deputaților, ca primă Cameră sesizată, a unei inițiative legislative.
În conformitate cu hotărârea Biroului permanent din 23 aprilie 2018, pe baza avizului Comisiei pentru constituționalitate, libertăți civile și monitorizare a executării hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit prevederilor art. 35 alin. (1) lit. e) și art. 94 alin. (1) lit. b) din Regulamentul Senatului, se transmite către Camera Deputaților, pentru a fi dezbătută și adoptată, ca primă Cameră sesizată, următoarea inițiativă legislativă – Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale – republicare (b72/2.03.2018).
Vot · approved
Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente (L80/2018) 12–13
Punctul 1, Proiectul de lege pentru ratificarea Tratatului dintre România și Republica Federativă a Braziliei privind asistența judiciară reciprocă în materie penală, semnat la Brasília la 13 iunie 2017 (L185/3.04.2018).
Declar deschise dezbaterile generale asupra proiectului de lege.
Dau cuvântul reprezentantului Guvernului, doamna secretar de stat de la Ministerul Justiției, Sofia Mariana Moț, pentru prezentarea proiectului de lege.
Vă rog, microfonul 9.
## **Doamna Sofia Mariana Moț** _– secretar de stat la Ministerul Justiției_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Tratatul bilateral privind asistența judiciară reciprocă în materie penală a fost negociat la Brasília în perioada 24–25 martie 2008, a fost semnat la 13 iunie 2017 și a fost adoptat în ședința Guvernului României din 6 decembrie 2017.
Tratatul reglementează principalele forme de asistență judiciară în materie penală, în scopul facilitării cooperării dintre autoritățile române și cele braziliene. Se referă, în principiu, la notificările actelor de procedură, înființarea comisiilor rogatorii, executarea cererilor de percheziție și așa mai departe.
Încheierea tratatului nu aduce atingere altor obligații internaționale ale României și este conform cu prevederile Constituției și ale legislației române.
Vă mulțumesc.
Mulțumesc.
Dau cuvântul reprezentantului Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, pentru prezentarea raportului, domnul senator, președinte de comisie, Robert Cazanciuc. Microfonul 6.
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Au fost expuse rațiunile de către minister.
Comisia juridică a adoptat, în unanimitate, un raport de admitere, fără amendamente.
Senatul este Camera decizională. Mulțumesc.
## **Domnul Adrian Țuțuianu:**
Vă mulțumesc.
Dacă sunt întrebări? Înscrieri la cuvânt la dezbateri generale?
Nu avem.
În aceste condiții, declar încheiate dezbaterile generale. Trecem la votul asupra proiectului de lege. Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaților. Raportul comisiei este de admitere a proiectului de lege. Acesta face parte din categoria legilor ordinare. Senatul, Camera decizională.
Vot · approved
Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente (L80/2018) 12–13
Punctul 2 al ordinii de zi, Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de dialog politic și de cooperare dintre Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Cuba, pe de altă parte, semnat la 12 decembrie 2016 la Bruxelles (L186/3.04.2018).
Declar deschise dezbaterile generale asupra proiectului de lege.
Dau cuvântul reprezentantului Guvernului pentru prezentarea proiectului de lege. Din partea Guvernului, domnul Viorel Ilie, ministru – Ministerul pentru Relația cu Parlamentul.
Microfonul 8, vă rog.
## **Domnul Viorel Ilie** _– ministrul pentru relația cu Parlamentul_ **:**
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Acordul de dialog politic și de cooperare dintre Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Cuba, pe de altă parte, va constitui un nou cadru legal, modern și adaptat dinamicii actuale a relației bilaterale.
Acordul definește principiile și obiectivele dialogului UE–Cuba și creează o structură instituțională responsabilă de gestionarea aplicării tratatului. Se urmărește îmbunătățirea dialogului politic, a cooperării și dezvoltarea unor acțiuni comune în sferă multilaterală.
Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc, domnule ministru.
Dau cuvântul reprezentantului Comisiei economice, industrii și servicii, pentru prezentarea raportului. Domnul senator Cîțu Florin, microfonul 7.
Mulțumesc, domnule președinte.
În urma dezbaterilor care au avut loc în ședința din data de 11 aprilie 2018, membrii Comisiei economice, industrii și servicii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să adopte raport de admitere, fără amendamente.
Comisia pentru politică externă, Comisia pentru drepturile omului și Comisia pentru afaceri europene au transmis avize favorabile.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Senatul este Camera decizională.
Față de cele prezentate, supunem plenului spre dezbatere și adoptare raportul de admitere și proiectul de lege.
Vă mulțumesc. Dacă sunt întrebări pentru inițiatori? Doamna Crețu, microfonul 4.
Nu.
Dezbateri generale? Dacă sunt întrebări mai întâi? Nu.
La dezbateri generale, doamna senator Crețu, microfonul 4.
Mulțumesc, domnule președinte.
Permiteți-mi un foarte scurt comentariu. Prin acest tratat, Uniunea Europeană își reafirmă atașamentul pentru multilateralism și cooperare în baza principiilor internaționale acceptate, iar Cuba face un pas important înainte pentru a ieși din izolarea care i-a fost impusă.
Tratatul reprezintă și un cadru general pentru relațiile bilaterale româno-cubaneze. Precizez că este un tratat mixt, implicând atât Uniunea Europeană, cât și statele membre, motiv pentru care este supus ratificării în fiecare dintre parlamentele naționale.
În numele Comisiei de afaceri europene, vă rugăm să votați legea de ratificare. Mulțumesc.
## **Domnul Adrian Țuțuianu:**
Vă mulțumesc. Dacă mai sunt înscrieri la cuvânt? Nu.
Declar încheiate dezbaterile generale.
Trecem la votul asupra proiectului de lege.
Proiectul a fost adoptat de Camera Deputaților.
Raportul comisiei este de admitere a proiectului de lege.
Aceasta este lege ordinară. Senatul, Camera decizională.
Vot · approved
Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente (L80/2018) 12–13
Punctul 3 al ordinii de zi, Proiectul de lege privind piețele de instrumente financiare (L220/16.04.2018).
Declar deschise dezbaterile generale asupra proiectului de lege.
Dau cuvântul reprezentantului Guvernului, pentru prezentarea punctului de vedere al Executivului, domnul Florin Horațiu Iura, secretar de stat, Ministerul Finanțelor Publice. Microfonul 8. ## **Domnul Florin Horațiu Iura** _– secretar de stat_
_în Ministerul Finanțelor Publice_ **:**
Bună ziua!
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori,
Prezentul act normativ are ca scop principal transpunerea la nivelul legislației naționale a prevederilor Directivei 2014/65 a Parlamentului European.
Prevederile acestei directive se referă la depozitarul central, casele de compensare, contrapărțile centrale, auditul financiar, respectiv măsurile de administrare specială și lichidarea administrativă.
Schimbările preconizate și elementele-cheie ale proiectului sunt următoarele:
– creșterea importanței operatorilor independenți;
– introducerea conceptului de tranzacționare algoritmică;
– extinderea gamei instrumentelor financiare, pentru a include și certificatele de emisie de gaze cu efect de seră și derivatele acestora;
– sporirea transparenței prin extinderea cerințelor pre și posttranzacționare la alte instrumente de capital de natura acțiunilor;
– îmbunătățirea protecției investitorilor, consolidarea rolului și puterilor autorităților de supraveghere.
Autoritățile competente la nivel național în aplicarea prevederilor acestei legi sunt Banca Națională a României, pentru tranzacțiile efectuate cu instrumente, respectiv Autoritatea de Supraveghere Financiară, pentru restul tranzacțiilor.
Raportul nostru este favorabil, de susținere a acestui proiect de act normativ.
Mulțumesc.
## Vă mulțumesc.
Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital și Comisia economică, industrii și servicii au elaborat un raport comun.
Îl invit la microfon pe domnul senator Viorel Arcaș, pentru prezentarea raportului. Microfonul 6.
Mulțumesc, domnule președinte.
Vreau să vă spun că și raportul nostru este favorabil – raport de admitere, cu majoritatea senatorilor prezenți, cu aviz favorabil de la Consiliul Legislativ și de la Comisia, pentru afaceri europene, de asemenea.
Vă mulțumesc. Întrebări pentru inițiator dacă sunt? Nu.
Dezbateri generale, înscrieri la cuvânt? Da.
Doamna senator Crețu, microfonul 4.
Mulțumesc, domnule președinte.
Așa cum s-a precizat, proiectul transpune, în principal, directiva cunoscută în jargonul de specialitate drept MiFID II și urmărește o reglementare mai strictă a societăților de investiții financiare, a modalităților de punere pe piață a unor instrumente financiare, urmărește o creștere a transparenței, astfel încât să se prevină escrocarea investitorilor
de către companiile financiare și să reducă riscul de faliment al acestora, în special din motive frauduloase.
Atragem atenția, în numele comisiei, că directiva avea drept termen-limită de transpunere luna iulie 2017 și a intrat în vigoare din ianuarie anul acesta. Orice întârziere este în detrimentul celor care investesc pe piețele financiare, pentru că rămâne un risc foarte scăzut fără aplicarea..., un risc ridicat fără aplicarea acesteia.
Mulțumesc foarte mult.
Mulțumesc, doamna senator. Dacă mai sunt înscrieri la cuvânt? Nu.
Domnule Cîțu, vă rog. Microfonul central.
Mulțumesc, domnule președinte.
Vreau să spun doar atât: că acesta este un proiect de lege care protejează investitorii, și nu celelalte proiecte de lege, care încearcă să plafoneze dobânzi și așa mai departe.
Aici avem transparență, competiție _et cetera_ . Ăsta este un proiect de lege pe care merită să-l susținem pentru..., dacă ne interesează să protejăm consumatorii și pe cei care folosesc servicii financiare.
Mulțumesc.
## Mulțumesc.
Alte înscrieri la cuvânt? Nu avem.
Declar încheiate dezbaterile generale.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Senatul este prima Cameră sesizată.
Raportul comun este de admitere.
Potrivit programului, la ora 17.00, vom avea vot pe această lege.
Punctul 4, Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2018 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase în România (L153/12.03.2018).
Doamna senator Roxana Pațurcă, microfonul central.
Mulțumesc frumos, domnule președinte. Stimați colegi,
Vă propunem retrimiterea la comisie a Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2018 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase în România, pentru completări și clarificări.
Termen – până miercuri, 25 aprilie 2018.
## **Domnul Adrian Țuțuianu:**
## Mulțumesc.
Supun aprobării dumneavoastră solicitarea de retrimitere la comisie până... și raport până pe 25 aprilie.
Vot · approved
Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente (L80/2018) 12–13
Punctul 5 al ordinii de zi, Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 32/2015 privind înființarea Gărzilor forestiere (L405/2.09.2015). Este reexaminare la solicitarea Președintelui României. Declar deschise dezbaterile generale asupra propunerii legislative.
Dau cuvântul reprezentantului Guvernului, pentru prezentarea punctului de vedere al Executivului, domnul Dan Deleanu, secretar de stat, Ministerul Apelor și Pădurilor, microfonul 10.
## **Domnul Constantin Dan Deleanu** _– subsecretar de stat în Ministerul Apelor și Pădurilor_ **:**
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Având în vedere faptul că, în luna ianuarie 2018, a intrat în vigoare Legea nr. 80/2018 privind aprobarea Ordonanței de urgență nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, lege care reglementează salarizarea personalului din cadrul Gărzilor forestiere, cererea de reexaminare a Președintelui României a rămas fără obiect și ne menținem punctul de vedere la forma trimisă spre promulgare.
Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc.
Comisia pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală și Comisia pentru mediu au elaborat un raport comun.
O invit pe doamna senator Doina Silistru, pentru prezentarea acestuia. Microfonul 7.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Într-adevăr, Comisia pentru agricultură și Comisia pentru mediu au fost sesizate în vederea întocmirii unui raport comun asupra Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 32/2015 privind înființarea Gărzilor forestiere.
După cum a spus și domnul secretar de stat, între timp, a apărut Legea nr. 80/2018 de aprobare a Ordonanței de urgență nr. 90/2017, prin care s-a rezolvat, practic, problema salarizării personalului din Gărzilor forestiere.
Comisiile, în unanimitate, au adoptat un raport comun de admitere a legii în forma trimisă la promulgare și, în principal, de respingere a cererii de reexaminare.
Lege ordinară; Senatul, prima Cameră sesizată. Mulțumesc.
## **Domnul Adrian Țuțuianu:**
Vă mulțumesc. Înscrieri la cuvânt.
Am înțeles, domnul Marussi George Nicolae.
Nu? Nu.
Domnul senator Chirteș. Microfonul 2.
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Profit de prezența secretarului de stat pentru a-i pune două întrebări și aș dori și un răspuns în scris.
În primul rând, care este gradul de ocupare a funcțiilor publice, astăzi, în cadrul Gărzilor forestiere, deoarece, prin modificări succesive ale Ordonanței nr. 32, numărul de posturi a fost mărit?
Și doi, cum se implică ministerul în rezolvarea unor criterii de integritate a personalului Gărzilor forestiere, având în vedere faptul că mulți funcționari, care ar trebui să respecte ei legea, ocupă și astăzi funcții publice, având condamnări penale?
Asta cred că trebuie să ne dea de gândit și să nu uităm, domnilor colegi, că din nou riscăm, datorită și unor funcționari din Gărzile forestiere, să nu rezolvăm problema lemnului de foc – și aici mă refer la durata de timp de la cererile de punere în valoare până la întocmirea și aprobarea actelor de punere în valoare de către reprezentanți ai Gărzilor forestiere.
Mulțumesc.
## **Domnul Adrian Țuțuianu:**
Vă mulțumesc. Dacă mai sunt alte înscrieri la cuvânt? Nu.
Declar încheiate dezbaterile generale.
Trecem la votul asupra propunerii legislative.
Vă reamintesc că ne aflăm în faza reexaminării legii la solicitarea Președintelui României.
Raportul comun al comisiilor este de admitere a legii transmise la promulgare, în sensul respingerii obiecțiunilor din cererea de reexaminare formulată de Președintele României.
Legea face parte din categoria legilor ordinare. Senatul este prima Cameră sesizată.
Vot · approved
Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente (L80/2018) 12–13
Raportul și legea pentru aprobarea ordonanței au fost adoptate.
Punctul 6 al ordinii de zi, Propunerea legislativă pentru modificarea art. 15 alin. (1) și (2) din Legea cooperației agricole nr. 566 din 2004 (L83/5.02.2018).
Declar deschise dezbaterile generale asupra propunerii legislative.
Domnul... Din partea Guvernului, pentru prezentarea punctului de vedere al Executivului, domnul Sorin Roșu-Mareș, secretar de stat, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Microfonul 8.
## **Doamna Emilia Arcan**
**:**
Inițiator este Marussi.
Scuzați-mă! Inițiatorul, mai întâi.
Domnul senator Marussi George Nicolae. Microfonul 6.
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Deși sprijinul pentru agricultură și pentru fermieri este o prioritate pentru toate partidele, doar 1% din fermieri sunt organizați în cooperative și alte forme asociative.
Considerăm că motivele acestui număr redus sunt, în principal, lipsa de informare și lipsa de facilități fiscale la asociere. Prin prezenta inițiativă încercăm să... Deci scopul acestei inițiative este acela de clarificare și de informare și o mai bună informare. Astfel, prin modificarea art. 15 dorim să schimbăm valoarea capitalului social de la 5 milioane, pentru cooperative agricole de gradul 1, și 10 milioane, pentru cele de gradul 2, la valori reduse, astfel încât să fie mai ușor de interpretat legea, când este citită de persoanele interesate în asociere.
Prin forma propusă, prin forma finală propusă și cu amendamentul în care am ținut cont de punctul de vedere al Guvernului, considerăm că este mult mai clară forma legislativă, iar valoarea este redusă față de valoarea existentă.
Vă mulțumesc.
Și eu vă mulțumesc. Punctul de vedere al Guvernului.
Domnul Sorin Roșu-Mareș, secretar de stat, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, microfonul 8.
**Domnul Claudiu Sorin Roșu-Mareș** _– secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
## Doamnelor și domnilor senatori,
Propunerea legislativă vizează modificarea art. 15 alin. (1) și (2) din Legea cooperației agricole nr. 566/2004, fără a avea în vedere aspectele privind denominarea monedei naționale, reglementată prin Legea nr. 348/2004, art. 5 alin. (5), potrivit căreia toate sumele în monedă veche prevăzute în actele normative emise anterior datei de 1 iulie 2005, cazul Legii nr. 566/2004, se înlocuiesc cu sumele în monedă nouă, prin împărțirea la 10.000.
Ca atare, Guvernul nu susține această inițiativă legislativă.
Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc.
Comisia pentru agricultură, silvicultură, dezvoltare rurală a întocmit un raport.
Doamna senator Doina Silistru, microfonul 7. Vă rog.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Comisia pentru agricultură a fost sesizată în vederea dezbaterii și a elaborării raportului asupra acestei propuneri legislative.
În urma dezbaterilor care au avut loc în comisie, cu majoritate de voturi, s-a adoptat un raport de respingere, cu amendamente respinse, pe care îl supunem spre dezbatere și vot, adoptare, plenului Senatului.
Lege ordinară; Senatul, prima Cameră sesizată.
## **Domnul Adrian Țuțuianu:**
Vă mulțumesc. Dacă sunt înscrieri la cuvânt?
## **Domnul Gheorghe Baciu**
**:**
Nu.
## **Domnul Adrian Țuțuianu:**
Nu avem înscrieri la cuvânt.
Declar încheiate dezbaterile generale.
Trecem la votul asupra propunerii legislative.
Raportul comisiei este de respingere, cu amendamente respinse. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.
Senatul, prima Cameră sesizată.
Vot · approved
Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente (L80/2018) 12–13
Raportul de respingere a fost adoptat.
Din sală
#46969Listă.
## **Domnul Adrian Țuțuianu:**
Listă. S-a cerut listă de către grupurile parlamentare. Mergem la punctul 7, Propunerea legislativă privind completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015–2020 și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură (L113/12.02.2018).
## **Doamna Emilia Arcan**
**:**
Inițiatorul, de la deputați.
Dau cuvântul inițiatorului, domnul deputat Gudu Vasile. Microfonul 5, vă rog.
## **Domnul Vasile Gudu** _– deputat_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori,
Situația fermierilor activi care utilizează în desfășurarea activității de agricultură terenuri agricole aflate pe teritoriul Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, reprezentate de amenajări piscicole care nu mai sunt exploatate în piscicultură de foarte mult timp, este neclară și ambiguă în ceea ce privește eligibilitatea acestor terenuri pentru acordarea subvenției agricole și a plăților directe în agricultură, legislația națională determinând interpretări diferite, chiar eronate, fermierii activi fiind în mod constant prejudiciați.
Potrivit art. 4 din Regulamentul UE nr. 1.307/2013, terenuri arabile înseamnă terenuri cultivate în scopul producției de culturi, iar activitatea agricolă înseamnă producție, creștere sau cultivare de produse agricole.
Având în vedere că, pe de o parte, Regulamentul UE se aplică în mod prioritar față de legislația națională, precum și faptul că legislația națională trebuie să fie concordantă cu cea europeană, iar pe de altă parte, ținând cont de prevederile art. 10 din Legea nr. 82/1993, care prevăd ca amenajările piscicole pot fi utilizate ca terenuri agricole productive pentru obținerea produselor agricole, rezultă că amenajările piscicole de pe teritoriul rezervației utilizate în agricultură pentru obținerea produselor agricole sunt eligibile pentru acordarea plăților directe în agricultură, cuprinse în Ordonanța de urgență nr. 3 din 2015.
Cu alte cuvinte, în condițiile în care art. 10 din Legea nr. 82/1993 reglementează în mod expres posibilitatea utilizării amenajărilor piscicole ca terenuri agricole productive, amenajarea piscicolă, potrivit art. 2 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, fiind un teren agricol, în mod indubitabil utilizate ca terenuri agricole productive, în scopul obținerii de produse agricole, devin terenuri eligibile pentru acordarea subvenției agricole și a plăților directe în agricultură.
Vă mulțumesc, domnule deputat.
Vă mulțumesc.
Dau cuvântul reprezentantului Guvernului, domnul Sorin Roșu-Mareș, secretar de stat, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Microfonul 8.
## Mulțumesc, domnule președinte.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea art. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2015, în vederea utilizării suprafețelor de teren din amenajările piscicole de pe teritoriul Rezervației Biosferei „Delta Dunării” care nu mai sunt folosite în activitatea de piscicultură ca terenuri agricole productive, pentru ca aceste suprafețe să fie eligibile la plățile directe.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale nu susține propunerea legislativă, din următoarele considerente: propunerea nu este compatibilă cu prevederile Regulamentului UE nr. 1.307/2013, iar posibilitatea redării sau introducerii în circuitul agricol a terenurilor din perimetrul rezervațiilor ocupate cu foste amenajări piscicole este deja reglementată în conformitate cu prevederile art. 93 alin. (8), (9) și (10) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Mulțumesc.
O invit la microfonul 7 pe doamna Doina Silistru, președintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală, pentru prezentarea raportului.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Comisia pentru agricultură a fost sesizată în vederea dezbaterii și elaborării raportului asupra acestei propuneri legislative.
În urma dezbaterilor care au avut loc în comisie, cu majoritate de voturi, s-a hotărât întocmirea unui raport de respingere a propunerii legislative, având în vedere și motivele pe care le-a prezentat domnul secretar de stat.
Comisia vă supune, spre dezbatere și adoptare, raportul de respingere a propunerii legislative.
Lege ordinară; Senatul, prima Cameră sesizată. Mulțumesc.
## **Domnul Adrian Țuțuianu:**
Vă mulțumesc. Înscrieri la cuvânt dacă sunt? Nu.
Declar încheiate dezbaterile generale.
Trecem la votul asupra propunerii legislative.
Raportul comisiei este de respingere a propunerii legislative. Legea este ordinară; Senatul, prima Cameră sesizată.
Vot · approved
Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente (L80/2018) 12–13
Raportul de respingere a propunerii legislative a fost adoptat.
Punctul 8, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici (L197/27.04.2015).
Reexaminare ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 32/23.01.2018.
Declar deschise dezbaterile generale.
Dau cuvântul reprezentantului Guvernului, pentru a prezenta punctul de vedere al Executivului, microfonul 9, domnul Ciprian Roșca, da?
**Domnul Ciprian Lucian Roșca** _– secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice_ **:**
Mulțumesc, domnule președinte.
Secretar de stat, Ministerul Dezvoltării. Vă rog.
## Domnule președinte,
Prin raportul comun al Comisiei pentru administrație publică și Comisiei pentru constituționalitate, prezentul proiect de lege a fost pus în acord cu Decizia Curții Constituționale mai sus menționate, nr. 32/2018.
Precizăm că nu avem obiecții la raportul celor două comisii.
Un raport comun elaborat de Comisia pentru constituționalitate, libertăți civile și monitorizare a executării hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului și Comisia pentru administrație publică și organizarea teritoriului.
Îl invit pe domnul Florin Cârciumaru, domnul senator, președinte de comisie, pentru prezentarea raportului. Microfonul 7.
## Domnule președinte,
## Stimați colegi,
În ședințele din 11 și 17 aprilie 2018, membrii celor două comisii, analizând legea trimisă la promulgare, considerentele expuse în Decizia Curții Constituționale nr. 32/23.01.2018, au hotărât, cu majoritate de voturi, să adopte raport de admitere, cu amendamente admise, cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.
Comisia pentru constituționalitate, libertăți civile și monitorizare a executării hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului și Comisia pentru administrație publică și organizarea teritoriului supun spre dezbatere plenului Senatului raportul comun de admitere, cu amendamente admise, a legii trimise la promulgare.
## **Domnul Adrian Țuțuianu:**
Vă mulțumesc. Dacă sunt înscrieri la cuvânt? Nu. Declar... ## **Domnul Gheorghe Baciu**
**:**
Presadă, domnule președinte.
Da. Doamna Presadă, doamna senator Presadă. Microfonul 2.
Mulțumesc mult, domnule președinte,
Trebuie să fac o clarificare pentru cei care urmăresc totuși lucrările plenului Senatului și să spun că este vorba despre anumite articole din această lege care spuneau că funcționarii publici trimiși în judecată pentru fapte de corupție nu ar trebui să mai fie suspendați din raporturile lor de serviciu.
Am avut o serie de astfel de inițiative legislative prin Senat, prin Parlament. De fiecare dată am argumentat că nu e în regulă să protejăm acești funcționari publici trimiși în judecată pentru fapte de corupție. Mă bucur că, în final, Curtea Constituțională a fost de acord cu acest argument, și anume că interesul public primează în fața unui drept la muncă, să spunem, pentru că, în cele din urmă, acestor funcționari nu li se îngrădește niciun drept, trebuie doar să-i îndepărtăm de la locul faptei, dacă fapta comisă va fi ulterior confirmată de către o decizie a unei Curți.
## **Domnul Adrian Țuțuianu:**
În regulă. Vă mulțumesc.
Dacă mai sunt alte înscrieri la cuvânt? Nu.
Declar încheiate dezbaterile generale.
Pentru că este ora 17.00,
Vot · approved
Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente (L80/2018) 12–13
- 97 pentru, două abțineri, niciun vot împotrivă. Raportul comun al comisiilor a fost adoptat.
Vot · approved
Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente (L80/2018) 12–13
- 97 pentru, două abțineri, niciun vot împotrivă. Legea a fost adoptată.
Supun aprobării dumneavoastră, pentru că este lege organică, Proiectul de lege privind piețele de instrumente financiare, L220/16.04.2018, dezbătut în cursul ședinței de astăzi.
Vă aduc aminte că raportul comun al comisiilor este de admitere a proiectului de lege.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Senatul este prima Cameră sesizată.
Vot · approved
Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente (L80/2018) 12–13
- o abținere, niciun vot împotrivă.
Raportul și proiectul de lege au fost adoptate.
Revenim la ordinea de zi cu punctul 9, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente (L80/5.02.2018).
Declar deschise dezbaterile generale asupra propunerii legislative.
Dau cuvântul inițiatorului, domnul senator Baciu Gheorghe.
Microfonul 6, vă rog.
## **Domnul Gheorghe Baciu:**
Când am început să gândesc acest proiect de lege – de fapt, el a mai fost reluat și pus în discuția Senatului din legislaturile trecute și a Camerei Deputaților –, m-am gândit la următorul aspect care a justificat acest lucru, drept care am ajuns la această fază:
Județele Covasna și Harghita sunt județe în care numărul locuitorilor români este sub limita prevăzută de lege pentru ca un parlamentar să acceadă... de origine... de naționalitate română să acceadă în Sfatul Țării și atunci am zis că putem face și să propunem un astfel de proiect de lege care să facă un... o abatere de la regula generală a Legii nr. 208 și, în cazul în care în județele Harghita și Covasna sau Covasna niciunul dintre partidele românești nu întrunește numărul necesar de voturi, nici repartizarea pe softul de alegeri nu dă un parlamentar de naționalitate română, atunci, la încheierea ciclului de alegere, după rularea softului, să fie suplimentat numărul de parlamentari cu un parlamentar român din partidele românești care nu au avut susținerea necesară și nici sorții de la softul de reglementare.
Deci, în general, cam acest lucru e în această lege. Sigur, unele avize au fost pentru, altele au fost împotrivă, rămâne ca dumneavoastră să ne susțineți sau să votați împotriva noastră.
Propunerea mea, ca senator al acestui Legislativ, este să votați pentru și să înțelegeți impasul prin care, la un moment dat, într-un anume ciclu electoral, poate trece județul Covasna sau Harghita.
La ora actuală, din Harghita nu există parlamentari români și, sigur, și asta ne-a făcut să venim aici. Mulțumesc.
Vă mulțumesc, domnule senator.
Dau cuvântul reprezentantului Guvernului, pentru prezentarea punctului de vedere al Executivului, domnul ministru Viorel Ilie, Ministerul pentru Relația cu Parlamentul, microfonul 8.
Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare crearea posibilității pentru cetățenii români, care sunt în număr minoritar în județele Covasna și Harghita, de a fi reprezentați în Parlamentul României alături de reprezentanții etniei majoritare din aceste județe.
Având în vedere obiectul de reglementare al propunerii legislative, Parlamentul va decide asupra oportunității adoptării acesteia.
Vă mulțumesc.
Comisia pentru administrație publică și organizarea teritoriului și Comisia juridică de numiri, disciplină, imunități și validări au elaborat un raport comun.
Îl invit pe domnul senator Florin Cârciumaru, pentru prezentarea raportului. Microfonul 7.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Membrii celor două comisii au analizat propunerea legislativă pe parcursul mai multor ședințe și au hotărât, cu majoritatea de voturi ale celor prezenți, să adopte raport comun de respingere.
Comisia pentru administrație publică și organizarea teritoriului, precum și Comisia juridică supun plenului Senatului, spre dezbatere și adoptare, raportul comun de respingere și propunerea legislativă.
## **Domnul Adrian Țuțuianu:**
Vă mulțumesc. Dezbateri generale.
Domnul senator Baciu Gheorghe. Microfonul central, vă rog.
## **Domnul Gheorghe Baciu:**
Încerc și pe această cale, deci folosind microfonul central, să vă conving că pentru noi, românii din cele două județe, adică din fiecare județ luat în parte, atunci când nu avem șansa să iasă din primul tur cineva pentru a ne reprezenta, un parlamentar român, este bine să folosim această modalitate.
Sigur, e voința supremă a plenului Senatului să stabilească dacă este bine sau e rău. Ce-mi rămâne mie de făcut, indiferent de rezultatul pe care dumneavoastră îl veți da prin votul pe care îl dați la sfârșitul... încheierea dezbaterilor generale: în cazul în care nu se aprobă, atunci voi reveni cu un alt proiect de lege, gândind alte pârghii, poate în discuțiile cu comisiile de specialitate, juridică, administrație și așa mai departe, prin care să ne prezentăm aici și să obținem acest drept, care ni se pare neapărat corect pentru noi, pentru românii din aceste județe.
În cazul în care se aprobă, vă mulțumesc.
Oricum, votul dumneavoastră reprezintă gândire colectivă și mi-l însușesc, oricum va fi el.
Vă mulțumesc.
## **Domnul Adrian Țuțuianu:**
Vă mulțumesc, domnule senator. Dacă mai sunt alte înscrieri la cuvânt? Nu.
Declar încheiate dezbaterile generale.
Trecem la votul asupra propunerii legislative.
Raportul comun al comisiilor este de respingere a propunerii legislative. Legea este organică; Senatul, prima Cameră sesizată.
Vot · approved
Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente (L80/2018) 12–13
Raportul de respingere a fost adoptat.
Punctul 10, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 97 din 2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată (L39/5.02.2018).
Declar deschise dezbaterile generale asupra propunerii legislative.
Dau cuvântul inițiatorului, dacă este prezent. Avem inițiator? Nu.
În aceste condiții, dau cuvântul reprezentantului Guvernului, domnul Mihai Valeriu, secretar de stat, Ministerul Afacerilor Interne, microfonul 10. Vă rog.
Domnule președinte, Doamnelor și domnilor senatori,
Guvernul nu susține adoptarea prezentei propuneri legislative, din următoarele considerente: legislația în vigoare prevede, în momentul de față, această măsură ca excepție, iar, al doilea motiv, în expunerea de motive nu există o evaluare a impactului financiar.
Vă mulțumesc.
## Vă mulțumesc.
Dau cuvântul reprezentantului Comisiei pentru administrație publică și organizarea teritoriului, pentru prezentarea raportului, domnul senator Florin Cârciumaru, microfonul 7.
## Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor senatori,
În ședința din 6.03.2018, membrii Comisiei pentru administrație publică și organizarea teritoriului au dezbătut și au hotărât, cu majoritatea voturilor membrilor prezenți, să adopte un raport de respingere.
Comisia pentru administrație publică și organizarea teritoriului supune, spre dezbatere și adoptare, plenului Senatului raportul de respingere a propunerii legislative.
Guvernul nu susține, cum a spus reprezentantul. Comisia pentru drepturile omului a avizat negativ.
## **Domnul Adrian Țuțuianu:**
Vă mulțumesc. Dacă sunt înscrieri la cuvânt? Nu.
Declar încheiate dezbaterile generale.
Trecem la votul asupra propunerii legislative.
Îmi cer scuze, nu v-au văzut secretarii de ședință! Domnule senator Ionașcu, microfonul 2.
## Mulțumesc, domnule președinte.
Este de notorietate faptul că o parte din cetățeni, și în special ai unei anumite etnii, nu dispun de acte de identitate. Lucrul acesta îl confirm eu, în calitate de fost primar al municipiului Slobozia. Întinderea financiară este, evident, de calculat în sarcina autorităților publice locale, întrucât eliberarea documentelor de identitate este în sarcina consiliilor locale.
Așadar, noi susținem, Grupul Partidului Mișcarea Populară, susținem adoptarea proiectului de lege, fapt pentru care vă rugăm și pe dumneavoastră să faceți la fel. Vă mulțumesc, domnule președinte.
## **Domnul Adrian Țuțuianu:**
Vă mulțumesc.
Dacă mai sunt alte înscrieri la cuvânt? Acum nu?
Declar încheiate dezbaterile generale.
Trecem la votul asupra propunerii legislative.
Raportul comisiei este de respingere. Legea este ordinară; Senatul, prima Cameră sesizată.
Vot · approved
Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente (L80/2018) 12–13
Raportul de respingere a fost adoptat, propunerea legislativă este respinsă.
## **Domnul Eugen Pîrvulescu**
**:**
Listă.
Listă pentru grupurile parlamentare.
Punctul 11, Propunerea legislativă pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice (L35/5.02.2018).
Dau cuvântul inițiatorilor, dacă sunt prezenți. Nu.
Dau cuvântul reprezentantului Guvernului, domnul secretar de stat, Ministerul Afacerilor Interne, Mihai Valeriu, microfonul 10.
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori, Guvernul nu susține adoptarea propunerii legislative. Vă mulțumesc.
Mulțumesc.
Raportul Comisiei pentru administrație publică și organizarea teritoriului va fi prezentat de domnul senator Florin Cârciumaru.
Microfonul 7.
Domnule președinte, Stimați colegi,
Membrii Comisiei pentru administrație publică și organizarea teritoriului au dezbătut și au hotărât, cu majoritatea voturilor membrilor prezenți, să adopte un raport de respingere.
Comisia pentru administrație publică și organizarea teritoriului supune, spre dezbatere și adoptare, plenului Senatului raportul de respingere a propunerii legislative.
## **Domnul Adrian Țuțuianu:**
Vă mulțumesc. Înscrieri la cuvânt dacă sunt? Nu avem.
Declar încheiate dezbaterile generale. Trecem la votul asupra propunerii legislative.
Raportul comisiei este de respingere a propunerii legislative. Legea este ordinară; Senatul, prima Cameră sesizată.
Vot · approved
Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente (L80/2018) 12–13
Raportul de respingere a fost adoptat și propunerea legislativă este respinsă.
Punctul 12, Propunerea legislativă pentru modificarea art. 2 lit. b) din Legea nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor (L55/5.02.2018).
Declar deschise dezbaterile generale asupra propunerii legislative.
Dau cuvântul inițiatorilor, dacă sunt prezenți.
Domnule senator Baciu, microfonul 6, vă rog.
## **Domnul Gheorghe Baciu:**
Acest proiect de lege de care facem vorbire astăzi este inițiat și susținut de mai mulți colegi de-ai mei, senatori și deputați, și caută să reglementeze un necaz foarte mare pe care mereu îl vedem pe ecranul televizorului, se scrie în presa vorbită și așa mai departe. Este vorba de a obliga, oarecum, a obliga cetățenii, în cadrul asigurării obligatorii, să figureze, din partea asiguratorilor, și necazurile care se întâmplă atunci când e vorba de inundații mari, când e vorba de cutremure, când este vorba de alunecări de teren. În fiecare zi vedem pe la televizor că aceste cazuri sunt reale. Oamenii au perfectă dreptate, atunci când văd că nimeni nu-i ajută, sigur, sunt supărați și necăjiți și cred că o astfel de lege ar putea să îi ajute și să le dea unele drepturi să-și poată reface viața... care le-a fost curmată, la un moment dat, din cauza unei catastrofe.
## Mulțumesc.
## Și eu vă mulțumesc.
Îl invit la cuvânt pe reprezentantul Guvernului, domnul Florin Horațiu Iura, secretar de stat, Ministerul Finanțelor Publice. Microfonul 9.
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori,
Propunerea legislativă are ca obiect modificarea art. 2 lit. b) din Legea nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor, în sensul extinderii semnificației expresiei „dezastru natural” prin includerea furtunilor, ca fenomene naturale, în înțelesul acestuia.
Autoritatea competentă în acest domeniu este ASF-ul, care consideră că o astfel de măsură trebuie să fie atent fundamentată, pe baza unor studii tehnice privind expunerea populației din România la dezastre naturale, așa cum au fost cele realizate la momentul elaborării Legii nr. 260/2008, studii tehnice a căror realizare nu cade în sfera de competență a autorității noastre.
Precizez că Guvernul nu a finalizat încă punctul de vedere.
Mulțumesc.
## Și eu vă mulțumesc.
Dau cuvântul domnului senator Florin Cârciumaru, pentru prezentarea raportului Comisiei pentru administrație publică și organizarea teritoriului, microfonul 7.
Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor senatori,
Comisia de administrație, în ședința din data de 6 martie 2018, a dezbătut și a hotărât, cu majoritatea voturilor membrilor prezenți, să adopte raport de respingere.
Comisia pentru administrație supune, spre dezbatere și adoptare, plenului Senatului raportul de respingere a propunerii legislative.
## **Domnul Adrian Țuțuianu:**
Vă mulțumesc. Dacă sunt înscrieri la cuvânt?
Domnule senator Baciu, microfonul central.
## **Domnul Gheorghe Baciu:**
Cutremure, alunecări de teren, inundații. Toate acestea sunt fapte ale vieții reale, de care, cel puțin de două dintre ele, ne ciocnim în fiecare primăvară. Este vorba de alunecări de teren și de inundații, iar altele vin, așa, tiptil-tiptil, și ne afectează viața tuturor, prin faptul că produc atâtea pagube materiale, dar și umane, încât este de nediscutat.
Nu cred că este normal ca un semn în sus sau în jos să reglementeze o astfel de treabă, atunci când vorbim despre ce li se poate întâmpla oamenilor în a căror slujbă suntem aici.
Mulțumesc.
## **Domnul Adrian Țuțuianu:**
Vă mulțumesc, domnule senator.
Dacă mai sunt alte înscrieri la cuvânt? Nu.
Declar încheiate dezbaterile generale.
Trecem la votul asupra propunerii legislative.
Raportul comisiei este de respingere a propunerii legislative. Legea este ordinară; Senatul, prima Cameră sesizată.
Vot · approved
Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente (L80/2018) 12–13
Raportul de respingere a fost adoptat și propunerea legislativă este respinsă.
Punctul 13, Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 15/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative (L162/19.03.2018).
Dau cuvântul...
Declar deschise dezbaterile generale și dau cuvântul reprezentantului Guvernului, pentru prezentarea proiectului de lege.
Domnul secretar de stat, Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Nicea Mergeani. Microfonul 8. **Domnul Nicea Mergeani** _– secretar de stat în Ministerul Muncii și Justiției Sociale_ **:**
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori,
În condițiile modificării Codului fiscal prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017, era obligatoriu să eliminăm reglementările din cele trei acte normative, respectiv Legea nr. 416 privind ajutorul social, o ordonanță de urgență, nr. 111/2010, privind indemnizația pentru creșterea copilului și Legea nr. 274/2004 privind indemnizația de acomodare, cu referire la plata CASS-urilor.
Beneficiarii nu pierd nimic, pentru că sunt asigurați, prin efectul legii, fără plata contribuției, ei se regăsesc în declarația 112, pentru a fi în evidența Casei de Asigurări de Sănătate și pentru a beneficia de servicii de sănătate ca orice alt asigurat.
În aceste condiții, având în vedere argumentele prezentate anterior, Guvernul susține acest proiect legislativ.
Vă mulțumesc.
Dau cuvântul reprezentantului Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială, pentru prezentarea raportului. Vă rog, domnule senator Rotaru, microfonul 7.
Mulțumesc, domnule președinte.
Comisia pentru muncă, familie și protecție socială a adoptat un raport de admitere, cu majoritatea de voturi ale senatorilor prezenți.
Legea este organică, Senatul este prima Cameră sesizată.
Mulțumesc.
## **Domnul Adrian Țuțuianu:**
Vă mulțumesc. Dacă sunt înscrieri la cuvânt?
Nu avem înscrieri la cuvânt.
Declar încheiate dezbaterile generale și trecem la votul asupra proiectului de lege.
Raportul comisiei este de admitere a proiectului de lege. Proiectul face parte din categoria legilor organice. Senatul este prima Cameră sesizată.
Vot · approved
Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente (L80/2018) 12–13
Raportul și proiectul de lege au fost adoptate. Punctul 14 al ordinii de zi, Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 52 din 15 aprilie 2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri (L60/5.02.2018).
Dau cuvântul inițiatorului, dacă este prezent.
Nu avem inițiator prezent.
Dau cuvântul reprezentantului Guvernului, domnul secretar de stat Mergeani, secretar de stat în Ministerul Muncii și Justiției Sociale. Microfonul 8.
Guvernul României nu susține această inițiativă, întrucât prin textul legii s-a dat posibilitatea persoanei fizice de a folosi forța de muncă zilieră, raportată la dreptul fundamental reprezentat de inviolabilitatea domiciliului și reședinței persoanei. Acest lucru ar face ca o asemenea prevedere să rămână doar declarativă, organele de control ale statului neavând posibilitatea de a verifica și a sancționa modul de punere în aplicare a dispozițiilor legii.
Vă mulțumesc.
Dau cuvântul reprezentantului Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială, domnul senator Ion Rotaru, microfonul 7.
Mulțumesc, domnule președinte.
Având în vedere argumentele pe care le-a prezentat domnul secretar de stat de la Ministerul Muncii, Comisia pentru muncă, familie și protecție socială a adoptat un raport de respingere a propunerii legislative.
Legea este organică, Senatul este prima Cameră sesizată.
Mulțumesc.
## **Domnul Adrian Țuțuianu:**
Vă mulțumesc. Înscrieri la cuvânt dacă avem? Nu.
Declar încheiate dezbaterile generale; trecem la votul asupra propunerii legislative.
Raportul comisiei este de respingere a propunerii legislative. Aceasta face parte din categoria legilor ordinare, Senatul este prima Cameră sesizată.
Vot · approved
Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente (L80/2018) 12–13
Raportul de respingere a fost adoptat, propunerea legislativă este respinsă.
Punctul 15 al ordinii de zi, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coșului minim de consum lunar (L81/5.02.2018).
Dau cuvântul inițiatorului, dacă este prezent.
Doamna senator Crețu Gabriela, microfonul 6, vă rog.
Mulțumesc, domnule președinte.
Așa cum știți, stimați colegi, în calitate de membră și președintă a Comisiei de afaceri europene, lucrez în mod sistematic pe semestrul european, adică coordonarea acțiunilor noastre cu celelalte state din Uniunea Europeană, în vederea îndeplinirii obiectivelor.
Raportul de țară pentru România în cadrul semestrului european de câțiva ani buni atrage atenția, în mod sistematic, asupra inegalităților, în creștere, în ciuda rezultatelor globale bune, subliniind două aspecte: că lipsesc fundamentele științifice pentru salariul minim și faptul că suntem în fruntea clasamentului european la indicele inegalității, la indicele Gini.
De asemenea, persoanele care trăiesc în risc de sărăcie sunt, conform Eurostat, cam 38% din populație. Dintre aceia care trăiesc în sărăcie, peste două milioane lucrează timp complet. Vreun milion două sute de mii sunt salariați, ceilalți lucrează pe cont propriu și sunt în risc de sărăcie, lucru evident și în faptul că doar 38% din PIB remunerează munca, iar 62% din PIB remunerează capitalul.
Legea pe care v-o propunem spre aprobare nu-și dorește, din păcate, să crească acest venit, care, înainte de ultimele creșteri ale salariului minim, acoperea doar 76% din nevoile de subzistență ale unei familii. Deci, dacă adunam două salarii minime cu două alocații, acopeream 76% din nevoia de subzistență a unei familii.
Își propune doar ca, din nou, în mod oficial, să calculăm coșul minim lunar. El s-a calculat până în 2004, după care s-a renunțat la calcularea lui. El poate să fie un reper serios și științific fundamentat pentru salariul minim pe economie și alți indicatori sociali în viitor.
Deci vă rugăm...
Vă mulțumesc, doamna senator.
...să acceptați.
Dau cuvântul reprezentantului Guvernului, pentru prezentarea punctului de vedere al Executivului, domnul secretar de stat, Ministerul Finanțelor Publice, Florin Horațiu Iura, microfonul 9.
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori,
Având în vedere recomandările Comisiei Europene pentru stabilirea unui mecanism transparent de stabilire a salariului minim pe economie, considerăm că actualizarea trimestrială a coșului minim și constituirea acestuia ca indicator de influență a salariului minim reprezintă un pas în direcția îndeplinirii acestei recomandări.
Cu toate acestea, mecanismul de stabilire a salariului minim este complex și trebuie să ia în considerare o multitudine de factori, astfel că se poate susține că valoarea coșului minim de consum trebuie să fie principalul factor determinant.
Precizez că Guvernul nu a finalizat punctul de vedere. Mulțumesc.
Și eu vă mulțumesc.
Dau cuvântul reprezentantului Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială, pentru prezentarea raportului, domnul senator Ion Rotaru, microfonul 7.
## Mulțumesc, domnule președinte.
În urma dezbaterilor care au avut loc în cadrul Comisiei pentru muncă, s-a ajuns la concluzia adoptării unui raport de respingere a propunerii legislative.
Senatul este prima Cameră sesizată, legea este ordinară.
Evident că propunerea are elemente pozitive și se impune, probabil, o analiză multidisciplinară și implicarea mai multor instituții, și nu numai a Institutului de Statistică, pentru a realiza o asemenea propunere legislativă.
Pe de altă parte, fac precizarea că această expresie, „coșul minim de consum lunar”, nu se calculează în sistemul statistic al Uniunii Europene și nici nu este utilizată ca indicator la fundamentarea salariului minim. Au fost câteva argumente care au fost luate în discuție în cadrul comisiei și, pe această bază, am ajuns la raportul de respingere.
Mulțumesc.
## **Domnul Adrian Țuțuianu:**
Vă mulțumesc. Dacă sunt înscrieri la cuvânt?
Nu.
**Domnul Gheorghe Baciu**
**:**
Goțiu.
Da.
Domnul senator Goțiu, microfonul 2.
## Bună ziua!
Am o întrebare pentru reprezentantul Guvernului, pentru că vorbea de necesitatea transparentizării modului în care se stabilește venitul minim și spunea că e o procedură care nu a fost finalizată. Aș dori să aflu și să aflăm dacă aveți un calendar de finalizare a unei asemenea proceduri și când puteți să veniți să ne prezentați o astfel de procedură aici, în Parlament.
Vă mulțumesc.
Alte înscrieri la cuvânt?
Domnule secretar de stat, dacă puteți răspunde? Dacă nu, răspuns în scris. Microfonul 9.
Domnule președinte, o să reținem această solicitare și o să răspundem în scris.
## **Domnul Adrian Țuțuianu:**
Vă mulțumesc. Dacă mai sunt alte înscrieri la cuvânt? Nu mai sunt.
Declar încheiate dezbaterile generale.
Trecem la votul asupra propunerii legislative.
Raportul comisiei este de respingere a propunerii legislative. Legea este ordinară; Senatul, prima Cameră sesizată.
Supun aprobării dumneavoastră raportul de respingere.
Vot · approved
Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente (L80/2018) 12–13
Raportul de respingere a fost adoptat și propunerea legislativă este respinsă.
Punctul 16, Propunerea legislativă pentru modificarea art. 14 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (L74/5.02.2018).
Dau cuvântul inițiatorilor, dacă sunt prezenți. Nu avem inițiator prezent.
Dau cuvântul reprezentantului Guvernului, pentru prezentarea punctului de vedere al Executivului.
Domnul secretar de stat Nicea Mergeani, secretar de stat, Ministerul Muncii și Justiției Sociale. Microfonul 8.
Referitor la Propunerea legislativă pentru modificarea art. 14 din Legea-cadru nr. 153/2017, considerăm că indemnizația pentru titlul științific de doctor prevăzută de art. 14 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice poate fi acordată numai personalului care deține titlul și își desfășoară activitatea în domeniul pentru care a obținut acest titlu.
Pentru aceste considerente, Guvernul României nu susține propunerea legislativă de modificare.
Vă mulțumesc.
Îl invit la cuvânt pe reprezentantul Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială, pentru prezentarea raportului, domnul senator Ion Rotaru, microfonul 7.
## Mulțumesc, domnule președinte.
Am avut mai multe dezbateri pe această propunere legislativă în cadrul comisiei. Sigur că au fost puncte de vedere pro și contra.
La final, am ajuns la concluzia să adoptăm un raport de respingere a propunerii legislative, în ideea că ar fi alterată, de fapt, noțiunea de doctor, dacă nu s-ar ține cont de faptul că prin acest titlu trebuie să se aducă, în primul rând, un plus de valoare, și nu..., în domeniul în care a fost obținut, de fapt, titlul respectiv de doctor, și nu în alte domenii, pe de-o parte. Pe de altă parte, dacă s-ar acorda această indemnizație și pentru cumulul de funcții, am ajunge, cumva, în situația în care indemnizația ar fi acordată de mai multe ori. Iată, au fost câteva din argumentele pentru care am adoptat acest raport de respingere a propunerii legislative.
Legea este ordinară; Senatul este prima Cameră sesizată.
Mulțumesc.
## **Domnul Adrian Țuțuianu:**
Mulțumesc. Înscrieri la cuvânt, dacă avem. Nu avem.
Declar încheiate dezbaterile generale.
Trecem la votul asupra propunerii legislative.
Raportul comisiei este de respingere a propunerii legislative. Legea este ordinară; Senatul, prima Cameră sesizată.
Vot · approved
Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente (L80/2018) 12–13
Punctul 17 al ordinii de zi, Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați (L84/5.02.2018).
Declar deschise dezbaterile generale.
Dau cuvântul inițiatorilor, dacă sunt prezenți. Da.
Domnul senator Ghica Cristian. Microfonul 7.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimate colege,
Stimați colegi,
Am în față niște cifre care pe mine mă îngrozesc, vă spun sincer. 99% dintre fete și femei spun că au fost hărțuite cel puțin o dată în viață, iar 49% spun că sunt hărțuite zilnic.
Dacă ar fi să luăm în calcul doar definiția din Codul penal a hărțuirii, 20% dintre femei au trăit-o încă de la vârsta de 15 ani. Proiectul de lege pe care îl vom vota acum este esențial pentru ca spațiile publice să fie sigure pentru toți cetățenii români, inclusiv fete și femei, mamele, fiicele, partenerele noastre.
Conform studiului de specialitate, un hărțuitor care nu este sancționat pentru agresarea verbală sau fizică va continua să hărțuiască și va trece la loviri, abuz sexual sau viol, lucru pe care cred că îl observăm cu toții în ultima vreme la televizor.
Vă amintesc că, în prezent, în țara noastră hărțuirea stradală, un fenomen omniprezent în spațiul public, nu este pedepsită. Prevederile actuale se referă în mod restrictiv la hărțuire, doar ca faptă repetată ce provoacă temere.
Acest aspect contravine cu definiția hărțuirii în majoritatea statelor membre ale UE. Hărțuirea este orice act verbal sau fizic care nu doar provoacă temere, ci poate să intimideze, să umilească sau să ofenseze, să afecteze comportamentul fetelor și femeilor, care nu se simt în siguranță sau confortabil pe străzi, în mijloacele de transport în comun, în parcuri.
Este nevoie de o lege clară care sancționează toate faptele de hărțuire, iar noi trebuie ca, în anul 2018,
să transmitem un mesaj clar societății românești: acela de intoleranță a violenței verbale, fizice, sexuale față de orice cetățean al acestei țări.
Vă mulțumesc și vă invit să votați pentru această lege. Mulțumesc.
Vă mulțumesc.
Dau cuvântul reprezentantului Guvernului, domnul secretar de stat Nicea Mergeani, Ministerul Muncii și Justiției Sociale, microfonul 8.
În privința acestei propuneri legislative doresc să vă prezint faptul că aceste comportamente vizate de modificări sunt deja reglementate în cuprinsul mai multor acte normative în vigoare. Astfel, în Legea nr. 202/2002, hărțuirea și hărțuirea sexuală sunt reglementate în materie contravențională, la art. 6, hărțuirea este reglementată cu competență în sfera CNCD, cu aplicarea unei amenzi contravenționale de la 3.000 de lei la 10.000 de lei, iar la art. 11, hărțuirea la locul de muncă, cu competență în sfera inspecției muncii, cu aplicarea amenzii contravenționale de la 3.000 de lei la 100.000 de lei.
Totodată, în cuprinsul amendamentelor... Se remarcă a fi reglementate și în Codul penal următoarele infracțiuni cu pedeapsa alternativă a amenzii: hărțuirea, la art. 208, care prevede închisoarea de la 3 la 6 luni sau amendă, și hărțuirea sexuală, la art. 223, care prevede pedeapsa cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă.
În același sens, subliniem faptul că nu este necesară și utilă reglementarea acestor tipuri de contravenții, deoarece faptele, comportamentele de natura celor care se doresc a fi reglementate se regăsesc deja în legislație, constituind contravenție, potrivit articolului 2 punctul 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dinte următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor, să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice.
În concluzie, în măsura în care se poate constata că nu există o situație de suprareglementare, Guvernul lasă la aprecierea Parlamentului oportunitatea adoptării propunerii legislative.
Vă mulțumesc.
Comisia pentru egalitatea de șanse și Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări au elaborat un raport comun.
Îl invit pe reprezentantul Comisiei juridice, Cazanciuc, microfonul 5, pentru prezentarea acestui raport.
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Au fost discuții în cele două comisii, în mai multe ședințe, și vă propunem un raport comun de admitere, cu amendamente admise.
Senatul este prima Cameră sesizată.
Vă mulțumesc. Înscrieri la cuvânt, dacă sunt. Doamna senator Presadă, microfonul 2.
## Mulțumesc mult, domnule președinte.
Încep cu o întrebare către reprezentantul Guvernului. Am înțeles din expunerea punctului de vedere al Guvernului că avem de-a face, în cazul acestei inițiative legislative, cu o suprareglementare și că faptele de hărțuire, hărțuire sexuală, hărțuire stradală există deja în legislația în vigoare. Mă înșel sau nu? Pentru că, dacă nu mă înșel și ceea ce spune dumnealui este adevărat, aș dori să-l întreb: când a fost ultima dată pipăit în public sau într-un mijloc de transport public și s-a gândit să reclame acest lucru la Poliție? Pentru că, de fapt, despre asta este vorba în această inițiativă legislativă. Prea multe femei nu se simt în siguranță în spațiul public. Și avem statistici în acest sens: 4 din 10 femei nu se simt în siguranță pe stradă ziua, 8 din 10 femei nu se simt în siguranță pe stradă noaptea în România. Așa că, atunci când vorbim despre hărțuire, hărțuire stradală, hărțuire în spații publice și private – dar în cazul de față era nevoie de o reglementare în ceea ce privește hărțuirea în spațiul public –, aș dori să ne raportăm la situații exacte și concrete cu care femeile se confruntă zi de zi, pentru că prea multe femei, în virtutea unei credințe populare care spune că asta este normalitatea, se confruntă cu manifestări degradante, nesolicitate și care le lezează demnitatea de ființă umană.
Genul acesta de comportament trebuie sancționat. Iar inițiativa legislativă pe care o avem astăzi de votat asta face: introduce în lege forme de hărțuire stradală care pot fi ulterior amendate.
Genul acesta de comportament nu este normal. Genul acesta de comportament trebuie sancționat ca atare, iar reglementările în vigoare nu permit acest lucru.
Despre asta este vorba în această inițiativă legislativă și mă bucur că a primit un raport de admitere în cadrul comisiei de specialitate.
Așa că, data viitoare, când ne gândim la lucruri pe care trebuie să le suporte femeile în viața lor de zi cu zi și spunem că lucrurile acestea există deja în legislația în vigoare, să ne gândim la cum trăiesc ele cu aceste lucruri și ce pot face pentru ca asta să nu se mai întâmple.
## **Domnul Adrian Țuțuianu:**
## Și eu vă mulțumesc.
Dacă mai sunt alte înscrieri la cuvânt?
Da, domnule senator Baciu, microfonul central.
## **Domnul Gheorghe Baciu:**
Ele, adică mamele, soțiile, surorile și fiicele noastre, merită din partea noastră o atenție cât mai mare. Aproape că nimic nu putem face să fie suficient de mult pentru a le mulțumi pe cele care ne-au adus pe lume sau pe cele care ne fac viața mai frumoasă.
Rămân surprins doar de poziția Guvernului, care, la un moment dat, la început, zice ceva de stilul că ar fi o reglementare, să nu cumva să fie suprareglementare, la sfârșit o lasă mai moale și zice: în cazul în care există, se constată că este o suprareglementare, să o lăsăm la latitudinea Parlamentului.
Cred că noi, parlamentarii, indiferent de sex, bărbați, dar mai ales doamne, suntem datori să votăm pentru acest proiect de lege, repetând încă o dată că nimic nu este prea mult și nimic nu este suprareglementat atunci când asigurăm respectul prin lege al celor care ne sunt atât de aproape întotdeauna și celor care ne fac viața mai frumoasă.
Mulțumesc.
Mulțumesc, domnule senator. Domnul senator Leon Dănăilă. Microfonul 2.
## Domnule președinte,
Stimați colegi și stimate colege,
Vreau să vă spun, n-o să mă leg de faptul legat de hărțuirea sexuală sau de hărțuirea psihologică a femeilor, vreau să arăt tocmai faptul că femeile sunt foarte importante în viața socială. Fără femei societatea n-ar exista, așa că trebuie să avem un respect cu totul deosebit față de aceste doamne, care sunt foarte importante.
Vreau să arăt încă un fapt, că ele sunt prezente în viața științifică, au fost femei care au luat și Premiul Nobel, ca și bărbații, și sunt implicate în toate activitățile vieții sociale și politice ale unei țări, astfel încât trebuie să avem un respect cu totul deosebit și femeile să fie tratate în mod egal, ca și bărbații, în toate situațiile: și în situații bune, și în situații mai puțin bune.
Vă mulțumesc.
## Și eu vă mulțumesc.
O invit la cuvânt pe doamna senator Gabriela Crețu, microfonul 4.
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Așa cum puteți anticipa, susțin orice măsură menită să amelioreze starea femeilor în societate, cu atât mai mult cu cât, de data aceasta, ea vine de la colegii bărbați. Nu pot decât să-i felicit, așa cum îi felicit pe colegii care au luat cuvântul.
În același timp, ca de fiecare dată, reamintesc că prin asemenea măsuri noi tratăm efectele, nu cauzele, și că insistența pe educația pentru respect și parteneriat este o..., absolut necesară, așa cum formarea celor care lucrează în Poliție, de exemplu, este necesară. Fără ea, aplicarea unei asemenea legi nu va duce niciodată... nu va fi niciodată efectivă, nu va duce la rezultatele pe care le scontăm atunci când o votăm.
Mulțumesc.
Și eu vă mulțumesc.
Domnule senator Cristian Ghica, microfonul 2.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință, și mulțumesc și antevorbitorilor mei.
Aș vrea totuși să atrag atenția, în calitate de inițiator: deși, în mod evident, acest proiect de lege se adresează în majoritate covârșitoare femeilor, este un proiect valabil pentru toți cetățenii României. Știm cu toții că sunt cazuri în care și bărbații sunt hărțuiți. Fac această precizare.
Mulțumesc.
## **Domnul Adrian Țuțuianu:**
Vă mulțumesc.
Dacă mai sunt alte înscrieri la cuvânt? Înțeleg că nu.
Declar încheiate dezbaterile generale.
Trecem la votul asupra propunerii legislative.
Raportul comun al comisiilor este de admitere, cu amendamente admise. Legea este ordinară; Senatul, prima Cameră sesizată.
Vot · approved
Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente (L80/2018) 12–13
Raportul, cu amendamente admise, a fost adoptat.
Vot · approved
Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente (L80/2018) 12–13
91 plus votul doamnei Arcan, 92 pentru, două abțineri și
- 3 voturi împotrivă.
Avem un raport comun al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări și Comisiei pentru drepturile omului, culte și minorități.
Îl invit pe domnul senator Robert Cazanciuc pentru prezentarea acestuia. Microfonul 5.
Stimați colegi, vă propunem, în unanimitate, un raport de admitere.
Mulțumesc.
Dacă sunt înscrieri la cuvânt?
Da.
Domnule senator Dănăilă Leon, microfonul 2.
## Domnule președinte,
Stimați colegi și stimate colege,
Vreau să vă anunț că lipsa de hidratare este foarte malefică pentru copii. Această lipsă de hidratare – dacă copilul nu este alăptat la momentul respectiv, când are nevoie – poate să ducă la niște... la realizarea unor dizabilități care sunt malefice pentru dezvoltarea unui copil, astfel încât aceste alăptări pot fi permise în spațiile publice și nu pot fi amendate.
Totuși, să avem... Femeile trebuie să aibă grijă ca, oricând copilul cere, să fie alăptat, pentru faptul că lipsa nu de hrană, cât mai mult de lichide, duce la apariția unor afecțiuni, care sunt, uneori, de rău augur pentru dezvoltarea în continuare a copilului, a stării cognitive, a stării de atenție și a celorlalte funcții motorii ale acestuia.
Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc, domnule senator.
Îl invit la cuvânt pe domnul Adrian Wiener, microfonul 2.
Propunerea legislativă a fost adoptată.
La cererea largă a publicului votant, listă de vot.
Punctul 18, Propunerea legislativă privind alăptarea în spații publice (L67/5.02.2018).
Dau cuvântul inițiatorilor, dacă sunt prezenți.
Nu avem inițiator prezent.
Invit la cuvânt reprezentantul Guvernului.
Domnule secretar de stat, Ministerul Sănătății, Dan Dumitrescu, microfonul 10, vă rog.
## **Domnul Dan Dumitrescu** _– secretar de stat în Ministerul Sănătății_ **:**
## Vă mulțumesc.
Bună ziua, domnule președinte!
Ministerul Sănătății nu a elaborat un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă.
În consecință, lăsăm la latitudinea plenului Senatului decizia de susținere sau respingere a proiectului de lege. Vă mulțumesc.
## Stimați colegi,
Puține gesturi sunt mai umane decât alăptarea unui copil de către mama sa. De altfel, până la o anumită vârstă, copilul trăiește în această anvelopă materno-fetală, se simte indistinct față de mamă. Nu cred că acest gest ar trebui să fie sub nicio formă încadrat în vreo formă... știu eu?, în vreo arie de intoleranță, cum s-a întâmplat, de altfel, și cum media a reflectat în unele instanțe. De altfel, Organizația Mondială a Sănătății recomandă politici publice și de orice natură, astfel încât acest... alăptarea să devină cât mai facilă și cât mai naturală.
Din păcate, în ultima vreme, nu pot să nu subliniez și acest lucru, alăptarea la sân _versus_ alăptarea artificială... E un dezechilibru între aceste două forme de alăptare. Alăptarea la sân este un lucru esențial pentru dezvoltarea din toate punctele de vedere a copilului, inclusiv emoțională.
Mulțumesc.
## **Domnul Adrian Țuțuianu:**
Vă mulțumesc.
Dacă mai sunt alte înscrieri la cuvânt?
Nu.
Declar încheiate dezbaterile generale.
Trecem la votul asupra propunerii legislative.
Raportul comun al comisiilor este de admitere, cu amendamente admise. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare; Senatul, prima Cameră sesizată.
Vot · approved
Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente (L80/2018) 12–13
Raportul comun a fost adoptat.
Vot · approved
Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente (L80/2018) 12–13
Propunerea legislativă a fost adoptată.
Nici măcar PNL-ul nu cere listă de vot astăzi, pe acest subiect.
Trecem la punctul 19, Propunerea legislativă pentru completarea art. 5 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale (L115/12.02.2018).
Dau cuvântul inițiatorului, dacă este prezent.
Nu avem inițiator prezent.
Invit la cuvânt reprezentantul Guvernului, domnul Florin Horațiu Iura, secretar de stat, microfonul 9.
Cu rugămintea, scurt, ca să putem să finalizăm până la ora 18.00 dezbaterile.
## Mulțumesc, domnule președinte.
Punctul de vedere al Guvernului este că nu susține adoptarea acestei inițiative legislative în forma prezentată.
## Vă mulțumesc.
Raportul Comisiei pentru buget, activitate bancară și piață de capital, comun cu cel al Comisiei pentru administrație publică și organizarea teritoriului, va fi prezentat de domnul senator Viorel Arcaș, microfonul 7.
La fel de scurt, vă rog.
Membrii celor două comisii au analizat propunerea legislativă, avizele primite și punctul de vedere și au hotărât să adopte raportul comun de respingere a propunerii legislative, având în vedere necesitatea respectării principiilor autonomiei locale. Amendamentele respinse sunt cuprinse în anexa la prezentul raport.
## **Domnul Adrian Țuțuianu:**
Vă mulțumesc. Dacă sunt înscrieri la cuvânt? Nu avem.
În aceste condiții, declar încheiate dezbaterile generale.
Vot · approved
Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente (L80/2018) 12–13
Raportul de respingere a fost adoptat.
Propunerea legislativă este respinsă.
Cu aceasta, programul de lucru de astăzi a fost încheiat. Pauză 15 minute.
Interpelare
Victorel Lupu
Situația sediului Arhivelor Naționale ale României, filiala Iași
Doresc să adresez o întrebare doamnei Carmen Daniela Dan, ministrul afacerilor interne. Obiectul întrebării: „Situația sediului Arhivelor Naționale ale României, filiala Iași”. Stimată doamnă ministru, La mijlocul anilor 2000, la Iași a început construcția unui nou corp de clădire care să vină în completarea sediului local al Arhivelor Naționale. Cu întreruperi dese, cauzate de disfuncționalități în finanțare, cu lucrări întinse pe parcursul câtorva ani, noua construcție ajunsese la un grad fizic de realizare de aproximativ 35-40%. Din păcate însă, de 6-7 ani, amenajările noului spațiu au fost sistate pe termen nedeterminat, motivul fiind același: lipsa banilor. Vechea clădire construită în anii ’70 ai secolului trecut, în fapt, sediul actual, are, la rândul său, nevoie de investiții în lucrări de reabilitare, dar și de fonduri pentru dotarea cu echipamente moderne, care să permită o mai bună conservare a acestui adevărat tezaur. Sunt documente foarte vechi și foarte prețioase pentru istoria noastră, manuscrise unicat, însă acestea nu sunt păstrate în condiții optime. În plus, în acest moment, sunt mari arhive din Iași (ale universității, ale primăriei, ale fostelor fabrici, ale Mitropoliei Moldovei și Bucovinei) care nu pot fi preluate din lipsă de spațiu. Lucrările pentru finalizarea noii construcții ar presupune un efort financiar estimat la câteva milioane de lei. Tot de o sumă consistentă ar fi nevoie și pentru refacerea actualului sediu. În acest context, doamnă ministru, aș vrea să-mi precizați care este intenția ministerului pe care-l conduceți în legătură cu sediul filialei județene Iași a Arhivelor Naționale ale României. Solicit un răspuns în scris. Cu deosebit respect, Victorel Lupu, senator PSD, Circumscripția electorală nr. 24 Iași.
Interpelare
Doru Adrian Pănescu
Probleme privind parcurgerea celui de-al doilea modul de pregătire psihopedagogică
Întrebarea mea este adresată domnului ministru Valentin Popa, Ministerul Educației Naționale. Obiectul întrebării: „Probleme privind parcurgerea celui de-al doilea modul de pregătire psihopedagogică”. Stimate domnule ministru, Învățământul românesc este în situația în care trebuie să asigure un echilibru între formele care presupun aprofundarea unui domeniu și cele care se referă la interdisciplinaritate. Din acest punct de vedere, Ordinul de ministru nr. 3.550/2.05.2017 introduce limitări. Astfel, în cazul a trei puncte din ordinul respectiv, se specifică faptul că un viitor cadru didactic poate urma al doilea modul de pregătire psihopedagogică (necesar în special pentru a putea preda în învățământul universitar), doar cu condiția „absolvirii unui program de master în domeniul diplomei de studii universitare de licență”. Aceasta înseamnă că, de exemplu, un student de la drept care termină și un masterat de relații internaționale, pentru a se pune la punct cu aplicarea dreptului în structurile Uniunii Europene, nu va putea accesa modulul al doilea de pregătire psihopedagogică sau că un student de la științe politice care va dori să facă un masterat în științe ale comunicării, pentru a putea să învețe aplicat cum să folosească tehnicile de analiză dobândite la licență, ca să comunice mai bine, va rămâne blocat la nivelul unu al modulului psihopedagogic sau, un exemplu mai elocvent, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, o absolventă de jurnalism și științe ale comunicării care are două masterate făcute, dintre care unul de relații umane și comunicare, dar care este în domeniul psihologie, cu doctoratul finalizat, nu poate să urmeze al doilea nivel psihopedagogic necesar înscrierii la un concurs pentru un post de asistent, fiindcă niciunul dintre masterate nu este în domeniul licenței. Este de înțeles existența unor temeri și exigențe în comunitatea universitară față de studenții care, printr-o interdisciplinaritate înțeleasă greșit, ajung să se îndepărteze de domeniul de licență, nu să-l aprofundeze, urmând programe de masterat care nu au deloc legătură cu o carieră bazată pe cunoștințele de la licență, însă sistemul poate folosi propriile filtre pentru a gestiona astfel de cazuri în care interdisciplinaritatea nu este, în fapt, atinsă. Soluția nu ar trebui să fie una de introducere de noi bariere artificiale, în condițiile în care există un deficit semnificativ de asistenți universitari și de profesori în învățământul preuniversitar. Cine dorește să predea în învățământul preuniversitar trebuie să susțină un examen de titularizare, chiar și pentru pozițiile de suplinitor. La nivel universitar, pentru accederea pe un post didactic se susține un concurs, iar pentru poziția respectivă trebuie să existe articole relevante publicate în reviste de specialitate. Limitarea pregătirii psihopedagogice la nivelul al doilea, cel care are ca scop cimentarea unor abilități didactice, doar pentru cei care au licența și masteratul în același domeniu creează inechitate pentru cazurile de interdisciplinaritate clare, precum cele menționate. Ca o măsură de prevedere, s-ar putea specifica într-un act normativ că universitățile, pe baza unor criterii înaintate de CNATDCU, elaborate la nivel național, pot să judece dacă domeniile urmate de către un absolvent sunt interdisciplinare și îi îmbunătățesc cunoștințele necesare pentru a putea preda, în loc să i le diminueze. Ordinul de ministru aflat în discuție este în vigoare din 2 mai 2017, iar efectele se resimt deja: la nivelul centrului universitar ieșean există 15 persoane care sunt în situația de a se fi înscris la primul nivel al modulului psihopedagogic, pe care l-au finalizat, și care au constatat apoi că nu-l pot face pe al doilea...
Interpelare
Doru Adrian Pănescu
Acum concluzionez.
Interpelare
Doru Adrian Pănescu
Consider că ar fi în folosul învățământului universitar soluționarea într-un termen cât mai scurt a problemei și, în consecință, vă rog să precizați ce posibilități de rezolvare are în vedere în această chestiune stringentă Ministerul Educației Naționale.
Consider că ar fi în folosul învățământului universitar soluționarea într-un termen cât mai scurt a problemei și, în consecință, vă rog să precizați ce posibilități de rezolvare are în vedere în această chestiune stringentă Ministerul Educației Naționale.
Interpelare
George Cătălin Stângă
Disfuncționalitățile din sistemul de obținere a permisului de conducere auto
Stimată doamnă ministru, Vă aduc la cunoștință situația deficitară a procedurii de obținere a permisului auto, care afectează mii de candidați zilnic. Viitorii șoferi care au trecut proba teoretică sunt nevoiți să aștepte, în unele cazuri, până la patru luni pentru a putea fi examinați în cadrul probei practice. Având în vedere termenul de valabilitate de un an al dosarului, dreptul candidaților de a susține proba practică este limitat la doar două sau trei încercări pe an. Ca urmare a acestui aspect, dacă termenul este depășit, cursanții sunt nevoiți să achite din nou taxa de școlarizare și să repete cursurile. Problema este cauzată atât de numărul insuficient al examinatorilor auto din cadrul direcțiilor de permise auto și înmatriculare a vehiculelor, raportat la numărul cererilor depuse, de logistică și dotările insuficiente ale instituției, cât și de perioada limitată de valabilitate a dosarului. Astfel, art. 12 alin. (4) și (5) din Ordinul ministrului nr. 268/2010 stipulează că, în cazul depășirii termenului de un an de la data absolvirii cursului de probă teoretică și practică, examinarea pentru obținerea permisului de conducere este condiționată de efectuarea unui nou curs de pregătire. Doamnă ministru, vă solicit să-mi transmiteți următoarele: – dacă ministerul pe care îl coordonați are cunoștință despre disfuncționalitățile procedurii de obținere a permisului de conducere auto; – care sunt măsurile pe care le aveți în vedere pentru reducerea timpului de așteptare al candidaților înscriși la proba practică; – dacă aveți în vedere modificarea Ordinului nr. 268/2010, în scopul prelungirii valabilității dosarului de examinare auto de la un an la doi ani. Vă solicit răspunsul în scris, conform Regulamentului Senatului. George Cătălin Stângă, senator al Partidului Național Liberal, Circumscripția electorală nr. 18 Galați.
Interpelare
Ion Ganea
Delta Dunării
Interpelarea pe care doresc să o formulez în continuare este legată de o zonă din Rezervația Biosferei „Delta Dunării” care în anii ’70 reprezenta o atracție deosebită pentru turiștii care veneau atât în localitatea Murighiol, Dunavățu de Sus, cât și în Dunavățu de Jos. Este vorba despre zona în care s-a realizat amenajarea agricolă Murighiol–Dunavăț, în suprafață totală de 2.830 de hectare. Prin realizarea acestei amenajări agricole în anii ’80 s-a distrus o zonă naturală de peste 3.000 de hectare, deosebit de frumoasă și de utilă pentru bunăstarea locuitorilor din zonă. Realizarea amenajării agricole Dunavăț–Murighiol a dus la dispariția zonei, a lacurilor, a gârlelor și a peisajului și a creat o situație nefericită pentru locuitorii celor trei localități. Această situație s-a răsfrânt imediat în nivelul de bunăstare al locuitorilor din zona respectivă: au dispărut oportunitățile de turism și, ca atare, a dispărut posibilitatea dezvoltării unor pensiuni, restaurante sau inițiative pentru practicarea plimbărilor cu barca în deltă. Începând cu anul 2008, Rezervația Biosferei „Delta Dunării” Tulcea a început demersurile pentru realizarea lucrărilor de renaturare în incinta îndiguită pe care o aminteam – Dunavăț–Murighiol –, proces prin care au fost elaborate mai multe studii de fezabilitate, studiile aferente fiind, pe parcurs, oprite. În această situație, localitățile din Dunavățu de Sus și-au reluat demersurile de solicitare a soluționării situației din zonă. În sfârșit, în perioada 2011–2012, consiliul județean a decis și realizat un canal în incinta agricolă Dunavăț–Murighiol. Toate bune, aproximativ până când, în zonă, din inițiativa unor persoane care exploatează în mod nenatural, să zic, zona îndiguită, se încalcă flagrant oportunitatea creată localnicilor din Dunavățu de Sus, prin blocarea acestui canal de acces la apă. Închiderea abuzivă a canalului de acces spre Delta Dunării se face, pur și simplu, pentru a facilita celor care exploatează zona agricolă o scurtare meschină a drumului către incintă, drum care ocolește canalul în discuție. Acest abuz – care se manifestă și în prezent, canalul fiind în continuare închis – conduce la restaurarea situației anterioare, aceea de izolare a localităților Dunavăț, Murighiol din zona respectivă.
Interpelare
Ion Ganea
Delta Dunării
Față de această situație care creează mari dificultăți locuitorilor din zonă, solicit soluționarea de urgență a situației create și tragerea la răspundere a celor care se fac vinovați de acest abuz. Solicit, de asemenea, consiliului județean să reanalizeze împreună cu ARBDD și locuitorii din localitățile comunei Murighiol propunerea de realizare a unui proiect de reconstrucție ecologică, promovat de Rezervația Biosferei „Delta Dunării”, și implementarea acestuia într-o formă adecvată și adaptată situației existente în zonă. Vă mulțumesc.
Interpelare
Viorel Arcaș
Apel în numele copiilor cu cerințe educaționale speciale încă neidentificați
Subiectul interpelării mele: „Apel în numele copiilor cu cerințe educaționale speciale încă neidentificați”. Interpelarea este adresată ministrului educației naționale, domnul Valentin Popa. Stimate domnule ministru, Vă este cunoscută, cred, situația copiilor din mediul rural, din comunitățile sărace, mulți dintre ei locuind cu bunici sau cu rude îndepărtate, marea majoritate fiind în situația în care acasă nu beneficiază de niciun stimul cultural, de niciun sprijin în dezvoltarea personală. Mulți dintre aceștia au cerințe educaționale speciale, având nevoie, la școală, de mai mult sprijin pentru parcurgerea materiei, de o atenție suplimentară, pe care însă un singur învățător sau profesor la o clasă de 20-25 de elevi nu are cum să le-o acorde. Profesorii de sprijin reprezintă unica șansă a acestor copii de a-și continua parcursul educațional, de a nu îngroșa rândul celor care abandonează școala pentru că simt că nu pot să-i facă față. Astfel ajung, domnule ministru, la subiectul acestei interpelări, solicitându-vă să găsiți o modalitate prin care copiii cu cerințe educaționale speciale să fie evaluați în școlile în care învață, și nu în cadrul centrelor județene de resurse și asistență educațională, care se află, de obicei, în municipiile reședință de județ, iar la întocmirea dosarului părinții/tutorii să aibă asistență din partea unor specialiști la ei acasă, în satul în care locuiesc. În lipsa unor măsuri urgente care să faciliteze identificarea și sprijinirea acestor copii, vă asigur că viitorul națiunii noastre va fi tot mai sumbru. Acești copii provin, de cele mai multe ori, din familii defavorizate, cu nivel redus de educație, care nu au informațiile necesare pentru a-și ajuta copiii. Pe de altă parte, aceste familii nu au resursele financiare necesare pentru a merge cu copiii la comisiile de evaluare din municipiile reședință de județ. Ar fi mult mai eficient și în interesul suprem al copiilor României, față de care suntem datori cu educație și cu integrare în societate, ca, în loc să vină muntele la Mahomed, să meargă Mahomed la munte, să nu fie puși pe drumuri copii și familii nevoiașe, ci să meargă specialiștii în educație în școlile și comunitățile în care există astfel de copii. Vă asigur că, în acest mod, am reuși să oferim acestor copii – în mod real, în număr mult mai mare decât îi avem noi înregistrați, din motivele enunțate mai sus – un acces egal la educație și la integrare socială. Mulțumesc. Senator Arcaș Viorel.
Interpelare
Severica Rodica Covaciu
Situația la zi a companiei Remin
Interpelarea mea se adresează domnului ministru al economiei, Dănuț Andrușcă. ## Stimate domnule ministru, În data de 5.03.2018 v-am adresat o interpelare referitoare la „Situația la zi a companiei Remin”. Răspunsul dumneavoastră a fost comunicat în formă scrisă și înregistrat în data de 16.04. Lecturând acest document pe care l-ați semnat, am constatat că acesta reprezintă o bătaie de joc la adresa mea, a instituției Senatului, precum și a maramureșenilor pe care îi reprezint în Parlamentul României. Interpelarea mea legată de activitatea companiei Remin cuprindea chestiuni punctuale, care necesitau răspunsuri precise, cuprinzând date concrete. Răspunsul dumneavoastră nu este altceva decât o scurtă prezentare a situației grele în care se află compania, al cărei acționar unic este Ministerul Economiei. Probabil, subalternii dumneavoastră care au întocmit răspunsul au comis o eroare și au trimis un document adresat altcuiva. Domnule ministru, având în vedere aceste aspecte, vă pun în vedere din nou întrebările anterioare, la care aștept răspunsuri punctuale, pentru fiecare în parte: – Care este situația juridică la zi a companiei Remin Baia Mare? – Ce cheltuieli de personal implică lunar (cu precizarea primelor 10 salarii, după valoarea lor în ordine descrescătoare, nominal și cu funcția deținută de fiecare angajat) și câți angajați mai are acum Remin? – Care sunt cheltuielile totale anuale legate de compania Remin, diferențiat pe fiecare tip de activitate în parte? – Care sunt sumele de bani intrate în contul companiei rezultate din vânzarea de bunuri în ultimii 5 ani, defalcat pe fiecare an în parte, cu precizarea tipurilor de bunuri înstrăinate? – Care sunt datoriile totale ale companiei, cu precizarea primelor 10 dintre acestea după valoare, în ordine descrescătoare, cu precizarea creditorului? – Care sunt sumele totale de bani pe care compania Remin le are de încasat de la diverși debitori, cu precizarea primelor 10 creanțe, după valoare în ordine descrescătoare, cu nominalizarea debitorului? – Care sunt perimetrele miniere aparținătoare companiei Remin ce mai trebuie conservate/închise, cât la sută reprezintă ele din totalul perimetrelor supuse acestui proces, care sunt sumele de bani necesare investiției și cât s-a alocat în acest an din partea Ministerului Economiei? – De ce este necesară funcționarea în acest fel a companiei Remin, în condițiile în care nu are niciun fel de activitate productivă, iar ecologizarea și închiderea perimetrelor miniere se fac de către firma menționată anterior? – Când este prognozată data închiderii tuturor perimetrelor miniere aferente Remin? – Care este perspectiva redeschiderii activității companiei? De asemenea, vă rog să-mi retrimiteți... să-mi retrimiteți un exemplar al planului de reorganizare depus la instanță în cadrul procedurii insolvenței, act pe care ați omis să îl atașați răspunsului dumneavoastră la interpelarea nr. 1.255/5.03.2018. Vă mulțumesc. Senator de Maramureș, Severica Covaciu.
Interpelare
Dan Manoliu
Solicitarea de înființare a unui consulat adresată de peste 15.000 de români din Republica Italiană
Interpelarea mea este adresată domnului ministru Teodor Viorel Meleșcanu, ministrul afacerilor externe. Obiectul interpelării: „Solicitarea de înființare a unui consulat adresată de peste 15.000 de români din Republica Italiană”. Stimate domnule ministru, Una din atribuțiile Ministerului Afacerilor Externe este și grija pentru românii plecați din țară. Guvernul României și în special dumneavoastră, domnule ministru Meleșcanu, acordați o importanță deosebită problemelor care apar și care îngreunează sau pun în pericol activitatea și viața tuturor cetățenilor români care se află dincolo de granițele României. Din acest motiv, am considerat că este de datoria mea, ca parlamentar, să vă aduc la cunoștință și să vă solicit sprijin pentru rezolvarea cererii făcute de reprezentanții a 15.000 de români, pentru înființarea unui consulat permanent în Sardinia, localitatea Olbia. Din discuțiile avute cu reprezentanții românilor din această regiune am aflat că mulți dintre ei, pentru orice act ce trebuie eliberat de statul român, sunt nevoiți să parcurgă un drum de opt ore, noaptea, cu vaporul, sau 50 de minute, cu avionul, până la Roma. Costul și timpul depășesc posibilitățile multor români din zonă, mai ales ale celor care au copii. Acesta este unul din motivele care se reflectă în faptul că mulți dintre aceștia nu mai dețin documente valabile și nu pot părăsi insula. Atașez alăturat o listă cu peste 300 de semnături ale reprezentanților românilor din această zonă și o repartizare a lor pe localități. Vă rog să sprijiniți și să oferiți o soluție convenabilă pentru cererea românilor din Sardinia. Îmi exprim astfel speranța că vom aduce o bucurie și o ușurare concetățenilor noștri care și-au păstrat identitatea națională. Vă mulțumesc.
Interpelare
Remus Mihai Goțiu
insuficient
Interpelarea din această seară îi este adresată Ministerului Mediului, doamnei ministru Grațiela Leocadia Gavrilescu. Stimată doamnă ministru, Romsilva a anunțat săptămâna trecută, mai precis pe 18 aprilie 2018, rezultatele concursului pentru ocuparea postului de director al Parcului Național Semenic – Cheile Carașului. Persoana care a câștigat acest concurs, domnul Ifca Nicolae, ridică semne de întrebare serioase în ceea ce privește competența pe care o are pentru a conduce parcul, generând iritare publică atât în rândul specialiștilor din domeniu, cât și al societății civile și al cetățenilor interesați de soarta parcurilor naționale și a altor arii protejate din România. În sprijinul afirmațiilor mele stau următoarele fapte recente: – domnul Ifca Nicolae a fost respins în aprilie 2017, în urma concursului pe care l-a dat pentru a conduce Administrația Parcului Național Semenic – Cheile Carașului; – domnul Ifca Nicolae a fost respins și a doua oară, în octombrie 2017, la același concurs; – domnul Ifca Nicolae a condus totuși în acest timp, din mai 2017 și până în prezent, Parcul Național Semenic – Cheile Carașului, fiind numit director, prin delegație, de către directorul general al Romsilva, domnul Ciprian Pahonțu, o procedură care nu implică participarea la concurs; – în ultimul an în care domnul Ifca Nicolae a condus administrația parcului, planul de management al parcului, așteptat de mai bine de 14 ani, nu a fost realizat. Deși ultimatumul Gărzii de Mediu – Comisariatul Județean Caraș, dat administrației parcului în urma unui control realizat anul trecut, impunea finalizarea planului de management până pe 31 noiembrie 2017, sub sancțiunea desfacerii contractului de administrare, la finalul lunii februarie 2018 am fost informat de Ministerul Mediului că planul de management era încă în procedură de realizare; – în perioada în care domnul Ifca Nicolae a condus administrația parcului, Corpul de control al Ministerului Apelor și Pădurilor a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la încălcări ale amenajamentului silvic și ale normelor tehnice; – în fine, sub conducerea domnului Ifca Nicolae, Administrația Parcului Național Semenic – Cheile Carașului a fost singura care a primit calificativul „insuficient” la evaluarea ale cărei rezultate au fost făcute publice la sfârșitul anului trecut. Pe scurt, actualul director al Parcului Național Semenic – Cheile Carașului este o persoană care, deși conducea aria protejată printr-o procedură de delegare, a picat de două ori într-un singur an examenul, iar în perioada sa de conducere a demonstrat incompetență în a finaliza cel mai important document al parcului. Ținând cont de cele arătate mai sus, vă solicit să-mi puneți la dispoziție toată documentația pe baza căreia s-a organizat și s-a desfășurat concursul în urma căruia domnul Ifca Nicolae a fost numit director al Parcului Național Semenic – Cheile Carașului. De asemenea, doresc să cunosc punctul dumneavoastră de vedere în privința celor enumerate mai sus. Există în România o criză de specialiști în domeniu? Nu a fost promovat suficient concursul? Considerați că domnul Ifca Nicolae este o persoană capabilă să administreze eficient și responsabil Parcul Național Semenic – Cheile Carașului? Aștept răspunsurile la solicitările și întrebările de mai sus în scris. Mihai Goțiu, senator USR de Cluj. Mai menționez doar că, în această seară, am mai depus două întrebări, ambele adresate Ministerului Apelor și Pădurilor, domnului ministru Ioan Deneș. Una prevede... are revenire la „Cum prevenim pierderea pădurilor cu valoare de păduri virgine și cvasivirgine?”, iar în cea de-a doua solicit informații despre procedura de scoatere definitivă din fondul forestier național a 56 de hectare de pădure, la Certeju de Sus, în județul Hunedoara. Mulțumesc. O seară bună în continuare!
Interpelare
Vasilică Toma
Programul operațional regional 2014–2020
Vreau să adresez o întrebare domnului Paul Stănescu, viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, cu obiectul: „Programul operațional regional 2014–2020”. Stimate domnule viceprim-ministru, În primul rând, doresc să vă mulțumesc pentru răspunsul formulat anterior, referitor la dezvoltarea serviciilor de transport public local și județean prin achiziționarea de autovehicule destinate transportului rutier de persoane, prin intermediul Programului operațional regional. Analizând răspunsul dumneavoastră, domeniul fiind de interes pentru foarte mulți cetățeni, vă rog să îmi comunicați următoarele: – care este suma pe fiecare regiune de dezvoltare, atât pe obiectivul specific 4.1, cât și pe obiectivul specific 3.2; – având în vedere termenul de 21 mai a.c., până la care sunt deschise apelurile de proiecte pe obiectivul specific 3.2, dacă nu se depun proiecte pe fiecare regiune la concurența sumei alocate, ce se întâmplă cu diferențele; – este luată în calcul o prelungire și, dacă da, până când poate fi extins termenul și când va fi anunțată această posibilă decizie; – ce oraș din Regiunea de Nord-Est a depus singura cerere de finanțare de până acum; – de asemenea, ce cuprinde dosarul cererii de finanțare. Mulțumesc.
Interpelare
Gabi Ionașcu
Starea drumurilor naționale și autostrăzilor din România
Am o întrebare și o interpelare, sper să mă încadrez în timp. Întrebarea este adresată domnului ministru al transporturilor, domnul ministru Lucian Șova, de către subsemnatul, senator Ionașcu Gabi, din Circumscripția nr. 23 Ialomița, membru al Grupului parlamentar Mișcarea Populară. Întrebarea se referă la „Starea drumurilor naționale și autostrăzilor din România”. Stimate domnule ministru...
Interpelare
Gabi Ionașcu
Am ales.
Interpelare
Gabi Ionașcu
Infrastructură
Am ales întrebarea. La învestirea Guvernului din care faceți parte au fost enunțate o serie de programe și priorități din domeniul infrastructurii rutiere, precum asigurarea pachetului minim de servicii din mediul rural – 10 servicii –, care presupunea asigurarea de fonduri din bugetul de stat pentru implementarea unui pachet minim de servicii în toate localitățile. Acest program presupunea, la capitolul „Infrastructură”: „creșterea procentului de drumuri modernizate de la 39,4 în 2016, la 61 pentru anul 2022”. Documentul citat prevedea niște surse de finanțare, după cum urmează: – Programul de investiții pentru modernizarea drumurilor județene 2018–2020, 2,7 miliarde de euro; – Programul de investiții pentru modernizarea drumurilor comunale 2018–2020, 3,8 miliarde de euro; – Autostrăzile se găsesc și ele în preocupările Guvernului Dăncilă, evaluarea Guvernului este extrem de realistă: „Una din problemele majore ale României, cu impact negativ semnificativ asupra stării economice și sociale a țării, este absența unei rețele satisfăcătoare de transport rutier rapid (autostrăzi și drumuri expres). România are în acest moment puțin peste 500 de kilometri de autostradă în operare și aproximativ 250 de kilometri de autostradă în construcție.” De altfel, în capitolul „Infrastructură” al programului de guvernare sunt nominalizate obiective de investiții în infrastructura rutieră, cele mai multe cu finalizare în perioada 2019–2022, în valoare de mai multe miliarde, probabil peste 50 de miliarde de euro. Recent ați declarat, domnule ministru, că numai pentru repararea drumurilor naționale după perioada de iarnă, mai exact pentru peticirea acestora, sunt necesare 4 miliarde de euro, în condițiile în care în bugetul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere se găsesc doar 800 de milioane de lei. E bine-cunoscută starea de utilizare a drumurilor naționale, din care enunț numai câteva: DN 2C, tronsonul Amara–Tovărășia, DN 3B, Chirana–Fetești–Vlașca, DN 22, tronsonul Râmnicu Sărat–limita județului Brăila, DN 2F, tronsonul Vaslui–Dragomirești _et cetera_ , dar și a autostrăzii A2, tronsonul București–Lehliu, sectoare de drum aproape impracticabile pentru circulația rutieră. Nici situația sectoarelor de drumuri naționale date în administrarea consiliilor locale nu este mai fericită. A se vedea tronsonul de drum național DN 5, Giurgiu–vama de frontieră cu Bulgaria, DN 15 și DN 24, din intravilanul municipiului Vaslui, DN 24, din intravilanul municipiului Bârlad, DN 2F, din intravilanul municipiului Bacău, DN 3A și DN 3B din intravilanul municipiului Fetești, DN 21, din intravilanul municipiului Slobozia și multe altele. Mai mult, aceste drumuri fac parte din rețeaua națională de drumuri a României, menite să lege orașe și noduri rutiere importante din țara noastră, unele dintre acestea făcând parte și din rețeaua europeană. În această situație a stării de fapt, vă rugăm, domnule ministru, să răspundeți la următoarele întrebări: 1. Având în vedere decalajul imens între ceea ce ați prevăzut în programul de guvernare și ce alocați efectiv în buget, când estimați că se vor finaliza reparațiile pe drumurile naționale în acest an? 2. Ce sprijin pot aștepta autoritățile locale din partea Guvernului, în condițiile în care alocările din PNDL 2 nu satisfac nici 10% din necesar, iar bugetele proprii abia acoperă cheltuielile de funcționare? 3. Care este opinia dumneavoastră și a ministerului în legătură cu întoarcerea în administrarea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere a tronsoanelor de drumuri naționale aflate în prezent în administrarea consiliilor locale? Vă rugăm ca răspunsul dumneavoastră să fie formulat în scris. Vă mulțumim. Senator Ionașcu Gabi.
Interpelare
Ioan Iustin Talpoș
Școala altfel
Sunt senator Iustin Talpoș, Circumscripția electorală nr. 26 Maramureș. Obiectul interpelării: „«Școala altfel» în anul Centenarului”. Stimate domnule ministru, Programul „Școala altfel” a fost inițiat în urmă cu șase ani și are ca țel implicarea cadrelor didactice și a elevilor în acțiuni care să corespundă preocupărilor și intereselor acestora. Programul de activități elaborat de fiecare unitate de învățământ, bineînțeles, după consultarea cu elevii, părinții acestora, precum și cu cadrele didactice, trebuie să cuprindă acțiuni culturale, tehnico-științifice, sportive, dar și acțiuni umanitare. Anul acesta, la data de 1 decembrie, vom aniversa 100 de ani de la desăvârșirea unirii naționale, moment definit de eforturile întregii națiuni printr-un act susținut de fruntașii politici ai vremii. Conform structurii anului școlar aprobate pentru anul 2018–2019, programului național „Școala altfel” i se alocă cinci zile consecutive lucrătoare în timpul anului și poate fi derulat în perioada 1 octombrie 2018 – 31 mai 2019, pe baza unei planificări ce rămâne la decizia școlilor. Având în vedere cele expuse mai sus, solicit Ministerului Educației adoptarea unui ordin de ministru prin care, în anul școlar 2018–2019, activitățile dedicate săptămânii „Școala altfel” să se desfășoare în intervalul 26–29 noiembrie 2018 la nivelul fiecărei unități de învățământ din România.
Interpelare
Vasile Cristian Lungu
Ajutoarele sociale din România
Interpelarea mea din această seară se adresează doamnei Lia Olguța Vasilescu, ministrul muncii și justiției sociale. ## Stimată doamnă ministru, Consultând răspunsul oferit de dumneavoastră privind interpelarea „Ajutoarele sociale din România”, mai exact numărul persoanelor beneficiare de ajutor social ce s-au încadrat pe piața muncii până în octombrie 2017, inclusiv, dar și datele publice disponibile pe site-ul Agenției Naționale de Plăți și Inspecție Socială privind numărul beneficiarilor de ajutor social în fiecare județ, am constatat următoarele pentru anul 2017: – județul Constanța are, în medie, pe lună, peste 4.000 de beneficiari ai ajutorului social; dintre aceștia doar 3 s-au încadrat pe piața muncii; – județul Maramureș are aproximativ 5.000 de beneficiari pe lună, iar anul trecut doar 48 au obținut un loc de muncă; – iar județul Tulcea, cu 2.000 de beneficiari lunar, a avut, în 2017, o singură persoană încadrată pe piața muncii. Acestea sunt doar trei exemple din anexa dumneavoastră privind ocuparea beneficiarilor. De asemenea, din informațiile provenite din răspunsul dumneavoastră, campioane la ocuparea forței de muncă în rândul beneficiarilor de ajutor social sunt județele Cluj, Dâmbovița și Brașov. Astfel: – în Dâmbovița, din aproximativ 7.000 de beneficiari lunar, 1.083 s-au angajat (rămân totuși restul de aproximativ 6.017 persoane); – în Brașov, din aproximativ 4.700 de persoane, 1.041 și-au găsit locuri de muncă; – iar în Cluj, dintr-o medie de 2.900 de beneficiari lunar, 1.267 au intrat pe piața muncii. Așadar, am aflat și că un număr semnificativ de persoane din județele Mureș, Sălaj și Neamț au preferat să plece în străinătate, respectiv 288, 124 și 81 de beneficiari. Avem și județe cu un număr mai mult decât semnificativ de persoane care trăiesc din ajutor social, exemplu, județul Dolj, cu aproximativ 13.000 de beneficiari lunar, Bacău, Buzău și Galați, cu aproximativ 10.000 de beneficiari lunar, și, nu în ultimul rând, județul Teleorman, cu peste 9.900 de beneficiari lunar. Așadar, având în vedere informațiile de mai sus, vă rog să îmi răspundeți la următoarele întrebări: 1. Care credeți că este motivul ocupării foarte slabe a forței de muncă în județele mai sus menționate? 2. Ce face mai exact Ministerul Muncii și Justiției Sociale pentru a încadra pe piața forței de muncă un număr cât mai mare de beneficiari ce primesc acest ajutor social? Vă mulțumesc. Solicit răspunsul în scris și oral. Senator Cristian Vasile Lungu.
Interpelare
Vasilică Toma
Stadiul actual și calendarul de execuție a lucrărilor de infrastructură din Regiunea de Nord-Est
Am o întrebare scurtă, către domnul ministru Lucian Șova, Ministerul Transporturilor, cu..., o interpelare, de fapt, cu obiectul: „Stadiul actual și calendarul de execuție a lucrărilor de infrastructură din Regiunea de Nord-Est”. Stimate domnule ministru, Regiunea de Nord-Est este cea mai puțin dezvoltată economic și un rol important în schimbarea acestei situații grave îl poate avea îmbunătățirea infrastructurii rutiere și feroviare. În acest sens, vă rog să-mi transmiteți stadiul actual și calendarul de execuție a lucrărilor aflate în curs, precum și calendarul pentru investițiile preconizate a fi lansate în acest an. Și dau câteva exemple: șosele de ocolire pentru municipiile Iași, Bacău și Suceava, pentru orașele Târgu Frumos, Bârlad, centre intermodale de transport la Iași și Bacău, podul peste Prut, prevăzut la Ungheni, tronsonul de autostradă Ungheni–Iași–Târgu Neamț sau reabilitare DN 28B, Târgu Frumos–Hârlău–Botoșani.
Interpelare
Vasilică Toma
Implementarea Ordonanței de urgență nr. 10/2018 privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență nr. 190/2000 privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase în România.
Am o întrebare către domnul ministru Eugen Teodorovici, Ministerul Finanțelor Publice, și aceeași întrebare domnului ministru Dănuț Andrușcă, Ministerul Economiei, cu obiectul: „Implementarea Ordonanței de urgență nr. 10/2018 privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență nr. 190/2000 privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase în România.” ## Stimate domnule ministru, În urma audiențelor din cadrul biroului senatorial, mi s-au adus la cunoștință principalele aspecte negative care pot rezulta în urma adoptării ordonanței mai sus amintite. Astfel, ordonanța este imposibil de aplicat, deoarece n-a fost adoptată o lege care să reglementeze marca de stat. Marca de certificare cu care ANPC a efectuat marcarea până în prezent nu este reglementată ca marcă de stat în nicio lege. Consumatorul nu știe care este marca de stat, iar prin Ordonanța de urgență nr. 10 din acest an marca de certificare ANPC nu a fost convertită în marcă de stat, așa cum nici marca de garanție proprie a operatorilor nu a fost convertită în marcă de responsabilitate. Dramatică poate fi situația economică începând cu 1.07.2018, când se împlinește termenul pentru epuizarea stocului de bijuterii marcate cu marca de certificare a ANPC. Se poate estima – să sperăm că nu va fi așa – că România ar putea deveni un paradis fiscal pentru evazioniștii în domeniu. Dacă până la această dată nu se va adopta Legea mărcii de stat, comerțul cu bijuterii se va putea bloca, iar România se va putea face vinovată de obstrucționarea liberei circulații a mărfurilor. În acest sens, vă rog să-mi comunicați: care este poziția Comisiei Europene, emisă în conformitate cu Directiva nr. 1.535/2015; dacă România a urmat procedura europeană de recunoaștere a mărcii oficiale sau de stat; când vor fi emise noile norme metodologice, potrivit art. 28 din Ordonanța de urgență nr. 190/2000; și care este punctul de vedere al ministerului cu privire la cele semnalate.
Interpelare
Severica Rodica Covaciu
Interpelare
Severica Rodica Covaciu
Interpelarea mea este adresată doamnei ministru al sănătății, Sorina Pintea.
Interpelarea mea este adresată doamnei ministru al sănătății, Sorina Pintea. ## Stimată doamnă ministru, În orașul Nucet, județul Bihor, funcționează o unitate de asistență medico-socială de psihiatrie, instituție aflată în prezent în subordinea Consiliului Județean Bihor. Aceasta se confruntă cu mai multe probleme de funcționare, printre acestea numărându-se și cele legate de finanțare sau de formalitățile impuse de lege în cazul serviciilor medicale oferite beneficiarilor. Așa cum reiese din documentul pe care îl atașez prezentei interpelări, pentru serviciile prestate, unitatea de psihiatrie din Nucet este subfinanțată. De asemenea, încheierea de contracte între unitatea medicală și beneficiari este una improprie, aceștia din urmă fiind diagnosticați cu tulburări psihice medii sau grave. Doamnă ministru, vă rog să îmi comunicați care este soluția legală pentru rezolvarea celor două probleme expuse anterior și ce măsuri se vor lua pentru buna funcționare a activității respectivei unități medicale.
Interpelare
Gabi Ionașcu
Sesizare administrativă
Este o interpelare adresată Guvernului României, respectiv doamnei prim-ministru Vasilica Viorica Dăncilă, de către subsemnatul, senator Gabi Ionașcu, din Circumscripția nr. 23 Ialomița, membru al Grupului Partidul Mișcarea Populară. Obiectul interpelării: „Sesizare administrativă”. Stimată doamnă prim-ministru Viorica... Vasilica Viorica Dăncilă, În virtutea prerogativelor de senator al României, am înțeles să utilizez întrebările și interpelările adresate membrilor Guvernului ca mijloc de informare și comunicare cu privire la politica Executivului în domeniul culturii naționale și al pregătirilor pentru Centenarul Marii Uniri din 1918. Am considerat că, utilizând aceste instrumente, aș putea intra în posesia informațiilor de interes public pentru concetățenii mei din județul Ialomița și municipiul Slobozia, dacă fosta și actuala statuie a lui Mihai Viteazu, din fața restaurantului hotelului Select, deține avizele comisiei de specialitate a Ministerului Culturii și Identității Naționale, dacă are eliberate autorizațiile prevăzute de lege și este declarată ca „monument de for public”, așa cum prevede legea, astfel încât să se poată organiza ceremonii cu ocazia importantului eveniment de la 1 decembrie 2018, și nu numai. În acest sens, am înaintat două interpelări adresate fostului ministru și actualului ministru la Ministerul Culturii și Identității Naționale, la data de 30.10.2017 și 19.02.2018, ambele soldate fără răspuns în scris. Înțelegem preocupările Guvernului României și ale membrilor cabinetului dumneavoastră pentru celebrarea corespunzătoare a marelui eveniment al Marii Uniri, dar este greu de înțeles lipsa răspunsurilor responsabililor ministeriali. În aceste condiții, vă rugăm, stimată doamnă prim-ministru, să atenționați ministerul de..., ministrul de resort, pentru analizarea celor două interpelări (atașate și la prezenta), în vederea formulării unui răspuns competent. Vă rugăm, răspunsul dumneavoastră să fie formulat în scris. Vă mulțumim. Senator Ionașcu Gabi. Vă mulțumesc, domnule președinte.
Interpelare
Ioan Iustin Talpoș
Condamnați definitiv, dar păstrați în funcții.
Prima întrebare este adresată domnului Bogdan Stan, președintele Agenției Naționale de Integritate. Obiectul întrebării: „Condamnați definitiv, dar păstrați în funcții.” Stimate domnule președinte al agenției, Fenomenul corupției este în continuare o practică obișnuită în România, de la cele mai banale servicii și până la cele mai importante instituții publice, fiind o amenințare extrem de puternică, îndreptată împotriva statului de drept și a democrației. Contrar acestor aspecte, persoane care au suferit condamnări definitive ocupă în prezent funcții publice și continuă să ceară votul de încredere al cetățenilor. Până la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din luna iunie 2015, care a tranșat pasajul interpretabil din lege care reglementa statutul aleșilor locali și le permitea edililor condamnați cu suspendare să-și mențină mandatele, revocarea primarilor condamnați depindea mai ales de judecători, dar era un proces complex. Având în vedere cele expuse mai sus, vă rog să răspundeți la următoarele întrebări: 1. Care este numărul cazurilor de incompatibilitate, conflict de interese de natură administrativă și fals în declarații identificate de Agenția Națională de Integritate din perioada 1 iulie 2016 și până în prezent? 2. Care sunt motivele pentru care au fost constatate cazurile de incompatibilitate?
Mulțumesc.