Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 mai 2017
other · adoptat tacit
Iulian Claudiu Manda
Discurs
Punctul 4 pe ordinea de zi, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/2017 privind plata cotizațiilor restante ale României pentru participarea la lucrările unor comitete din cadrul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și pentru completarea anexei nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte (L65/10.04.2017).
Declar deschise dezbaterile generale asupra proiectului de lege și dau cuvântul reprezentantului Guvernului pentru prezentarea proiectului de lege.
Vă rog, domnule secretar de stat Sterică Fudulea. Microfonul 9. Domnul secretar de stat de la Ministerul Afacerilor..., Mediului de Afaceri.
Vă rog.
## **Domnul Sterică Fudulea** _– secretar de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat_ **:**
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori, Numele meu este Sterică Fudulea.
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, OCDE, organism cu vocație mondială, a fost creată în anul 1961, pe structura Organizației pentru Cooperare Economică Europeană, fiind gândită ca un partener în plan economic al NATO.
România participă la activitățile desfășurate în cadrul Grupului de lucru pentru IMM-uri și antreprenoriat începând cu anul 2007, când a dobândit statutul de observator.
Ca urmare a activităților la care a participat și a contribuției avute, România a obținut în octombrie 2012 statutul de participant OCDE în cadrul Grupului de lucru pentru IMM-uri și antreprenoriat. Statutul de participant în Grupul de lucru pentru IMM-uri și antreprenoriat oferă României posibilitatea de a transfera know-how-ul de la alte state membre, de a beneficia de studii de evaluare și de recomandări în domeniul IMM făcute de experți internaționali.
În baza acestui statut, România participă alături de cele 30 de țări membre OCDE la dezbateri legate de strategii de urmat pentru creșterea competitivității IMM-urilor, vizând comerțul electronic, inovarea și politicile antreprenoriale necesare unui cadru optim de reglementare a mediului
de afaceri. Plata contribuției României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică – Grupul de lucru pentru IMM-uri și antreprenoriat se face conform Rezoluției Consiliului OCDE nr. 96/18.06.2007 și permite menținerea statutului României de participant și potențial viitor membru cu drepturi depline în cadrul acesteia.
În calitate de participant la lucrările grupului de lucru, România datorează OCDE o contribuție anuală de 3.600 de euro, plătibilă în lei, pe baza cursului de schimb lei–euro de la data efectuării plății. În perioada 2008–2014, plata contribuției anuale datorate pentru participarea României a fost efectuată în baza unor hotărâri ale Guvernului emise în acest scop.