Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 noiembrie 2015
other · respins
Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu
Discurs
Punctul 3, Propunerea legislativă privind modificarea art. 49 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006.
Declar deschise dezbaterile generale.
- Dau cuvântul inițiatorului, dacă este prezent inițiatorul. Nu este.
Dacă nu, atunci dau cuvântul reprezentantului Guvernului
- pentru a prezenta punctul de vedere al Executivului.
- Doamna chestor Irina Alexe, Ministerul Afacerilor Interne. Vă rog, aveți cuvântul la microfonul 8.
**Doamna Irina Alexe** _**–** secretar general adjunct în Ministerul Afacerilor Interne_ **:**
## Vă mulțumesc, domnule președinte.
## Doamnelor și domnilor senatori,
Aș vrea să vă informez că Guvernul nu a formulat un punct de vedere cu privire la această inițiativă legislativă, dar am participat în cadrul dezbaterilor din comisiile de specialitate și am propus explicitarea textului în vigoare, în sensul în care constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor să se facă și de către ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției de Frontieră Române pentru faptele constatate în zona specifică de competență, de ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției Române și de ofițerii și subofițerii din cadrul Jandarmeriei Române, astfel încât astăzi vă rugăm să fiți de acord cu adoptarea textului în forma propusă de comisie și vă mulțumim.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.