Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 mai 2009
Dezbatere proiect de lege · respins
Günthner Tiberiu
Discurs
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Vreau doar să vă atrag atenția că acest mod de legiferare prin care noi, prin proiectele de lege, prevedem niște termene în care firmele sau persoanele autorizate trebuie să se conformeze – sigur, nu este prima situație de acest gen în care prevedem niște termene –, și o parte din cei care trebuie să se conformeze se conformează, marea parte nu se mai conformează, pentru că au mai fost asemenea precedente când, în apropierea termenului, noi am modificat acest termen, cred că acest mod de legiferare decredibilizează Parlamentul României și cred că ar fi mai corect ca, atunci când stabilim niște termene, să le stabilim cu mare seriozitate și să încercăm să le respectăm, să ne ținem de ele, altfel acei 25% care s-au conformat acestei ordonanțe de urgență se văd păcăliți.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.