Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 decembrie 2013
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
George Crin Laurențiu Antonescu
Discurs
Punctul 3 – Proiectul de lege privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan de către persoane fizice și de înființare a Autorității pentru Administrarea și Reglementarea Pieței Funciare.
Din partea Guvernului, domnul secretar de stat Daniel Botănoiu.
Microfonul 8.
Domnule secretar de stat, aveți cuvântul. Microfonul 7. ## **Domnul Dumitru Daniel Botănoiu** _– secretar de stat_
_în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale_ **:**
## Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor senatori,
Acest proiect de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan își propune să rezolve ceea ce trebuie să se întâmple de la 1 ianuarie 2014, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului din 2007, și anume reglementarea mijloacelor și a capitalurilor, a serviciilor și a forței de muncă.
Cu acest proiect de lege am căutat să răspundem la trei capitole importante, și anume: unul este legat de securitatea și siguranța alimentară, ceea ce răspunde interesului general, al doilea este legat de dreptul de preempțiune, care, așa cum foarte bine știți, este reglementat în următoarea succesiune: coproprietarii, arendașii, persoanele fizice, vecinătățile, tinerii sub 40 de ani și, de asemenea, statul, cu mențiunea că statul nu-și dorește să devină un jucător extrem de important decât în situația în care se constată că există disfuncționalități pe piață.
Ultimul lucru legat de acest proiect de reglementare este cel privind utilizarea terenurilor din extravilan cu scop agricol, așa cum a fost reglementat și prin Legea nr. 18/1991.
De asemenea, utilizarea acestor terenuri în continuare cu investițiile din desecări, îmbunătățiri funciare, la fel cum este prevăzut în Legea nr. 138/2004...
Motiv pentru care am procedat la întocmirea și emiterea acestui proiect, astfel încât să eliminăm..., pentru că nu este o lege care să reglementeze vânzarea terenurilor, așa cum greșit s-a spus, către persoane fizice din afara României, ci să reglementeze o piață funciară care funcționează astăzi.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.