Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 iunie 2010
Dezbatere proiect de lege · retrimis
Mircea Dan Geoană
Discurs
Punctul 12 din ordinea de zi – Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr. 35 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 196 din 13 martie 2008.
Inițiatorul nu este prezent.
Doamna secretar de stat Rodica Constantinovici, vă rog. Microfonul 10.
## **Doamna Rodica Constantinovici** _– secretar de stat în Ministerul Justiției_ **:**
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori,
Guvernul nu susține propunerea legislativă pentru că aduce atingere prevederilor art. 69 din Constituție, prin instituirea mandatului imperativ, încălcând astfel libertatea și independența parlamentarilor, precum și prevederilor art. 70 alin. (2) din Constituție, unde sunt prevăzute situațiile în care calitatea de senator sau deputat poate înceta.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.