Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 aprilie 2018
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Adrian Țuțuianu
Discurs
Punctul 3 al ordinii de zi, Proiectul de lege privind piețele de instrumente financiare (L220/16.04.2018).
Declar deschise dezbaterile generale asupra proiectului de lege.
Dau cuvântul reprezentantului Guvernului, pentru prezentarea punctului de vedere al Executivului, domnul Florin Horațiu Iura, secretar de stat, Ministerul Finanțelor Publice. Microfonul 8. ## **Domnul Florin Horațiu Iura** _– secretar de stat_
_în Ministerul Finanțelor Publice_ **:**
Bună ziua!
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori,
Prezentul act normativ are ca scop principal transpunerea la nivelul legislației naționale a prevederilor Directivei 2014/65 a Parlamentului European.
Prevederile acestei directive se referă la depozitarul central, casele de compensare, contrapărțile centrale, auditul financiar, respectiv măsurile de administrare specială și lichidarea administrativă.
Schimbările preconizate și elementele-cheie ale proiectului sunt următoarele:
– creșterea importanței operatorilor independenți;
– introducerea conceptului de tranzacționare algoritmică;
– extinderea gamei instrumentelor financiare, pentru a include și certificatele de emisie de gaze cu efect de seră și derivatele acestora;
– sporirea transparenței prin extinderea cerințelor pre și posttranzacționare la alte instrumente de capital de natura acțiunilor;
– îmbunătățirea protecției investitorilor, consolidarea rolului și puterilor autorităților de supraveghere.
Autoritățile competente la nivel național în aplicarea prevederilor acestei legi sunt Banca Națională a României, pentru tranzacțiile efectuate cu instrumente, respectiv Autoritatea de Supraveghere Financiară, pentru restul tranzacțiilor.
Raportul nostru este favorabil, de susținere a acestui proiect de act normativ.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.