Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 iunie 2016
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Ioan Chelaru
Discurs
Punctul 3, Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 460/2003 privind exercitarea profesiunilor de biochimist, biolog și chimist, înființarea, organizarea și funcționarea Ordinului Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor în sistemul sanitar din România.
Declar dezbaterile generale asupra propunerii legislative deschise.
Inițiatorii sunt prezenți? Nu sunt prezenți.
Din partea ministerului participă domnul ministru secretar de stat Răzvan Vulcănescu.
Domnule ministru, microfonul 9. Aveți cuvântul.
**Domnul Răzvan Teohari Vulcănescu** _– subsecretar de stat în Ministerul Sănătății_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Apreciem că este obligatorie existența cazierului judiciar la dosarul personal pentru angajarea pe acele funcții pentru care este instituită expres, prin acte normative, obligativitatea cazierului judiciar ori pentru angajarea pe acele funcții pentru care se stabilesc o serie de limitări prin condiționarea angajării pe acea poziție de lipsa săvârșirii unor fapte penale expres prevăzute în cuprinsul actului normativ.
Având în vedere aceste aspecte, susținem raportul suplimentar de respingere al comisiilor de specialitate. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.