Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 aprilie 2014
Dezbatere proiect de lege · vot amânat
Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu
Discurs
Punctul 10, Propunerea legislativă pentru modificarea și
completarea Legii cetățeniei române nr. 21/1991. Inițiatori, un număr de deputați PSD. Inițiatorii sunt aici, prezenți, să susțină? Nu sunt. Atunci, dau cuvântul reprezentantului Guvernului, domnul secretar de stat din Ministerul Justiției Liviu Stancu, microfonul nr. 9.
Aveți cuvântul.
## **Domnul Liviu Stancu** _– secretar de stat_
## _în Ministerul Justiției_ **:**
## Distinse domnule președinte,
## Onorați membri ai Senatului,
Legea actuală prevede o facilitate pentru solicitanții care investesc în România sume care depășesc un milion de euro. Spre exemplu, participarea la constituirea sau extinderea unei întreprinderi ori dobândirea de acțiuni sau de părți sociale la o societate comercială, aport financiar sau prin aport în natură, bunuri și așa mai departe.
Aceste investiții au aptitudinea de a produce efecte directe în economie, în mod complex, ocuparea forței de muncă, creșterea volumului tranzacțiilor comerciale și așa mai departe, în timp ce, în opoziție cu aceste principii, inițiatorii au în vedere simpla achiziție a unui imobil cu o valoare care depășește 200.000 de euro.
Această diferență a determinat neacceptarea de către Guvern a proiectului legislativ. În consecință, Executivul nu susține acest proiect de modificare de act normativ.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.