Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 februarie 2018
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Iulian Claudiu Manda
Discurs
Punctul 4, Desemnarea unui membru titular și a unui membru supleant în Consiliul de coordonare al Institutului Național de Administrație, secțiunea I, s-a retras de pe ordinea de zi și înțeleg că, dacă avem raportul, va intra la ședința de plen de miercuri.
Da, doamna senator Craioveanu? Da.
Mulțumesc.
Continuăm. Secțiunea II – Inițiative legislative.
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 46/2008 – Codul silvic (L440/6.11.2017).
Declar deschise dezbaterile generale asupra propunerii legislative și dau cuvântul inițiatorului, pentru susținerea propunerii legislative, doamnei deputat Pană. Microfonul 5, vă rog, aveți cuvântul.
## **Doamna Adriana Doina Pană** _– deputat_ **:**
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Amendarea Codului silvic, Legea nr. 175/2017, pe care împreună cu dumneavoastră l-am făcut, presupunea și statutul pădurilor care trebuie preluate în pază, în sensul ca până la 30 de hectare să fie plătite de la bugetul de stat și peste 30 de hectare să le plătească proprietarul respectiv.
Din păcate, din două erori materiale, în Camera Deputaților, forma în care a ieșit legea nu mai este aplicabilă. Și atunci, prin inițiativa legislativă cu care am venit... Prin amendarea respectivă a Legii nr. 175/2017 m-am referit
la îndreptarea celor două erori materiale. Una dintre ele: s-a înlocuit greșit sintagma de „peste 30 de hectare” – ne referim la suprafețe de pădure – cu sintagma de „maximum 30 de hectare”, în felul ăsta rămânând nereglementate suprafețele de fond forestier de peste 30 de hectare pentru care nu există administrare sau pentru care nu sunt asigurate serviciile silvice. Și a doua eroare materială: s-a preluat un model anterior al fișei de calcul prevăzute în anexa nr. 2 din lege; deși, în plenul Camerei Deputaților, președintele Comisiei de agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, domnul Munteanu Ioan, a solicitat în intervenția sa schimbarea, aceasta nu s-a operat.
Deci, de fapt, nu facem decât să îndreptăm două erori materiale.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.