Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 septembrie 2013
other · respins
George Crin Laurențiu Antonescu
_In memoriam_Geo Saizescu, regizor, scenarist și actor
Discurs
Punctul 3 din ordinea de zi – Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. Inițiatori – o serie de colegi deputați.
Din partea inițiatorilor există cineva? Nu.
Punctul de vedere al Guvernului. Mai multe ministere – Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerul Justiției.
Domnule secretar de stat Radu Podgorean, aveți cuvântul.
Microfonul 9, vă rog.
Vă rog.
## **Domnul Radu Podgorean** _– secretar de stat_
_în Ministerul Afacerilor Externe_ **:**
Ministerul Afacerilor Externe nu agreează această propunere legislativă, pentru că, în principiu, titularii pașapoartelor diplomatice au rolul de a susține în plan internațional interesele naționale. Conform legislației, autoritățile locale și, în special, cele județene au rolul de a susține interese de nivelul acesta, deci nu interese de nivel național.
În același timp, prevederile legislației actuale sunt conforme cu practica din statele membre ale Uniunii Europene.
Desigur, plenul Senatului este suveran în a decide. Vă mulțumim.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.