Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 aprilie 2009
procedural · retrimis
Alexandru Pereș
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Punctul 5 din ordinea de zi, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2009 privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe.
Pentru raport, Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului, domnul președinte Petru Filip.
Microfonul 7.
Din partea inițiatorilor participă domnul Ion Andreica, secretar de stat, căruia îi dau cuvântul. Aveți cuvântul, domnule secretar de stat. Microfonul 9.
## **Domnul Ioan Andreica** — _secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței_ **:**
## Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor senatori,
Având în vedere sarcina României și a celorlalte state europene de reducere a consumurilor de energie și, implicit, a emisiilor de gaze cu efect de seră în formarea producției de energie, cât și necesitatea reducerii în mod foarte serios a consumurilor de energie la consumatorii finali, adică la proprietarii din blocurile de locuințe, Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței a promovat un nou act normativ privind reabilitarea termică a blocurilor de locuințe, în care vine cu foarte multe elemente de noutate, motiv pentru care s-a și rescris legea și s-a propus abrogarea tuturor celorlalte acte normative anterioare.
Pe scurt, elementele de noutate ale prezentului act normativ sunt următoarele: pentru prima dată, am impus o
normă de consum pe an și pe metru pătrat în apartamente, respectiv prin proiectele de reabilitare termică să se ajungă la maximum 100 kWh/m[2] /an într-un apartament, față de 150–200, chiar 240 kWh/m[2] /an, consum de energie termică care se găsește astăzi în apartamente.
De asemenea, s-a propus un nou montaj financiar, adică s-a ridicat cota de contribuție din bugetul de stat la 50%, cota de contribuție a consiliilor locale la 30%, rămânând pe asociație de proprietari doar 20%, aceasta pentru a facilita de fapt accesul, pentru a permite asociațiilor de proprietari cu venituri reduse să intre în acest program.
S-a permis, pentru prima dată, preluarea de către consiliile locale a cotei de 20% acolo unde se dovedește că anumiți proprietari nu au resurse — sigur, consiliul local va face această analiză —, de asemenea, consiliul local să preia chiar întreaga cotă a asociației pe perioadă limitată de timp, pentru a da drumul la proceduri, și să-și recupereze, ulterior, prin diferite taxe speciale sumele.
Pentru prima dată, am concentrat într-un singur pachet privind licitația proiectelor — ca să nu se liciteze etapizat — expertiza tehnică, auditul energetic, studiul de fezabilitate, proiectul tehnic, deci am propus ca toate aceste patru etape să fie concentrate într-una singură, astfel încât în 40-50 de zile să se poată realiza proiectarea și să se treacă în regim accelerat, chiar din acest an, la execuție, la reabilitarea termică.