Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 decembrie 2022
other · respins
Alina-Ștefania Gorghiu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 0 · fără justificare niciuna · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Punctul 10 rămâne la vot final.
Punctul 11, Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii (L75/2022).
Vorbim de o reexaminare ca urmare a Deciziei CCR nr. 445/2022.
Raportul comun din partea Comisiei de constituționalitate, cea economică și cea de antreprenoriat este de admitere, acest raport, cu amendamente admise, a legii transmise la promulgare, în vederea punerii în acord cu decizia CCR menționată.
Face parte din categoria legilor ordinare și suntem primă Cameră sesizată.
Nu avem înscrieri la cuvânt12.
Punctul 11 rămâne la vot final.
Următorul punct este Legea privind stabilirea unor măsuri în vederea finalizării procedurilor administrative de soluționare a cererilor aflate pe rolul comisiilor județene, respectiv a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, și a Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace dintre România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative (L211/2021).