Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 martie 2011
other · respins
Ioan Mang
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Eu aș face un apel pe această cale la colegii de la PDL să nu repete ceea ce s-a întâmplat în comisie, unde datorită faptului că era vorba despre o cerere de reexaminare a Președintelui României, dânșii, chiar dacă sunt conștienți sau au fost conștienți de faptul că este vorba despre 200.000 de lei suplimentari, care s-ar cheltui în plus pentru cei 19 sportivi care au primit pe lângă medalii de aur și medalii de argint...
Nu cred că reprezintă o sumă care să creeze probleme Guvernului României și României, în general. Cred că trebuie să ne omagiem sportivii, să le recunoaștem meritele și la cele câteva milioane pe care le primesc lunar drept rentă viageră să mai adăugăm încă 2-3 milioane de lei vechi, ceea ce în total, repet, pe un an ar însemna 200.000 de lei.
Eu, în numele Grupului parlamentar al PSD, cred că îmi pot permite să spun că vom vota împotriva cererii de reexaminare, deci pentru raportul de respingere, și îi rog și pe colegii de la PDL să facă același lucru.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.