Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 aprilie 2013
Declarații politice · adoptat
George Crin Laurențiu Antonescu
Declarații politice și intervenții ale senatorilor:
Discurs
Punctul 3 din ordinea de zi – aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative:
1. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al unor unități administrativ-teritoriale și în administrarea consiliilor locale ale acestora.
2. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2010 privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia.
3. Propunerea legislativă privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale a Zonei Montane.
4. Propunerea legislativă pentru completarea art. 2 din Legea nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.